Problema (nu) cu litoralul românesc

Conform datelor CIA World Factbook disponibile public, România are, dintre țările mai avansate tehnologic, cel mai mic raport între numărul de kilometri de litoral și suprafața totală a țării - în urma a aproape două sute de alte țări și teritorii. În detaliu, indicatorul (kilometri litoral)/(suprafață țară) are valori în jur de 2000 în destinații turistice maritime cunoscute precum Maldive, Monaco sau Insulele Bermude, apoi câteva sute în Bahamas, Malta sau Dominica, apoi circa 100 în Croația, Grecia sau Jamaica, circa 20 în Italia, Costa Rica, Muntenegru sau Portugalia, în jur de 10 pentru Spania, Turcia sau Israel, între 3 și 8 pentru Bulgaria, Franța sau Mexic, sau în jur de 2 pentru o țară puțin cunoscută pentru litoral precum Belgia. Pe această scală, România are... doar 0.98. Cu un asemenea coeficient subunitar (litoral)/(suprafață totală), cu un total de coastă maritimă de doar cca 100 de km, este absurd să încercăm să ne comparăm cu oricare dintre celelalte destinații turistice litorale. Un asemenea coeficient, de zece - o sută - o mie - câteva mii de ori mai mic decât al altor țări din lume cu care încercăm eronat să ne comparăm, înseamnă că în România va exista întotdeauna un raport cerere/ofertă complet dezechilibrat în favoarea cererii. Este atunci natural ca plajele românești să fie în fiecare sezon supraaglomerate cu turiști români aproape indiferent de preț și de condițiile oferite – și e prin urmare firesc să nu existe motivație pentru îmbunătățirea serviciilor, sau pentru scăderea prețurilor, sau pentru un aflux semnificativ de turiști străini. Nu doar că e natural – dar nici nu se poate întrevedea vreo schimbare în bine. Cel puțin nu după legile economiei de piață liberă, și nu fără vreo intervenție dramatică din exterior.
Găsesc de aceea nu doar greșite ci și prost informate și înglodate în clișee ieftine și rasiste comentariile potrivit cărora aglomerația și raportul slab calitate/preț de pe litoralul românesc ar fi... din cauză că „la noi e ca la nimenea” și că „...românisme” și că „...balcanisme”. Nimeni nu poate aduce vreo dovadă că altă populație, oricare alta, transplantată în locul românilor pe teritoriul actualei Românii, s-ar comporta altfel – în special nu mai bine. Mai rău, poate.

Toate acestea desigur nu pot constitui o scuză pentru lucrurile care nu funcționează cum trebuie pe litoralul nostru. Cred însă că progres sustenabil și semnificativ nu putem atinge fără a considera datele numerice pe care le-am citat mai sus - și fără a ne adapta la ele. Altfel, visul de a concura plajele Italiei sau Croației e la fel de absurd ca visul de a câștiga un meci de fotbal în care echipa ta are de douăzeci de ori mai puțini membri decât echipa adversarului...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nu, Bucureștiul nu fură banii Transilvaniei

...cu număr. 67.

Vă e frică de libertate