Ipocrizia etichetelor lipite politicienilor

Hillary Clinton, probabilul viitor președinte al SUA, a fost membră atât a Partidului Republican cât și a celui Democrat. După standardele din discursul public românesc, este „o traseistă”. Sigur, schimbarea de partid a avut loc acum 50 de ani...
Hiilary Clinton a fost investigată de către FBI, procurori și Parlamentul SUA. Soțul dânsei a fost de asemenea investigat de procurori. După standardele din discursul public românesc, este „o penală”. Ba chiar „o famiglie de penali”. Sigur, acuzațiile împotriva dnei Clinton au fost respinse și nu a existat niciodată vreo sentință, iar prezumția de vinovăție a funcționat...
Hillary Clinton și soțul ei sunt implicați într-o fundație ale cărei încrengături financiare duc până la o afacere în urma căreia Rusia a devenit proprietara unui procent semnificativ din zăcămintele de uraniu din SUA. După standardele din discursul public românesc, dna Clinton este „vândută rușilor”. Sigur, nu e clar dacă dânsa chiar are vreo legătură cu uraniul, sau dacă nu cumva chiar a luptat împotriva acelei preluări rusești de minereuri americane...
Dacă spațiul public românesc ar dori, ar eticheta-o (cred eu în mod nedrept și indecent) pe dna Clinton ca traseistă, penală, vândută rușilor. Nimeni nu o face însă. Dimpotrivă, dna Clinton are suport cvasi-unanim în discursul public de la noi – mai ales din partea acelor comentatori care sunt cei mai iuți la mânie când vine vorba de a lipi local astfel de etichete dure și scandaloase. Mie mi se pare că văd un profund contrast între principiile și faptele acelor comentatori, sau un notabil dublu-standard.
Pentru a încheia, voi cita un articol satiric din prestigioasa publicație The New Yorker, unde autorii speculează ironic despre un scenariu (desigur absurd!) în care dl Donald Trump ar crede că alegerile vor fi „furate” de către dna Clinton prin aceea că „va convinge mai mulți alegători să o voteze pe ea”. Ba autorii chiar plusează spunând în glumă că dl Trump îi va urmări în justiție pe toți cei care au votat-o pe dna Clinton. Foarte amuzant pentru americani, probabil, scenariul satiric propus de The New Yorker. Și totuși, în 2012, când dna Clinton era responsabilă de politica externă a SUA, România trăia exact scenariul de coșmar descris (cred ei satiric) de către cei de la The New Yorker – un scenariu în care după referendum procurorii hărțuiau votanți, căutând la instigarea unor politicieni o fraudă de două milioane de voturi... care până la urmă nu a existat.  

Eu cred că dacă aș avea drept de vot aș vota cu dna Clinton – pentru susținerea acordată/arătată de dânsa mediului academic și teoriilor științifice probate cu dovezi empirice. Asta nu mă opreste însă să dezavuez cât se poate de sever aspectele citate mai sus.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nu, Bucureștiul nu fură banii Transilvaniei

...cu număr. 67.

Vă e frică de libertate