De ce (nu prea) iubim primarii?

Sondajele de opinie din România arată, comparativ cu alte țări, o neîncredere manifestă în instituțiile democratice ale statului român și o încredere remarcabilă în cele ale Uniunii Europene. Astfel, conform Eurobarometrelor (o să iau aici ca referință Eurobarometrul Special 307, publicat în 2009) suntem printre ultimii din Europa din punct de vedere al încrederii în autoritățile „naționale”, și primii în cele europene. În privința încrederii în autoritățile locale și regionale, nu mai ieșim în evidență între europeni, nici cu neîncrederea nici cu încrederea.

Aceste date se potrivesc cu ceea ce scoteam în evidență în cartea dedicată miturilor și locurilor comune despre „cum sunt românii” în comparație cu alte câteva popoare din zona europeană (vezi aici), adică:

[În sondajele de opinie, legat de presă] România are cel mai mare scor la „neîncredere totală” - 27% mai mult decât dublu față de Ucraina și Germania. Idem, pentru sindicat, poliție, tribunale, guvern, partide politice, parlament, administrație publică, organizații ecologiste... dar nu și UE (în care avem mai multă încredere decât germanii).

Sondajele de opinie interne mai detaliate ne arată persistent (precum sondajul INSCOP din martie 2016 pe care îl voi lua ca ilustrare) o încredere a românilor de doar ~10% în Parlament și partide politice și de doar ~20% în guvern. Urmează apoi Consiliile Județene cu cca 25%. Mult deasupra se află Președinția și Primăriile, cu 35-45%.

Încrederea disproporționat de mare în Primari și Președinte, comparativ tocmai cu partidele care (aproape fără excepție) i-au propus în acele funcții, sau chiar cu Consiliile Județene care au rezultat din aceeași rundă de alegeri ca și primarii și adesea cu implicarea lor directă, merită notată. Diferența poate vine din faptul că, spre deosebire de toate celelalte foruri democratice, primarul și președintele sunt aleși direct și universal de către cetățeni. Există de aceea mai comod accesibil sentimentul că acești funcționari sunt mai degrabă sub controlul cetățenesc decât alte instituții (parlament, guvern, consilii de orice fel). În plus, un primar sau un președinte sunt mult mai concreți și mai palpabili decât un vag și prea complicat „guvern”, „consiliu” sau „parlament”.

Procentajele comparativ foarte mari (deși, cum am spus, la nivel european nu mai prea sunt așa de mari) de încredere în instituția primarului și respectiv în instituția președintelui... ne pot explica și de ce pe aceste funcții este mult mai ușor să te conservi prin vot decât pe altele. Pe lângă meritele reale ale diverșilor candidați, se pare că (la noi sau oriunde altundeva în lume) intervine aici și o componentă de subtext psihologic sau social care dă avantaj net primarului sau președintelui în funcție – spre exasperarea și adesea legitima stupoare a oponenților, care „nu înțeleg cum e posibil ca...”.