Ochi pentru ochi

Studii recente arată că atunci când un om se privește îndelung în față cu un câine, ochi în ochi, amândoi produc cantități sporite de hormoni specifici stărilor pozitive de spirit, și sentimentelor de legătură – chiar apropiate de cele mamă-copil. Pare greu de anticipat un alt rezultat pentru un astfel de experiment. A sta față în față nemișcat, la câțiva centimetri mai ales, cu un alt individ, mai ales cu unul din altă specie, e inerent o oarecare dovadă de încredere. Mai exact, înseamnă că nu ți-e teamă că te mușcă, nu ți-e teamă că te lovește sau zgârie, nu ți-e teamă că te scuipă, nu ți-e teamă că te înjură, nu ți-e teamă în general de vreo reacție bruscă necontrolată. Înseamnă se asemenea că nu ți-e silă – de miros, de microbi, de purici, de inferioritatea ta sau de inferioritatea lui, de urâțenia ta sau de urâțenia lui, etc. Iar dacă experiența ochi-în-ochi se repetă, evident că ambii parteneri rămân și cu dovezi concrete care reîntăresc amintirile unei interacțiuni complet lipsite de ceva negativ. Se pare că garanțianu va fi generată suferință (cel puțin nu mai mult decât vreuna deja existentă) este suficientă pentru a declanșa acei hormoni ai fericirii măsurați de cercetători în experimentele citate mai sus.


Acest principiu pare aplicat, oarecum subconștient, și în viața publică de la noi și din alte părți. Deținătorii de fotolii de conducere, indiferent de natura fotoliului sau a conducerii, au adesea enorm de câștigat din simpla privire prelungită ochi-în-ochi cu alegătorul/contribuabilul. Unii observatori de pe margine vor urmări revoltați scena: cum adică un câine care nu primește nicio mângâiere sau niciun os de la un om, ci pur și simplu garanția că nu va aduce suferință peste cea deja existentă, poate fi totuși fericit și atât de atașat omului încât să mai vrea? Cum adică un primar care n-a făcut nimic notabil, ci cel mult a conservat o stare de lucruri, poate să fie atât de popular? Și totuși, asta se întâmplă. Lăsat patru ani (mai mult sau mai puțin) singur cu banii publici, un primar care nu îi fură pe toți și nu dă foc orașului va fi reușit probabil doar prin aceasta cu alegătorii ceea ce ar fi reușit cu un cățel privindu-l drept în ochi timp de câteva minute. Fără să facă nimic, va genera suficienți hormoni ai fericirii încât cățelul, respectiv alegătorii, să mai vrea „four more years”. După cum spun cercetătorii, e o chestiune elementară de biochimie. Evident, criticii de pe margine vor avea motive să fie dezgustați de rezultat: ei știu că se putea și mai bine. S-ar putea ca vreunul dintre acei critici să facă și un pas în față și să arate că primarul/dresorul de fapt a mai și trișat, că nici prea frumos nu e, că a mai și ratat oportunități majore de accesare de fonduri și de proiecte, că a mai și mințit. Dar în ochii unei bune părți a electoratului acestea sunt vorbe. După patru ani ochi-în-ochi cu un conducător, patru ani în care nu ți se pare că ai pățit vreun rău major, o schimbare de macaz va avea nevoie de mult mai mult decât vorbele altuia. Și vom vedea atunci contracandidați care spunând lucruri cât se poate de logice, condamnând lipsuri cât se poate de evidente, criticând fapte cât se poate de criticabile, propunând măsuri cât se poate de bune, vor fi ignorați sau trecuți pe plan secund – pentru că încă n-au apucat să se privească suficient de mult ochi în ochi, față în față, cu alegătorul.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nu, Bucureștiul nu fură banii Transilvaniei

Vă e frică de libertate

...cu număr. 67.