Postări

Se afișează postări din 2016

(Ne)adevăruri despre rata de emigrare din România

Odată cu deschiderea frontierelor către UE, foarte mulți cetățeni est-europeni au migrat către Vest. Românii nu au fost o excepție. Ratele de emigrare au depins de doi factori: cât de deschise (și când) au fost frontierele și piețele de muncă, respectiv cât de puternică/slabă a fost economia țării. Evident că România și Bulgaria urmau să aibă rate mari ale emigrării, fiind de multă vreme cele mai slabe economii din UE. Anul acesta s-a spus însă despre România că are cea mai mare rată de emigrare din lume „în afară de țările din zone de conflict”, ba chiar s-a scris că s-a emigrat de la noi „mai rău ca din Siria”. „Știrea” a fost folosită inclusiv în scop politic, în cadrul campaniei sistematice de discreditare a sistemului democratic din România. Nu putem nega că instituțiile noastre democratice sunt foarte perfectibile, sau că oamenii care le conduc merită schimbați. Dar acele schimbări nu pot fi productive decât dacă sunt bazate pe adevăr și pe decizii democratice – nu pe campani

Omerta socială și academică

Cunoscută din zona sud-europeană, omerta e definită ca „ interdicția categorică de cooperare cu autoritățile statului sau recurgerea la serviciile sale, chiar și atunci când cineva a fost victima unei infracțiuni ”. Definiția de mai sus e în opinia mea înșelătoare, de vreme ce sursa citată ne spune de asemenea că originea termenului e probabil în vremuri când nu exista un „stat” în accepțiunea modernă a termenului. Cu acest caveat, putem discuta despre o omertă aparent diferită în societatea românească: „ interdicția categorică de cooperare cu opinia publică sau recurgerea la serviciile sale, chiar și atunci când cineva a fost victima unei infracțiuni ”. Desigur, într-o țară neaflată sub strictă dictatură  (eventual externă) „statul” nu este altceva decât o manifestare a „opiniei publice”. La fel ca în mafiile siciliene, în România (inclusiv, sau cu atat mai mult in mediul academic) „nu e bine să te expui”. Nu e bine să te mânjești apărând presă . Nu e bine să te mânjești făc

Candidatura la Senatul României

S-au făcut multe lucruri bune în România ultimilor ani. Mulți dintre noi simt însă că se poate mai mult - și că «timpul a expirat». Nu se mai poate mima atât – nici interesul, nici șantierul, nici reforma, nici progresul. În opinia multor cetățeni, responsabilii care au gestionat aceste întârzieri cronice trebuie - simplu și decent - să fie înlocuiți cu oameni mai eficienți. Pe de altă parte și noi, restul... dacă ni se pare suficient să criticăm de pe margine o dată la patru ani, sau chiar și o dată pe zi, atunci avem țara pe care o merităm . Sau, pe care în curând o vor merita alții . Echipa ALDE Cluj m-a propus candidat pe locul 1 pe lista de Senat pentru alegerile parlamentare. Pentru mine ziua de 11 decembrie nu va fi despre funcții, fotolii, imagine sau bani. Indiferent de alegerea pe care o vom face, va fi o ocazie pentru fiecare dintre noi să demonstrăm că ne merităm țara. Noi, nu alții.

Încă o inițiativă corectă la Educație

Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice a lansat în dezbatere publică Metodologia privind acreditarea și evaluarea periodică a școlilor doctorale . Metodologia dă cuvântul forurilor relevante în asigurarea calității – și anume ARACIS (ca agenție specializată în acreditare), CNCS (corpul național de experți specializat în evaluarea și finanțarea cercetării științifice) și CNATDCU (corpul național de experți specializat în evaluarea și acordarea titlurilor academice). Anexa Metodologiei prevede detalii ample despre ce anume se evaluează – menționând explicit un accent pe rezultatele competitive în accepțiunea cea mai general acceptată în comunitatea academică internațională. În opinia mea Metodologia aduce un pas spre normalitate în privința asigurării calității școlilor doctorale. Ea include inclusiv mecanisme prin care școlile cu rezultate slabe sau cu abateri de etică pot fi sancționate prin închidere/lichidare. S-a vorbit recent - foarte greșit, foarte dezinform

Ipocrizia etichetelor lipite politicienilor

Hillary Clinton, probabilul viitor președinte al SUA, a fost membră atât a Partidului Republican cât și a celui Democrat. După standardele din discursul public românesc, este „o traseistă”. Sigur, schimbarea de partid a avut loc acum 50 de ani... Hiilary Clinton a fost investigată de către FBI, procurori și Parlamentul SUA. Soțul dânsei  a fost  de asemenea investigat de procurori. După standardele din discursul public românesc, este „o penală”. Ba chiar „o famiglie de penali”. Sigur, acuzațiile împotriva dnei Clinton au fost respinse și nu a existat niciodată vreo sentință, iar prezumția de vinovăție a funcționat... Hillary Clinton și soțul ei sunt implicați într-o fundație ale cărei încrengături financiare duc până la o afacere în urma căreia Rusia a devenit proprietara unui procent semnificativ din zăcămintele de uraniu din SUA. După standardele din discursul public românesc, dna Clinton este „vândută rușilor”. Sigur, nu e clar dacă dânsa chiar are vreo legătură cu uraniu

Duminica Orbitului, un snack național

Imagine
Cei de la https://www.familybreakfinder.co.uk au întocmit o hartă a celor mai populare „gustări” în diferite țări din lume, atât cât se poate extima din magazine. Aproape toate țările, de la Egipt la SUA sau Rusia, preferă ceva fel de dulciuri - în special ciocolată. Nu și România (vezi harta mai jos). La noi, apare mândră pe hartă ca reprezentativă... o cunoscută marcă de gumă de mestecat . Suntem din acest punct de vedere diferiți . Comentarii peiorative se pot face pe tema gumei de mestecat, destule. În opinia mea e de remarcat că există o diferență semnificativă de preț între pastila de gumă de mestecat pe care o preferă românii și tableta de ciocolată pe care o preferă alții. Că de asemenea guma de mestecat poartă în percepția publică (justificat sau nu) o componentă de integrare socială atât la nivel gregar cât și la un nivel igienic pe care reclamele de la TV îl exploatează copios. În opinia mea e vorba de un semn al unei societăți care, comparativ cu altele, își oferă mai

Ce aștept de la un parlamentar

Cui ar trebui să-i pese ce aștept eu de la un parlamentar, dincolo de lucrurile la care oricum îl obligă legea? În principiu, cred că aproape nimănui. Pe de altă parte, nu se poate să așteptăm în tăcere de la  ceilalți să facă lucrurile la care  noi  sperăm sau de care noi avem nevoie ...  fără ca noi să le fi spus/cerut explicit. E ca și când le-am pretinde niște imposibile abilități telepatice .  Așadar, printre lucrurile pe care le aștept de la un parlamentar se numără și următoarele: 1. În acțiunile sale trebuie să reflecte puncte de vedere ale celor care l-au ales – atât cele majoritare cât și cele punctuale sau minoritare, în manieră echilibrată și ignorând propriile sale interese sau prejudecăți individuale.  2. Să sprijine și să propună măsuri de sporire sustenabilă a eficienței eșafodajului social din România, prin schimbări asumate și/sau asumabile cât mai aproape de consens, de către întreaga comunitate. Astfel de măsuri trebuie inclusiv să conducă la creșterea imp

Forumul Economic Mondial: România, liderul regiunii

Imagine
Un clasament recent publicat de Forumul Economic Mondial plasează România pe primul loc în regiune la capitolul competitivitate – în urcare 6 locuri și depășind Ungaria, Slovacia, Slovenia, Ucraina, toate țările balcanice și ex-iugoslave... După știința mea este o situație fără precedent, dar de așteptat și inevitabilă având în vedere resursele materiale ale  României. Tot de așteptat e probabil și faptul că nu ați citit/văzut mai nimic despre această știre în presă. Sau, dacă ați văzut, a fost pe tema vreunui detaliu sordid din clasament – pentru că totdeauna se găsește vreun capitol la care stăm mai jos decât media („dezastruos, stăm mai rău decât etc...”). Harta și clasamentul sunt disponibile la adresa http://reports.weforum.org/global-competitiveness-report-2015-2016/interactive-heatmap/ . Mai jos este ilustrată o imagine reprezentativă din sursa citată: Sigur că locul 50+ în acest clasament, similar cu locurile pe care le ocupăm în lume la multe alte capitole (PIB, spo

Mătușa și preotul vaccinării

Imagine
Se citează în presă că România are una dintre cele mai notabile scăderi ale ratei vaccinării. Recent, Ministerul Sănătății a dat chiar publicității o hartă care arată locațiile unde o epidemie de rujeolă a reizbucnit ca urmare a procentului prea mare de copii nevaccinați: Datele de mai sus sunt incontestabile, iar eficiența vaccinării împotriva bolilor grave – de asemenea. Pe de altă parte comentariile pe baza acestor date sunt adesea la fel de antiștiințifice ca însăți mișcarea antivaccinare. Foarte adesea se pune vina pe preferința "românilor" pentru leacuri tradiționale „de la mătușa” și pe ignoranța adusă de religie – și mai ales de religia majoritară din România. Adică, pe elemente care țin de inerția societății și de tradițiile locale. Corolarul acestor acuzații este că trebuie să renunțăm la lucruri care ne definesc trecutul (și uneori ne definesc și prezentul). Problema cu aceste acuzații este că sunt nefondate. Datele statistice ale recensământului din

De ce (nu prea) iubim primarii?

Sondajele de opinie din România arată, comparativ cu alte țări, o neîncredere manifestă în instituțiile democratice ale statului român și o încredere remarcabilă în cele ale Uniunii Europene . Astfel, conform Eurobarometrelor (o să iau aici ca referință Eurobarometrul Special 307, publicat în 2009) suntem printre ultimii din Europa din punct de vedere al încrederii în autoritățile „naționale”, și primii în cele europene. În privința încrederii în autoritățile locale și regionale, nu mai ieșim în evidență între europeni, nici cu neîncrederea nici cu încrederea. Aceste date se potrivesc cu ceea ce scoteam în evidență în cartea dedicată miturilor și locurilor comune despre „cum sunt românii” în comparație cu alte câteva popoare din zona europeană (vezi aici ), adică: [În sondajele de opinie, legat de presă] România are cel mai mare scor la „neîncredere totală” - 27% mai mult decât dublu față de Ucraina și Germania. Idem, pentru sindicat, poliție, tribunale, guvern, partide politice,

Nu, Bucureștiul nu fură banii Transilvaniei

Imagine
Pe la Cluj, sau mai general prin Transilvania, circulă legenda că „miticii” de la București ne iau prin taxe și impozite banii și... „se îngrașă cu ei”. Că Ardealul ar susține de fapt prin taxele plătite de el... nemunca bucureștenilor . Astfel de dezinformări alcătuiesc o temă favorită a politicienilor care au de câștigat din punerea la îndoială a legitimității diverselor state din Uniunea Europeană. Conform hărții publicate de economica.net pe baza datelor oficiale, Bucureștiul+Ilfovul adună din taxele locuitorilor săi mai mulți bani decât toată Transilvania la un loc: Iar de cheltuit, Bucureștiul cheltuie doar 10% din taxele pe care le aduce la buget . Restul de 90% merge către județele țării, după cum se vede în harta de mai jos (sursa gândul.info). Nu, Bucureștiul nu „parazitează Ardealul”, ci are un rol esențial în menținerea coeziunii țării, redirecționând veniturile generate de către bucureșteni către dezvoltarea regiunilor rămase mai în urmă. Mai mult, se vede că a

Pagina oficială a banului public

Cred că atunci când o instituție a statului realizează ceva demn de anunțat public, din bani publici, e datoria ei să anunțe astfel de lucruri clar și răspicat. Inclusiv pe Facebook dacă e cazul. Cred însă că este imoral (și posibil ilegal, dacă ne luăm după rechizitoriile procurorilor în unele cazuri recente precum cel al Primarului Craiovei) ca anunțurile să aibă ca sursă primară pagina de Facebook (fie ea și „oficială”) a persoanei politice care ocupă temporar funcția de șef în instituția respectivă – în loc să vină de pe pagina sau dintr-un comunicat al Instituției . Mă bucur să văd „poze de la inaugurarea etc-etc”, sau anunțarea „deschiderii noii etc-etc” – dar moral e ca ele să existe, ca sursă primară, pe pagina sau într-un comunicat al instituției care le-a făcut posibile din banul public . Abia apoi devine logic și moral ca și „coordinatorul” evenimentului (Directorul, Primarul, Ministrul, Prefectul. Președintele etc) să popularizeze  personal (pe internet sau altcumv

România, acest paradis al taxelor

Imagine
Am discutat anterior aici , cu date numerice, despre cum România are nivele de taxare mult mai mici decât Vestul Europei. Iată date mai noi, care reiau același subiect (sursa: http://www.heritage.org/): Cu alte cuvinte, impozitul pe venit în România este mult mai mic decât în majoritatea țărilor europene - și în special mult mai mic decât în țările pe care le invidiem cel mai mult: Suedia, Germania, Olanda, Anglia... Suntem printre țările din lume care taxează veniturile cel mai puțin , nu cel mai mult. La nivel și mai general, povara fiscală totală în România este, de asemenea, mai mică decât în cam toate țările dezvoltate economic - mai mică decât în cam toate țările către a căror stare economică aspirăm: Sursa citată calculează și un indicator agregat pe care îl descrie ca " Libertate Fiscală ". Iată cum a evoluat România la acest indicator pe ultimii 20 de ani, în comparație cu media europeană și cu două țări la care ne raportăm adesea: Cu alte cuv

Starea economiei dictează performanța universităților

Clasamentul internațional QS al universităților, ediția 2016: Universitatea din București – între primele 700 din lume, locul 32 în regiunea Europa de Est + Asia Centrală, între primele 200 din lume la Limbi Moderne, primele 300 la limba și literatura engleza, primele 300 la matematică, primele 400 la chimie, primele 400 la fizică, primele 400 la științele vieții, primele 400 la arte și umanioare, primele 500 la informatică și calculatoare UBB – locul 36 în regiunea Europa de Est + Asia Centrală, între primele 150 din lume la Limbi Moderne, primele 250 la matematică, primele 500 la informatică și calculatoare UAIC Iași - locul 49 în regiunea Europa de Est + Asia Centrală, între primele 250 din lume la Limbi Moderne Universitatea de Vest din Timișoara - locul 59 în regiunea Europa de Est + Asia Centrală, între primele 200 din lume la Limbi Moderne, între primele 500 la informatică și calculatoare În clasamentul pe zona geografică Emerging Europe & Centra

A descrie lumea nu înseamnă a o explica

Circulă un curent intelectual care se pretinde uimit de incredibilul șir de coincidențe care ne fac viața posibilă: Dacă Terra n-ar avea exact 21% oxigen în atmosferă, noi n-am fi existat. Dacă Terra nu era exact la această distanță de Soare, noi n-am fi existat. Dacă forța gravitațională nu era exact cât este, noi n-am fi existat. Dacă masa protonului nu era exact cât este, iar sarcina lui n-ar fi fost pozitivă, sau etc... atunci materia n-ar mai fi fost ce e azi. Stelele n-ar mai fi existat, nici planetele, nici omul etc. Filosofic vorbind, această abordare este fundamental greșită în opinia mea. Ceea ce facem noi, atunci când facem știință pe tema oxigenului sau a masei protonului sau a soartei stelelor, este doar să disecăm , în felii tot mai mici, propriile noastre experiențe. Așadar, pe noi înșine, respectiv  propriile noastre date despre lumea în care  deja  existăm (fie ele și filtrate prin judecata sau experiența altora – profesori, preoți, prieteni, stăpâni etc

Timpul a expirat

În Cluj-Napoca durează 15 ani (și încă nu e gata) până cineva lipește la loc plăcile căzute de pe soclul sau treptele statuii lui Mihai Viteazul dintr-una din piețele centrale. Între timp, s-au vânturat în zonă multe, foarte multe tone de borduri și pavaje reabilitând drumuri, trotuare și clădiri. În orașele Cluj-Napoca sau Timișoara durează zece ani (și încă nu e gata) să renovezi un muzeu național de istorie – timp în care muzeul stă închis sau oferă expoziții „electronice”. În comuna Florești – Cluj (cea mai mare din țară) se construiește de un an o școală și se pare că va mai dura încă unul (chiar trei în total prevede contractul) – în condițiile în care aceleași feluri de firme știu construi un bloc pur și simplu în câteva luni (cu atât mai puține luni, cu cât constructorul știe mai sigur că autorizația de construcție nu e în regulă). În comuna Florești – Cluj (cea mai mare din țară) se lucrează de 20 de ani la trotuarele care ar mărgini principala șosea din localitate.

Modele marxiste

Ni se dă în România de exemplu în mod repetat fostul președinte al Uruguayului, Jose Mujica: dânsul nu are avere, stătea la coadă la doctor în rând cu cetățenii, nu umbla cu limuzina, nu stătea în reședințe oficiale scumpe, e un om simplu etc. Toate acestea sună bine, însă ele vin la pachet cu un CV mai complex. Chiar dacă azi e mai centrist, dl Mujica a luptat în tinerețe în forțe armate marxiste de inspirație cubanez-comunistă, care încercau să răstoarne prin atacuri armate ordinea statului de drept din Uruguay. A participat la astfel de lupte, a deschis focul asupra oamenilor legii. Oare fanii dânsului din România sunt la fel de marxiști? Ar deschide dânșii focul împotriva oamenilor legii din România? Sunt interesați și dânșii de răsturnarea statului de drept? Dacă da, eu personal mă opun.

Modelul islandez, sau nu

Circulă prin spațiul nostru public o idee potrivit căreia ar trebui să luăm Islanda ca model social. Că ar trebui, la fel ca Islanda, să privatizăm total sistemul financiar . Să desființăm armata . Și altele. Când ni se dă acest „exemplu”, suntem mințiți. În realitate, ca să cităm din Wikipedia , Islanda a avut în 2008-2011 cea mai severă criză economică națională din istoria economiilor tuturor țărilor din lume . Cea mai severă din lume, în istoria tuturor țărilor. Acel model îl dorim? Cu acea criză? Aceea unde Islanda, după ce i s-au volatilizat 7 miliarde de euro ai investitorilor europeni, a fost păsuită și a supravieţuit economic prin efortul financiar al UE  – adică, cel puțin indirect, inclusiv al contribuabilului român, ale cărui pensii și salarii erau tăiate în aceeași perioadă? Cât despre armată, e de notat că Islanda face parte din NATO - deci securitatea ei militară este garantată de către armatele restului țărilor, adică din banii contribuabililor americani, englez

Modelul suedez sau banii suedezi?

Imagine
Vorbindu-se adesea la noi de „modelul social suedez” în societate, și despre modul în care suedezii, sau nordicii în general, reușesc să își împartă echitabil veniturile în societate prin solidaritate, și despre cum tare bine ar fi să le urmăm exemplul... vă prezint o măsură cuantificabilă numeric pentru acest model social. Este vorba despre indicele Gini, care măsoară inegalitatea din societate. Graficul de mai jos, prezentând indicele Gini în diverse țări potrivit Băncii Mondiale, arată că avem cam același Gini ca Suedia și ca restul țărilor nordice. Se poate pune atunci argumenta că invidiem la suedezi nu atât modelul social (având noi de fapt un nivel de solidaritate socială cuantificabil apropiat de al lor), cât mai ales banii lor. La fel cum dealtfel invidiem și banii americanilor sau britanicilor – adică ai unor țări cu modele sociale (cuantificabile prin indicii Gini) complet diferite de ale suedezilor. Într-o notă separată, putem constata și că mai toate țările e

Nu, nu vă credem

În continuarea datelor  World Values Survey (WVS) prezentate în postarea anterioară ( extrase din cartea "Crimă la sugestia unei oi vorbitoare", disponibilă   aici ) , să comparăm datele României cu cele ale altor trei țări - Germania, Ucraina și Turcia în privința măsurii în care aceste popoare au încredere în prieteni, străini, instituții, asociații etc.  Prietenii sunt „importanți” pentru peste 95% dintre respondenți în toate cele patru țări. O diferență notabilă este în categoria „foarte important”, unde România are doar ~20%, adică semnificativ mai puțin decât cei 50-60% din Germania și Turcia, și ~45% din Ucraina; diferența se regăsește la categoria „nu foarte important”. Această diferență poate fi pusă în oglindă cu una în sens invers din cazul familiei (simetric mai multă încredere în România decât în Germania) . Suplimentar față de Germania și Turcia, România nu are un trecut recent de soliditate administrativă ca centru de putere independentă. De aceea, Rom