Agresivi

Titlu în presă: „Suntem un popor agresiv” (articolul desigur se referea la cu totul altceva – un interviu pe un subiect serios cu o persoană serioasă). Măcar pentru că este o acuzație un pic în contrast cu cea că nu suntem destul de agresivi, propusă de alți critici, ar merita să ne uităm la datele numerice.

Conform indexului internațional al păcii (Global Peace Index) România este în jur de locul 30 (35 în 2014) în lume printre cele mai puțin agresive națiuni.

Pe aceleași linii se înscrie situația României în clasamentul „Good Country Index”, bazat și el pe date numerice ale forurilor internaționale - cu un loc 65 per ansamblu, apropiat de poziția în clasamentul bazat pe mărimea populației. Acest loc este rezultatul unor clasări pe 29 la cultură, 48 la știință-tehnologie, 53 la ordinea mondială, și locuri mai slabe (69-114) pentru pace, climă, prosperitate sau sănătate. Punctele în care România stă semnificativ mai rău decât media celorlalte țări (deși, atenție, o treime dintre țările lumii lipsesc din clasament, media fiind prin urmare făcută peste cele mai „bune” două treimi) sunt legate de economie în multe feluri – în timp la nivel de violență/pace doar două elemente cântăresc semnificativ negativ la evaluarea României: implicarea în războiul din Irak (sursa datelor aici) și exportul de armament.

La un indicator global al terorismului, România are (spre deosebire de peste 100 alte țări) un scor de 0,00.

Conform indicatorilor legați de violența domestică, România are un scor apropiat de al Ungariei, Cehiei, Greciei, și al multor altor țări (nu foarte bun, dar în concordanță cu scorurile pe care le avem la o mulțime de alți indicatori ai dezvoltării sociale și economice) în evitarea violenței împotriva femeilor (indicatorul este mai complex decât sună, mergând până la a include parametri precum durata medie de viață), și este în categoria țărilor cu unele dintre cele mai mici nivele din lume la violența concretă împotriva femeilor (vezi de exemplu aici datele http://www.womanstats.org).


Datele numerice pe care le-am citat mai sus se corelează, prin lipsa lor de spectaculozitate și de extreme legate de România, cu cele deja discutate pe acest blog, legate de rata de sinucideri, gradul de frustrare al tinerei generații, tendința de a ne omorî liderii, accidentele auto mortale, și multe altele. La unele dintre ele emoția realizării unei stări de fapt real problematice ne lasă uneori tentați să hiperbolizăm fie către negativ fie către pozitiv. Uneori poate se speră o utilitate educativă în acele hiperbolizări – însă aș argumenta că o educație clădită pe minciuni nu are cum să ducă în locuri bune, chiar dacă acele minciuni sunt... educative. Alteori poate să fie pur și simplu vorba de jocuri de cuvinte pe care comentatorii pun apoi mai multă greutate decât a pus autorul lor.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nu, Bucureștiul nu fură banii Transilvaniei

...cu număr. 67.

Vă e frică de libertate