Mihai Viteazul, agasantul
Unele dintre cele mai vizibile știri din aceste zile fac referire la
Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” -
cunoscută opiniei publice în special pentru plagiatele unor
ofițeri sau demnitari ai statului român.
În centrul Clujului, statuia lui Mihai Viteazul
stă de
ani de zile cu mai multe plăci căzute de pe soclu și de pe
treptele din jur, după cum se vede în parte în imaginea de mai
jos. Printre tonele de borduri și pavaje schimbate în ultimii ani
în Cluj, printre tonele de saci de nisip, ciment etc, nu s-au găsit
câteva plăci și câțiva pumni de adeziv pentru a întreține
soclul statuii lui Mihai Viteazul. Pentru miile de cetățeni
interesați să uniți-salveze Roșia Montană, Bucureștiul,
Floreștiul, țara și alte lucruri, dar și pentru cei preocupați
să celebreze cool-ul urban al Clujului, statuia-reper din centrul
propriului oraș nu e o prioritate. De altfel nu e
singurul monument istoric cu această problemă. Au vorbit alții
despre acest subiect mai pe larg, informat și profesionist, aici.
Când Mihai Viteazul e bun doar de
paravan pentru incompetență (fie ea numită plagiat sau altfel),
când statuile lui se degradează lent sub ochii noștri (sau mai
degrabă lângă ochii noștri, pentru că noi alegem să ne
uităm în altă parte), mă pot întreba dacă nu cumva omul
acesta ne deranjează. Dacă nu cumva ne simțim jenați
de prezența lui Mihai Viteazul aici, la noi în istorie, la noi în
cultură. Jenați de el, ca și de țara pe care el și alții ca
el ne-au lăsat-o moștenire. Pare că așteptăm iritați să
vină cineva să ne-o ia o dată de pe cap, să ne vedem și noi
de ale noastre în liniște.
Cum spuneam recent
la finalul analizei datelor statistice sociologice/psihologice despre
români în comparație cu germani/ucrainieni/turci (cartea aici),
e o atitudine firească pentru o societate prea recent ieșită
deasupra unor vâltori tulburi care nu i-au permis să existe ca stat
independent până foarte de curând. Mai important însă, datele
experimentale disponibile până acum arată că e o atitudine în
acută schimbare în bine. Dacă se menține cursul ascendent curent,
avem poate totuși șanse să facem pace inclusiv cu propriul trecut
– fie el pe aflat pe soclu în piața publică sau doar în
fiecare atom al ființei noastre.
Comentarii
Trimiteți un comentariu