Mihai Viteazul, agasantul

Unele dintre cele mai vizibile știri din aceste zile fac referire la Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” - cunoscută opiniei publice în special pentru plagiatele unor ofițeri sau demnitari ai statului român. 
În centrul Clujului, statuia lui Mihai Viteazul stă de ani de zile cu mai multe plăci căzute de pe soclu și de pe treptele din jur, după cum se vede în parte în imaginea de mai jos. Printre tonele de borduri și pavaje schimbate în ultimii ani în Cluj, printre tonele de saci de nisip, ciment etc, nu s-au găsit câteva plăci și câțiva pumni de adeziv pentru a întreține soclul statuii lui Mihai Viteazul. Pentru miile de cetățeni interesați să uniți-salveze Roșia Montană, Bucureștiul, Floreștiul, țara și alte lucruri, dar și pentru cei preocupați să celebreze cool-ul urban al Clujului, statuia-reper din centrul propriului oraș nu e o prioritate. De altfel nu e singurul monument istoric cu această problemă. Au vorbit alții despre acest subiect mai pe larg, informat și profesionist, aici.

Când Mihai Viteazul e bun doar de paravan pentru incompetență (fie ea numită plagiat sau altfel), când statuile lui se degradează lent sub ochii noștri (sau mai degrabă lângă ochii noștri, pentru că noi alegem să ne uităm în altă parte), mă pot întreba dacă nu cumva omul acesta ne deranjează. Dacă nu cumva ne simțim jenați de prezența lui Mihai Viteazul aici, la noi în istorie, la noi în cultură. Jenați de el, ca și de țara pe care el și alții ca el ne-au lăsat-o moștenire. Pare că așteptăm iritați să vină cineva să ne-o ia o dată de pe cap, să ne vedem și noi de ale noastre în liniște.

Cum spuneam recent la finalul analizei datelor statistice sociologice/psihologice despre români în comparație cu germani/ucrainieni/turci (cartea aici), e o atitudine firească pentru o societate prea recent ieșită deasupra unor vâltori tulburi care nu i-au permis să existe ca stat independent până foarte de curând. Mai important însă, datele experimentale disponibile până acum arată că e o atitudine în acută schimbare în bine. Dacă se menține cursul ascendent curent, avem poate totuși șanse să facem pace inclusiv cu propriul trecut – fie el pe aflat pe soclu în piața publică sau doar în fiecare atom al ființei noastre.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nu, Bucureștiul nu fură banii Transilvaniei

Vă e frică de libertate

...cu număr. 67.