Ce înseamnă o instituţie controlată democratic

Conform documentelor oficiale ale SUA, în 1962 statul major al armatei americane a prezentat preşedintelui Kennedy un plan de acţiune care cerea ca CIA să comită acte de terorism pe teritoriul SUA, împotriva civililor și instituţiilor americane. Să le comită, mai exact, în aşa fel încât să pară că le-au comis nişte comunişti veniţi din Cuba. Planul purta denumirea de „Operation Northwoods”, iar motivația lui era că ar inflama opinia publică americană suficient cât să justifice declararea de către SUA a unui război deschis împotriva Cubei. Președintele Kennedy (cel care avea să fie asasinat un an mai târziu) a refuzat acest plan. Argumentele președintelui ar fi fost însă nu legate de imoralitatea și criminalitatea planului, ci de posibilitatea degenerării conflictului într-unul mondial din cauza implicării Rusiei ca aliat al Cubei. Să adăugăm că aceleași documente dezvăluie numeroase alte propuneri de acțiuni subversive, de sabotaj și provocare, destinate a pune Cuba într-o lumină negativă – însă fără a se recurge la genocid pe față așa cum propunea operațiunea Northwoords (ci „doar” asasinate, minciuni, acte de violență neprovocată etc). Semnatarul proiectului Northwoods, generalul Lyman Lemnitzer, a ajuns ulterior comandant suprem al forțelor NATO din Europa, iar ceva mai târziu avea să servească drept membru în comisia instituită de președintele SUA pentru investigarea acuzațiilor de implicare a CIA în asasinarea lui John F Kennedy (același care blocase operațiunea Northwoods).
Ideea militarilor americani, de a inventa o provocare pentru a declanșa intenționat un război, nu era originală, și nici lipsită de șanse de succes. Tot conform documentelor oficiale ale dânșilor, motivul oficial al războiului SUA cu Vietnamul comunist a fost... unul inventat. Este vorba despre două incidente din golful Tonkin în august 1964, unde potrivit presei vremii vietnamezii ar fi atacat neprovocați un vapor american. Dimpotrivă, știm azi că în acele incidente primul foc a fost tras de americani (cu titlu de avertizare, dar tot primul a fost) și că multe dintre vasele vietnameze care ar fi participat la atac... de fapt nu erau deloc acolo.
Soarta finală a operațiunii Northwoods este un exemplu de succes al controlului forțelor civile asupra instituțiilor de forță ale statului. Un succes al democrației. Fără controlul unui președinte democratic ales, și fără investigațiile unui parlament democratic ales, e foarte probabil că CIA ar fi ajuns într-adevăr să omoare contribuabili americani nevinovați, și să nu se afle niciodată de acest plan (și, poate, consecința atacurilor să fie un război mondial).
Acțiunile de incompetență sinistră ale oficialităților nu sunt însă un lucru al trecutului în SUA. Recent, guvernatorul statului New Jersey a fost acuzat că ar fi creat prin subalternii săi intenționat un blocaj major în traficul pe un pod important care conectează acest stat cu New York-ul. Motivul dânșilor? Răzbunare politică pe primarul în jurisdicţia căruia se afla podul – primar care ar fi trebuit să iasă cu imaginea șifonată din acel blocaj. După dezvăluirile din presă, până acum câțiva subalterni ai guvernatorului au fost puși sub acuzare de către autorități, iar popularitatea lui s-a prăbușit.
Cele scrise mai sus nu ilustrează eșecul societății democratice, ci dimpotrivă: ilustrează capacitatea ei de a detecta și descuraja abuzul, și de a găsi soluții mai eficiente decât cele pe care le-ar fi găsit o societate dictatorială. Putem fi șocați de planurile generalului Lemnitz, dar nu putem să trecem cu vederea că dânsul a fost erou de război în cel de-al doilea război mondial în armata SUA – adică se numără printre oamenii cărora li se datorează existența lumii libere așa cum o știm azi. Fără cei ca el, majoritatea dintre noi ar fi fost probabil cenușă pe la Auschwitz sau pe câmpuri absurde de bătălie – iar Europa ar fi fost (spre deliciul multora dintre vectorii de imagine din opinia noastră publică) „o treabă nemțească” de la un capăt la altul, „fără ţigănie” și, desigur, liberă de manele. La fel, fără Lemnitz și subalternii lui am fi putut fi și azi prizonierii unei dictaturi staliniste conduse de la Moscova, nu mai puțin sângeroasă decât cea nazistă. În aceeași măsură însă, fără implicarea reprezentanților aleși democratic, generalul Lemnitz ar fi putut face greșeli care nu l-ar mai fi diferențiat de adversarii săi staliniști sau naziști.

În opinia mea, există generali Lemnitz peste tot, mai mici sau mai mari – de la primăria comunei Florești-Cluj până la Casa Albă sau la Kremlin. E în natura societății umane să scoată la suprafață cei mai buni luptători. Mai important în natura umană e însă să știe canaliza energia acelor Lemnitz către cele mai eficiente (și implicit decente) soluții, prin control democratic și implicarea cetățeanului. Din exemplele date mai sus, se poate înțelege că e o provocare veche de când lumea; o provocare pe care nici cele mai avansate democrații nu au câştigat-o încă - și în care progresul depinde de fiecare pas al fiecăruia dintre noi.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nu, Bucureștiul nu fură banii Transilvaniei

Vă e frică de libertate

...cu număr. 67.