Încă o inițiativă corectă la Educație

Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice a lansat în dezbatere publică Metodologia privind acreditarea și evaluarea periodică a școlilor doctorale. Metodologia dă cuvântul forurilor relevante în asigurarea calității – și anume ARACIS (ca agenție specializată în acreditare), CNCS (corpul național de experți specializat în evaluarea și finanțarea cercetării științifice) și CNATDCU (corpul național de experți specializat în evaluarea și acordarea titlurilor academice). Anexa Metodologiei prevede detalii ample despre ce anume se evaluează – menționând explicit un accent pe rezultatele competitive în accepțiunea cea mai general acceptată în comunitatea academică internațională.

În opinia mea Metodologia aduce un pas spre normalitate în privința asigurării calității școlilor doctorale. Ea include inclusiv mecanisme prin care școlile cu rezultate slabe sau cu abateri de etică pot fi sancționate prin închidere/lichidare. S-a vorbit recent - foarte greșit, foarte dezinformat și foarte alarmist în opinia mea - despre „pericolul” ca universitățile din România să primească un drept pe care îl au universitățile din țările democratice dezvoltate: să acorde și să revoce diplome (ele singure, și nu Ministerul în numele lor), inclusiv diplome de doctor. S-a speculat că universitățile vor abuza de acest drept. Se prea poate să fie unele tentate - însă proiectul de Metodologie prezentat de către Minister vine să întărească o realitate: mecanismele de control există și rămân în puterea forurilor naționale de specialitate, inclusiv CNATDCU și CNCS. Dimpotrivă, se face chiar un pas înainte spre responsabilizare - pentru că școlile care greșesc pot fi mai ușor sancționate.

Pot doar să sper că proiectul va fi dezbătut (și poate și îmbunătățit) cu rațiune și fără excese politicianiste. Cercetătorii români performanți, ca și instituțiile care îi susțin, au nevoie nu de apeluri pompieristice de „salvare” și de „ultim ceas” ci de susținere în efortul de a face lucruri atât de normale și de banale ca... munca la un nivel competitiv cu restul Uniunii Europene. Sunt prea mulți oameni de calitate în sistem, prea meritorii și prea decenți pentru a mai fi tratați ca subiect de alba-neagra politică. Aceștia sunt niște oameni care ar trebui să aibă mai des lucruri de spus. Mi-aș dori să-i văd punându-și amprenta mai ferm pe politicile naționale. Reamintesc, de exemplu, că la Cotroceni nu există (sau nu existau ultima oară când am văzut lista) în echipa Consilierilor Președintelui României nicio persoană cu experiență solidă în cercetarea științifică în sensul ei competitiv la nivel internațional (cunoscătorii știu la ce mă refer - de exemplu un indice h, un număr de citări, un număr de prezențe în biblioteci academice de prestigiu...). Iar recent lansatul program România100... menționează deocamdată doar de două ori „cercetarea”: o dată cea „penală” și o dată cea „aplicativă” - ambele în sensul că ar trebui sprijinite. Eu cred că se poate mult mai mult. Eu cred că, dincolo de lucrurile care sunt evident în neregulă cu societatea noastră și inclusiv cu cercetarea științifică, nu trebuie să ascundem la infinit sub preș faptul că din anii '90 încoace bugetul cercetării din România a crescut de 1000 de ori; că numărul, calitatea și impactul publicațiilor științifice (cele reale, nu cele falsificate prin sentințe judecătorești) este în constant progres de 25 de ani încoace; că în clasamentele internaționale universitățile românești sunt în constant progres de ani buni de zile; și, mai ales, că tot acest progres a costat și costă resurse bugetare. Fără aceste resurse, care neapărat trebuie augmentate, orice program de reformă este relegat la statutul de simplă perdea de fum, destinată să amâne momentul în care contribuabilii își dau seama că banii din buzunar le-au dispărut sau... pur și simplu nu sunt suficienți pentru ceea ce sperau: o țară membră a Uniunii Europene, din toate punctele de vedere.