Elite bolborosite

Vă invit să parcurgeți articolul profesorului american Peter Dreier, despre nulitatea academică (link aici). În articol sunt discutate două exemple de „articole științifice” publicate de universitari din SUA, caracterizate de o temă comună: ambele sunt farse. În ambele, autorii au încercat să scrie doar platitudini, minciuni (inclusiv citate inventate), vorbe pompoase fără acoperire și afirmații fără aparent sens. În ciuda faptului că au fost scrise intenționat fără sens și fără logică și fără vreun conținut științific real, ambele texte au fost acceptate la publicare de către instituții prestigioase – unul într-o revistă de specialitate editată de cunoascuta universitate Duke, iar altul în „cartea de rezumate” a unei conferințe de la Tokyo cu organizarea unor membri ai comunității academice americane. Ambele exemple au servit pentru a demasca un mediu academic în care prea des lipsa de substanță e mascată sub relații de castă, cuvinte pompoase, limbaj pretențios și exagerat de încifrat, sau ezoterism de tarabă.
În vorbele lui Peter Dreier, cele două texte – unul scris de el însuși și unul scris de fizicianul Alan Sokal - erau simple „bolboroseli”. Că revistele academice mai pot și greși, știm de mult și din multe surse. Ceea ce ne poate șoca acum este de fapt cum anume arată acele bolboroseli scrise de Dreier și confundate de "savanți" cu un text științific adevărat. Spre exemplu, textul lui Dreier începe prin a afirma (superfluu și vag în același timp) că „relația dintre cultură, politică, religie și viața de zi cu zi a fost insuficient înțeleasă” de-a lungul vremii – citând în aceeași frază laolaltă „rabinii care au scris Tora”, cu rapperii de azi și cu liderii minerilor americani (!). Textul continuă cu un citat dintr-un specialist al cărui nume era menționat în programul conferinței (Dreier afirmă că habar nu are cine e persoana citată, dar că legându-se de acest nume dă o aparentă credibilitate restului textului) – însă Dreier insistă să spună că a ales citatul la întâmplare și fără legătură cu restul textului; mai mult, un al doilea citat este din Heidegger cu același motiv de a face textul să pară mai doct – însă Dreier insistă să spună că a inventat complet acest citat. În rest, textul continuă să deplângă „tensiunea dintre romanticism și realitate, barbarie și umanitate, gândire individuală sau colectivism”... care „străbate atât cuvântul scris și tradiția orală”. Mai apoi, să se minuneze cum pot liderii „militari sau aleși democratic” să reușească „a îndeplini funcțiile necesare de zi cu zi de curățenie stradală, sanitare, de salvare a animalelor, producția industrială, de vânătoare și de colectare, menținerea legii și ordinii, și (ceea ce Heideger numea "organicitatea muncii intelectuale") educarea copiilor și reproducerea generației următoare.” Și textul continuă să deplângă contrastul dintre munca „intelectuală” (de diverse feluri) și cea „de jos”, dintre individualitate și globalizare – totul în termeni vagi și pe alocuri pompoși („scientismul contradicției”, „contradicțiile producției științifice”, „disciplină intelectuală contradictorie”, „bomba cu ceas a imploziei sociale”).
Acest text al lui Dreier, găunos, vag, plat și mai ales intenționat „bolborisit” cum era, a fost acceptat ca rezumat la o conferință științifică de sociologie. Cel scris de Alan Sokal era un articol întreg, ajungând să fie publicat ca atare într-o revistă intitulată „Social text”; Sokal spunea acolo, făcând uz de astfel de platitudini și nonsensuri, că în realitate forța gravitațională nu ar exista. Aroma de știință exactă amestecată cu filozofie (interdisciplinar, transdisciplinar și multidisciplinar, cum se spune în limba birocrateză de azi) adaugă desigur un deliciu aparte textului.
E aproape imposibil să nu găsiți la orice oră din zi și din noapte, pe cel puțin unul dintre canalele TV disponibile la noi în țară, cel puțin câte un comentator/invitat/jurnalist/intervievat/subiect/orice care vorbește exact ca în „bolboroselile” publicate de Dreier sau Sokal. La fel pe paginile de internet specializate în știri și comentarii. Vedem vorbind în acești termeni tot felul de „sociologi”, „analiști”, „miniștri”, „lideri politici”, „profesori”, „senatori”, „doctori honoris causa”, „laureați”, „scriitori de succes”, „civici”, „bloggeri”, „tineri”, „întreprinzători”, „oameni de nota zece”, „sindicaliști”, „activiști”, „masteranzi”, „corupți”, „justițiari”, „jurnaliști” și orice altceva doriți (sau nu doriți) dumneavoastră. Bolboroselile lor au un singur sens: acela că sunt revărsate călare pe mijloacele de comunicare în masă – și în esență servesc simplu numai pentru afirmarea puterii sociale. Nimic altceva decât o formă cvasi-animalică de „marcare a teritoriului” - pentru că apoi, conștienți sau nu, vom percepe acești oameni ca „importanți” indiferent ce vorbe ar fi spus: fiindcă le-au spus „la ziar”.
Voci raționale și competente avem totuși, dincolo de aceste bolboroseli. E o provocare importantă să le ascultăm mai des. Pe de altă parte Dreier atrăgea atenția, în finalul comentariului său, că acele voci care chiar au ceva de spus trebuie să învețe să o facă mai coerent și cu mai mult accent pe comunicare decât pe narcisismul unui turn de fildeș care prea adesea nu e nici turn nici de fildeș.

Până atunci, închei cu un superb citat din finalul rezumatului-farsă al lui Dreier: „Autoamăgirea și auto-disciplina inhibă sinele reflectorizant, membrana postmodernă, impulsul ecleziastic interzis de către căutarea adevărului și închinarea solară, problematizarea structurilor rudimentare atât ale rațiunii cât și ale întunericului, permițând cunoașterii, semi-cunoașterii și non-cunoașterii să submineze și totuși în același timp să depășească auto-desconsiderarea care copleșește provocarea Gnostică din fața scribilor Biblici, a cântăreților folk și în aceeași măsură a rapperilor hip-hop.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nu, Bucureștiul nu fură banii Transilvaniei

Vă e frică de libertate

...cu număr. 67.