Ce aștept de la un parlamentar

Cui ar trebui să-i pese ce aștept eu de la un parlamentar, dincolo de lucrurile la care oricum îl obligă legea? În principiu, cred că aproape nimănui. Pe de altă parte, nu se poate să așteptăm în tăcere de la ceilalți să facă lucrurile la care noi sperăm sau de care noi avem nevoie... fără ca noi să le fi spus/cerut explicit. E ca și când le-am pretinde niște imposibile abilități telepatice
Așadar, printre lucrurile pe care le aștept de la un parlamentar se numără și următoarele:
1. În acțiunile sale trebuie să reflecte puncte de vedere ale celor care l-au ales – atât cele majoritare cât și cele punctuale sau minoritare, în manieră echilibrată și ignorând propriile sale interese sau prejudecăți individuale. 
2. Să sprijine și să propună măsuri de sporire sustenabilă a eficienței eșafodajului social din România, prin schimbări asumate și/sau asumabile cât mai aproape de consens, de către întreaga comunitate. Astfel de măsuri trebuie inclusiv să conducă la creșterea impactului pozitiv pe care România îl are în lume.
3. Să susțină predictibilitatea chiar și atunci când susține schimbarea, păstrând respectul pentru munca onestă a tuturor contribuabililor, astfel încât proiectele și inițiativele de valoare să nu aibă de suferit din cauza unei nesiguranțe sau lipse de predictibilitate administrativ-regulamentară.
4. Să susțină sau să contribuie la dezvoltarea de inițiative de atragere/facilitare de investiții în economie.
5. Să înțeleagă atât responsabilitatea cât și limitările inerente ei. Funcțiile de reprezentare sunt general privite ca „onorante”; ele au însă această reputație, și o pot păstra, numai datorită unei munci atente și a înțelegerii faptului că „funcția” este una de servitor al interesului comunității, nu de privilegiat, stăpân, sau profitor al ei. Trebuie să perceapă faptul că are dreptul la inițiativă, dar și răspunderea de a munci pentru a-și convinge colegii și concetățenii de validitatea acelei inițiative, și capacitatea de a accepta criticile, completările sau refuzurile bine justificate. Să fie conștient de răspunderea de a fi membru în parlamentul unei țări cu o istorie bogată, nici mai rea nici mai bună decât ale altora. Că e vorba de a șaptea țară ca mărime din UE, cu resurse naturale și de alt fel suficiente pentru a îi permite să devină, mai devreme sau mai târziu, a șaptea putere economică din UE.
6. Să dea prioritate absolută opiniilor profesioniștilor, în orice problemă. Să știe să spună, acolo unde e cazul, „această problemă nu ține de competența mea” sau „nu am date pentru a exprima o opinie”, sau „încă nu știu, dar mă voi informa” (iar această din urmă promisiune să fie ținută prompt).
7. Să înțeleagă și să militeze pentru claritate și simplitate în procedurile administrative. Să distingă între nevoia de reglementare/autoritate/îndrumare și respectiv acea copie contrafăcută a lor, numită „birocrație”.
8. Să creeze premize pentru ca angajatorii (inclusiv statul) să poată găsi și angaja mai ușor cei mai competenți candidați pentru un loc de muncă dat – nu prin reglementare excesivă sau „numerologie” de dosare, ci prin mecanisme care recompensează performanța
9.  Să fie constant principiilor pe care le enunță, chiar și atunci când ele îi aduc dezavantaje. Să nu mintă/fure/corupă/abuzeze, dar mai ales să nu tolereze derapaje de acest fel din partea altora - nici măcar a celor mai apropiați/dragi.
10. Să își probeze eficiența în cel mai dur test posibil: să fie reales la finalul mandatului în alegeri libere – dar alegeri la care să nu se fi gândit, nici el nici echipa din jur, absolut deloc pe durata mandatului. Să nu fie ostatic al rezultatului alegerilor sau al propriei echipe de susținători materiali; să nu "acorde" nimănui "funcții" pe criteriul neprofesionist "m-a ajutat în campanie".

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nu, Bucureștiul nu fură banii Transilvaniei

...cu număr. 67.

Vă e frică de libertate