Timpul a expirat

În Cluj-Napoca durează 15 ani (și încă nu e gata) până cineva lipește la loc plăcile căzute de pe soclul sau treptele statuii lui Mihai Viteazul dintr-una din piețele centrale. Între timp, s-au vânturat în zonă multe, foarte multe tone de borduri și pavaje reabilitând drumuri, trotuare și clădiri.
În orașele Cluj-Napoca sau Timișoara durează zece ani (și încă nu e gata) să renovezi un muzeu național de istorie – timp în care muzeul stă închis sau oferă expoziții „electronice”.
În comuna Florești – Cluj (cea mai mare din țară) se construiește de un an o școală și se pare că va mai dura încă unul (chiar trei în total prevede contractul) – în condițiile în care aceleași feluri de firme știu construi un bloc pur și simplu în câteva luni (cu atât mai puține luni, cu cât constructorul știe mai sigur că autorizația de construcție nu e în regulă).
În comuna Florești – Cluj (cea mai mare din țară) se lucrează de 20 de ani la trotuarele care ar mărgini principala șosea din localitate. Plan oficial se pare că că există - să se facă și trotuare și piste de biciclete. Până când se vor face, rămâne ca locuitorii (40000, aproape cât unele orașe reședință de județ) să circule prin noroi sau praf, sau pe carosabil ocolind perpetuele mini-șantiere unde totdeauna cineva mai sapă o gură de canal sau mai dezgroapă sau mai îngroapă un cablu. Sau să umble cu mașina într-un trafic supraaglomerat – până când se va construi metroul promis de Gheorghe Funar acum 20 de ani sau până va exista o rețea de autobuze mai acoperitoare.

Exemplele pot continua, la nivelul țării sau în aproape fiecare localitate sau în ceea ce (nu) facem mulți dintre noi în viața de zi cu zi. Unii spun că e din lipsă de viziune, sau de noroc. Cu siguranță, cred, este mai ales din lipsă de bani. Mulți dintre noi simt însă că timpul a expirat. Nu se mai poate merge în același ritm de perpetuă amânare. Nu se mai poate mima atât – nici interesul, nici șantierul, nici reforma, nici progresul. În opinia multor cetățeni, responsabilii care au gestionat aceste întârzieri cronice, aceste acte colective de ipocrizie, trebuie - simplu și decent - să fie înlocuiți cu oameni mai eficienți. Trist e că acei responsabili prea adesea nu înțeleg care e problema; în fața unor astfel de critici răspunsurile dânșilor se opresc la nivel de clișee imberbe precum „banii lui Soros”, „multinaționalele fără suflet”, „multinaționalele civilizatoare”, „popor de mămăligă”, „trebuie să le faci bine cu forța”, „prea multă libertate există”, „cei de la centru”, „lumea needucată”, „lumea prea educată”, „agenturile străine”, „serviciile”, „comuniștii”, „extremiștii”, „oamenii rușilor” etc.  Pe de altă parte și noi, restul... dacă ne e suficient să criticăm de pe margine o dată la patru ani, sau chiar și o dată pe zi, atunci avem țara pe care o merităm. Sau, pe care în curând o vor merita alții.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nu, Bucureștiul nu fură banii Transilvaniei

...cu număr. 67.

Vă e frică de libertate