Postări

Se afișează postări din august, 2016

Cum arată o presă pro-rusă

Imagine
În discursul public de la noi și din alte țări membre NATO, Rusia este un subiect des întâlnit. Se aduc acuze anumitor vectori de imagine publică, potrivit cărora ei ar fi „oamenii Rusiei”. În acest context e poate util să continuăm seria datelor numerice comparative despre presa din România (vezi aici și aici ), cu ochiul cititorului nu cu cel al specialistului sau jurnalistului, uitându-ne cine cât de des publică despre, de exemplu, Rusia: În postările precedente am subliniat cât de diferite pot fi „tabloidele” între ele. Și în figura de mai sus, unul dintre tabloide pare extrem de interesat de Rusia (în fapt, cel mai interesat dintre toate), iar celalalt e la polul opus, cel mai puțin interesat. Două publicații dintre cele analizate au un interes cel puțin dublu față de Rusia, comparativ cu media celorlalte și comparativ cu un posibil punct de referință care este agenția națională de presă Agerpress. Se poate ca datele de mai sus să fie afectate de măsura diferită în car

Studiile au arătat că suntem jigniți

Imagine
Spuneam anterior că presa (cea generalistă exact la fel precum cea științifică) este datoare să aducă dovezi pentru fiecare afirmație pe care o face. De asemenea, am arătat date potrivit cărora există publicații de divertisment care au aceeași "proporție de Nostradamus" cu cu cele mai generaliste sau "quality", astfel încât celor care argumentează că presa e „nevoită” să abordeze subiecte facile pentru că „așa vrea publicul”... li se poate spune că greșesc. Între audiență și numărul de articole cu Nostradamus NU există deloc o relație directă. O altă formă de pseudoștiință comercială este expresia „studiile au arătat”. O numesc „pseudoștiință comercială” pentru că ea se pretinde informată de „studii” dar de fapt nu le citează; cititorul rămâne să creadă pe cuvânt afirmația, transformându-l pe ziarist/autor într-un fel de nou preot al unui nou-înființat „cult al presei”. Iată cât de des apare această expresie în câteva pagini de internet mai cunoscute (proporți

Nostradamus, ADEVĂRUL TERIFIANT despre România

Imagine
Nostradamus a trăit acum 500 de ani. Potrivit cercetătorilor , așa-zisele sale succese de „predicție” sau „viziune” sunt minciuni, fabricații și falsuri – majoritatea inventate ulterior morții lui și susținute prin traduceri greșite, falsuri scrise de către necunoscuți mai recent, ori pure invenții cu scop publicitar. În aceste condiții, instituțiile de presă nu ar avea de ce să ne transmită săptămânal articole despre „profețiile” lui. Și totuși, o fac.  Site-ul verificasursa.ro/ prezintă o listă a surselor de pesudoștiință din România – pagini de internet care potrivit verificasursa.ro/ ar trebui consultate numai cu reticență. Pe ele în general vom găsi inevitabil „știri” despre Nostradamus (desigur, ȘOCANTE, ÎNSPĂIMÂNTĂTOARE, SURPRINZĂTOARE, TERIFIANTE etc). Acestă listă ar fi: cocoon.ro fluierul.ro vremuritulburi.com nedreptate.net expunere.com descrieri.ro cunoastelumea.ro activenews.ro aflasitu.ro infoAlert.ro cyd.ro efemerid

Petiție dezinfectanți

Am adresat pe 24 mai 2016 o petiție biroului de relație cu cetățenii la Președinția României, spunând: "[...] Domnule Președinte, în chestiunea dezinfectanților din spitale s-au făcut publice concentrații măsurate pentru glutaraldehidă (ingredient cheie al dezinfectanților), care părea să fi fost diluată de zece ori, sau poate mai mult. Doresc să insist, cum poate confirma un manual de chimie din liceu și cu atât mai mult cineva care folosește glutaraldehida în scop chimic și trebuie să îi cunoască exact concentrația la virgulă, că  glutaraldehida are o tendință de a se auto-condensa parțial reversibil în agregate care sunt însă și ele biocizi activi  („condensare aldolică și crotonică”). Măsura în care aceste reacții au loc depinde mult de pH, temperatură, dar și de alte componente. Este documentat și faptul că odată  supusă acestor reacții de condensare glutaraldehida NU își pierde proprietățile biocide  – pentru că polimerul este și el biocid. Prin urmare, o soluție 10% de

Gloate ilogice

Un prieten de pe Facebook citează un critic literar astfel „ masele mari nu pot fi conduse cu idei ce se desfășură liniar, nu pot fi conduse cu o logică geometrică: toate acestea se impun unor spirite de elită. Masele mari nu se mișcă decât sub prestigiul miturilor. Miturile îndeplinesc în felul acesta funcțiunea nobilă pe care un anumit animal, al cărui nume neacademic nu poate fi pronunțat aici, o îndeplinește în mijlocul unei turme de oi: o funcțiune de călăuzitor, de stea polară. Ceea ce nu împiedică pe bietul animal să poarte pretutindeni cu sine, asemenea oricărui mit, urechile cu care l-au înzestrat zeii și samarul cu care l-au încărcat oamenii ”. Aș comenta acest citat, pentru că el este reprezentativ pentru discursul public de la noi. Pentru început, conceptul de „mase mari” se supune paradoxului de tip Sorites (pe care l-am discutat anterior aici ). De asemenea și cel de „elite”. Adică , pentru unii „elita” poate însemna totalitatea oamenilor cu studii superioare; pentru

Brâncuși "al meu" și civismul pavlovian

Pentru că mi se reproșează de aproape dintotdeauna că „mă cred superior”, și pentru că mă știu vinovat de a fi căzut prea des victimă acestui reflex imatur, mi se strânge inima în fața expresiei „Brâncuși e al meu” . De ce? Pentru că eu nu mă simt suficient de important, sau de pregătit, ca să îmi declar personal posesia sau filiația față de o personalitate publică de anvergura sculptorului Brâncuși. Da, găsesc o logică în inițiativa statului de a acorda astfel de atenție patrimoniului național, ca și în inițiativa de a oferi compensație materială rudelor celebrului nostru concetățean. Sunt bucuros să susțin o astfel de inițiativă. Însă... Brâncuși nu e „al meu” în sens posesiv. Nici măcar „al nostru” - decât în sens de filiație, în măsura în care găsim că avem ceva în comun cu dânsul. Comun cu dânsul găsim spiritul de apartenență/asociere la o comunitate culturală. Campania publicitară pe tema „Brâncuși e al meu” insistă însă explicit să nege componenta comunitară din expresia

Problema (nu) cu litoralul românesc

Conform datelor CIA World Factbook disponibile public , România are, dintre țările mai avansate tehnologic, cel mai mic raport între numărul de kilometri de litoral și suprafața totală a țării -  în urma a aproape două sute de alte țări și teritorii. În detaliu, indicatorul (kilometri litoral)/(suprafață țară) are valori în jur de 2000 în destinații turistice maritime cunoscute precum Maldive, Monaco sau Insulele Bermude, apoi  câteva sute în Bahamas, Malta sau Dominica, apoi circa 100 în Croația, Grecia sau Jamaica, circa 20 în Italia, Costa Rica, Muntenegru sau Portugalia, în jur de 10 pentru Spania, Turcia sau Israel, între 3 și 8 pentru Bulgaria, Franța sau Mexic, sau în jur de 2 pentru o țară puțin cunoscută pentru litoral precum Belgia. Pe această scală, România are... doar 0.98 . Cu un asemenea coeficient subunitar (litoral)/(suprafață totală), cu un total de coastă maritimă de doar cca 100 de km, este absurd să încercăm să ne comparăm cu oricare dintre celelalte de

La închisoare pentru Facebook

Când procurorii români au cerut zilele acestea închisoarea preventivă pentru un acuzat pe motiv că (printre altele) e „prea agresiv pe Facebook”, unii comentatori mai liberali au fost atât de siderați încât au criticat metaforic cererea drept semn de „boală mintală”. Pentru astfel de comentatori, rămâne desigur de neînțeles și cum numeroși cetățeni pot fi de acord cu opinia procurorilor. Prin această cerere, procurorii (și implicit susținătorii lor) nu inventează practici care n-ar fi deja în uz în altă parte. Din contră, se poate mult mai mult. În Singapore, un adolescent a fost recent condamnat la închisoare pentru că a postat pe internet caricaturi cu primul ministru. Zilele acestea, același adolescent riscă din nou închisoare, fiind judecat pentru că ar fi jignit pe Facebook credincioșii a două religii - creștini și musulmani. Ceva mai devreme anul acesta, un blogger singaporez era investigat pentru că ar fi criticat online guvernul „cu mai puțin de 24 de ore înainte de data a

Cât costă o medalie olimpică?

Potrivit calculelor de la The Guardian , pe Marea Britanie o costă aproximativ 5,5 milioane de lire sterline fiecare medalie olimpică de la Rio. Investițiile masive și selective în sporturile olimpice (inclusiv tăind din finanțarea celor care nu au adus anterior rezultate de vârf) au permis britanicilor să fie în urcare spectaculoasă în clasamentul medaliilor olimpice la ultimele ediții. Potrivit datelor de pe site-ul ministerului de resort, bugetul cumulat pe ultimii patru ani pentru Comitetului Olimpic Român e echivalent cu circa 30 de milioane de lire sterline. Împărțind această sumă la numărul de medalii câștigate de delegația română până acum, ieșim remarcabil de aproape de „costul” medaliilor britanice. Asta înseamnă că singura piedică în calea sportivilor noștri este finanțarea. Politicienii s-ar putea să ne spună că de vină e „sistemul”, corupția, dezorganizarea, dezinteresul etc. Acestea însă ar fi minciuni, potrivit datelor numerice citate mai sus. Minciuni comode, pent

Ce înseamnă o instituţie controlată democratic

Conform documentelor oficiale ale SUA, în 1962 statul major al armatei americane a prezentat preşedintelui Kennedy un plan de acţiune care cerea ca CIA să comită acte de terorism pe teritoriul SUA, împotriva civililor și instituţiilor americane. Să le comită, mai exact, în aşa fel încât să pară că le-au comis nişte comunişti veniţi din Cuba. Planul purta denumirea de „ Operation Northwoods ”, iar motivația lui era că ar inflama opinia publică americană suficient cât să justifice declararea de către SUA a unui război deschis împotriva Cubei. Președintele Kennedy (cel care avea să fie asasinat un an mai târziu) a refuzat acest plan. Argumentele președintelui ar fi fost însă nu legate de imoralitatea și criminalitatea planului, ci de posibilitatea degenerării conflictului într-unul mondial din cauza implicării Rusiei ca aliat al Cubei. Să adăugăm că aceleași documente dezvăluie numeroase alte propuneri de acțiuni subversive, de sabotaj și provocare, destinate a pune Cuba într-o lumină n

Nesimțiții cărora le pasă de bugetul statului

Pe un grup de Facebook din comuna Florești-Cluj, un locuitor întreabă dacă n-ar fi o idee bună să se introducă o linie nouă de autobuz în programul companiei de transport public, pe un traseu către gara CFR cea mai apropiată. Alți cetățeni îi răspund prompt iritați că sigur e imposibil , sigur "bugetul etc", deci e o cerere exagerată și prin urmare nesimțită .  În opinia mea, indiferent dacă ideea cu traseul nou era bună sau nu, ea merită apreciată de vreme ce se referă la activitatea unei companii de stat – controlată/finanțată din banii plătiți de contribuabil. E firesc deci (și nu "nesimțit") ca oricare contribuabil să-și facă auzită vocea atunci când crede că are idei de eficientizare.  Cineva posta în același mediu online o poză cu un ambuteiaj la ieșirea către Cluj la o oră neobișnuită, adăugând critici la adresa autorităților și a contextului. Prompt, a fost declarat  nesimțit . De ce? Pentru că... ambuteiajul ar fi fost provocat de fapt tocmai de mași

Autopsia unei școli în derivă: Suedia

Un articol din presa britanică face o analiză critică a sistemului de educație din Suedia, în condițiile în care se vede o degradare alarmantă a rezultatele elevilor suedezi în testele internaționale de tip PISA – atât în valoare absolută cât și în raport cu celelalte țări. Originile degradării sunt, potrivit majorității celor consultați de autorii articolului, legate de procesul de liberalizare a sistemului de educație. Suedia a introdus un sistem de finanțare mobilă „per elev”, în care elevul ia cu el finanțarea indiferent la ce școală merge – chiar și către una una privată. Sistemul a dus la dezvoltarea școlilor private, cu succes în măsura în care sunt percepute azi public în Suedia a fi mai de încredere și cu rezultate mai bune decât cele de stat. Deși există două tabere – una care dă vina pe sistemul de finanțare per elev și una care dă vina pe dezorganizarea sistemului – ambele par să conveargă spre concluzia că pachetul de reforme a educației adoptat de Suedia în anii '

Elite bolborosite

Vă invit să parcurgeți articolul profesorului american Peter Dreier, despre nulitatea academică (link aici ). În articol sunt discutate două exemple de „articole științifice” publicate de universitari din SUA, caracterizate de o temă comună: ambele sunt farse . În ambele, autorii au încercat să scrie doar platitudini, minciuni (inclusiv citate inventate), vorbe pompoase fără acoperire și afirmații fără aparent sens. În ciuda faptului că au fost scrise intenționat fără sens și fără logică și fără vreun conținut științific real, ambele texte au fost acceptate la publicare de către instituții prestigioase  – unul într-o revistă de specialitate editată de cunoascuta universitate Duke, iar altul în „cartea de rezumate” a unei conferințe de la Tokyo cu organizarea unor membri ai comunității academice americane. Ambele exemple au servit pentru a demasca un mediu academic în care prea des lipsa de substanță e mascată sub relații de castă, cuvinte pompoase, limbaj pretențios și exagerat de în

Nedreptatea corupe

Un studiu recent arată că măsura în care ești dependent/ă economic de propriul soț/propria soție e direct proporțională cu... probabilitatea să le fii necredincios. Resorturile sociale sau psihologice par evidente: dependența economică e un factor de stres, de insecuritate, de frustrare – fie că ești conștient de acest fapt fie că nu ești, și fie că e amplificat de comportament abuziv din partea „capului familiei” sau nu. Unul dintre mecanismele de refulare a acestui stres poate fi tocmai infidelitatea conjugală. Poate fi justificabilă frustrarea latentă pe care o resimți ca dependent de salariul soțului/soției. Până la urmă, sunteți doi oameni cu drepturi egale, și foarte probabil ambii cu potențial de a face lucruri deosebite. Dacă doar unul dintre parteneri a reușit să-și valorifice potențialul, atunci e firesc să simți, sau chiar să gândești explicit, că „ceva nu e în regulă cu lumea asta”. De aici încolo, de la momentul când simți că societatea te-a trădat, că promisiuni cent

Tractoristul, plutonierul și ungurul

În cea mai mare comună din țară, trei dintre principalii candidați la primărie în alegerile locale din 2016 aveau în CV studii superioare de inginerie. Titlurile lor de ingineri au contat însă foarte puțin în ochii publicului. Adversarii în special, dar apoi și o parte dintre cei mai neutri, se refereau la unul dintre cei trei ingineri cu expresia „tractoristul” (înțeleasă ca insultă, cu referire la experiența practică de agronomie mecanizată a candidatului), la altul cu expresia „plutonierul” (înțeleasă ca insultă, cu referire la activitatea sa anterioară în armată), iar la al treilea ca „ungurul” (pe motiv de etnie). O situație similară s-a văzut și la ceilalți candidați. Lumea celor pentru care „tractorist” e o insultă, ca și lumea celor pentru care „militar al României” e o insultă... lumea aceea e una defectă și tristă, pe care sper să nu o înțeleg vreodată complet. Al doilea lucru de spus, e că studiile superioare nu par să valoreze mare lucru în ochii publicului . Când a ven

Fotbaliștii, aceste repere de normalitate

Imagine
Oricine urmărește fenomenul fotbalului de la noi (și mai ales pe la Cluj sau Craiova) știe că cluburile care au datorii sunt excluse din competiții. Din cât înțelegem, forurile internaționale sunt cele care au impus această practică, pentru un plus de transparență în finanțarea acestor activități de mare interes public. Vă propun un exercițiu: cum ar arăta oare peisajul TV din România dacă s-ar aplica și acolo aceleași reguli de competitivitate ca la fotbal? Cum ar fi dacă, la fel ca în fotbal, s-ar interzice emisia posturilor TV cu datorii acumulate? Ca să răspundeți la această întrebare aveți nevoie de datele numerice; cum spuneam anterior , specialiștii media le-au compilat deja de ceva vreme de pe site-ul ministerului de finanțe. Le reiau mai jos: Postul* Cifra de afaceri** Profit** Au diențe*** UTV 458596 18% 0.1 Antena 3

Mihai Viteazul, agasantul

Imagine
Unele dintre cele mai vizibile știri din aceste zile fac referire la Academia Națională de Informații „ Mihai Viteazul ” - cunoscută opiniei publice în special pentru plagiatele unor ofițeri sau demnitari ai statului român.  În centrul Clujului, statuia lui Mihai Viteazul stă de ani de zile cu mai multe plăci căzute de pe soclu și de pe treptele din jur, după cum se vede în parte în imaginea de mai jos. Printre tonele de borduri și pavaje schimbate în ultimii ani în Cluj, printre tonele de saci de nisip, ciment etc, nu s-au găsit câteva plăci și câțiva pumni de adeziv pentru a întreține soclul statuii lui Mihai Viteazul. Pentru miile de cetățeni interesați să uniți-salveze Roșia Montană, Bucureștiul, Floreștiul, țara și alte lucruri, dar și pentru cei preocupați să celebreze cool-ul urban al Clujului, statuia-reper din centrul propriului oraș nu e o prioritate. De altfel nu e singurul monument istoric cu această problemă. Au vorbit alții despre acest subiect mai pe larg, informa