Cercetarea de partid și de stat

România este, potrivit datelor publice, pe locurile 40-50 din lume (din totalul de circa 200 de țări și teritorii existente în statitsici) în privința finanțării din cercetare – fie că o exprimăm ca valoare absolută (aici suntem de 300-400 de ori mai jos decât SUA sau alte țări), fie ca valoare raportată pe cap de locuitor (circa 65 de dolari pe cap de locuitor pe an, de circa douăzeci de ori mai jos decât țările de pe primul loc), fie ca procentaj din PIB (0,5 % din PIB , față de circa 4% în cele mai dezvoltate țări). Ca de obicei, putem să marcăm mulțumiți prezența între cele mai dezvoltate 25% țări din lume, să marcăm nemulțumiți prezența la coada clasamentului acestor 25%, sau... să căutăm căi sustenabile de a merge mai departe, mai bine, mai sus.

Cum am mai arătat anterior, raportarea cheltuielilor pe un domeniu (sănătate, cercetare...) ca procent din PIB ignoră faptul că bugetul de stat reprezintă la rândul său doar un procentaj din PIB – și un procentaj care diferă semnificativ de la țară la țară. Tabelul de mai jos prezintă astfel de date (calculate din sursele citate mai sus). Devine poate din acest tabel și mai evident că România nu are nicio scuză să nu mărească procentajul de buget dedicat cercetării. Există țări în care procentajul e de 10 ori mai mare decât la noi. Fără astfel de ambiții extreme, cum am arătat anterior (aici, aici), chiar și o creștere de mai puțin de două (ducându-ne la nivelul aproximativ al Poloniei, de exemplu) ori ar avea efecte remarcabile de stabilizare.


Country/Region
Buget cercetare raportat la total buget guvernamental
 Singapore
15.3%
 South Korea
13.3%
 Taiwan
11.1%
 Israel
9.4%
 Japan
8.7%
 China
8.4%
  Switzerland
6.7%
 United States
6.7%
 Sweden
6.4%
 Estonia
6.1%
 Finland
5.5%
 Germany
5.1%
 Iceland
4.9%
 Austria
4.8%
 Australia
4.8%
 Canada
4.3%
 Denmark
4.2%
 Norway
3.7%
 Luxembourg
3.7%
 United Kingdom
3.5%
 India
3.3%
 France
3.3%
 Ireland
3.3%
 Netherlands
3.2%
 Czech Republic
3.1%
 Pakistan
3.1%
 Belgium
3.1%
 Spain
2.9%
 Tunisia
2.8%
 New Zealand
2.8%
 Russia
2.7%
 Belarus
2.5%
 Portugal
2.5%
 Turkey
2.4%
 Slovenia
2.4%
 Lithuania
2.3%
 Chile
2.2%
 Brazil
2.2%
 Italy
2.2%
 South Africa
2.1%
 Poland
2.1%
 Malaysia
2.1%
 Uganda
2.0%
 Croatia
1.9%
 Hungary
1.8%
 Costa Rica
1.7%
 Ukraine
1.7%
 Sudan
1.7%
 Morocco
1.7%
 Latvia
1.6%
 Mexico
1.5%
 Romania
1.4%
 Bulgaria
1.4%
 Uruguay
1.2%
 Botswana
1.2%
 Slovakia
1.0%
 Greece
1.0%
 Ethiopia
1.0%
 Thailand
1.0%
 Kazakhstan
0.9%
 Argentina
0.9%
 Iran
0.8%
 Serbia
0.7%
 Egypt
0.7%
 Saudi Arabia
0.7%
 Vietnam
0.7%
 Colombia
0.6%
 Peru
0.5%
 Philippines
0.5%
 Azerbaijan
0.5%
 Indonesia
0.4%
 Algeria
0.2%

Dar mergând mai departe la datele OECD, să vedem și procentul de cercetători finanțați guvernamental în cele mai dezvoltate 25% țări din lume (adică, cele parte a OECD), în graficul de mai jos.


Penru simplitate, același grafic reprezentând acum doar cele trei țări care sunt de departe deasupra celorlalte, plus alte câteva reprezentative (media OECD, media UE, etc). Este una dintre acele rare situații în care România iese la vârful unui clasament.


Ceea ce ne sugerează acest grafic este că România și-a întins de mult eforturile dincolo de ceea ce pot țările normale, sau chiar cele foarte dezvoltate, în privința numărului de cercetători finanțați de guvern. De ce nu suntem atunci polul mondial al cercetării? Par evidente după mine două motive. Unul este eficiența acelor cercetători, care are încă mult loc de progres în feluri ce nu țin doar de ei (am mai comentat aici și numeric) ci și de mărimea și predictibilitatea fondurilor pe care le primesc. Celălalt... este faptul că numărul total al cercetătorilor (de stat și privați) este de fapt mult mai mare în toate celelalte țări; la noi procentajul celor finanțați de mediul privat este însă mult mai mic. Graficele de mai sus vorbesc de aceea despre un sistem bugetar românesc ce face eforturi remarcabile să supraviețuiască, dar complet deconectat de mediul privat. A cui e vina? Se poate argumenta că cercetarea bugetară nu știe ce să ofere mediului privat. Se poate argumenta și că mediul privat nu știe ce să ceară, sau nu vrea, sau nu știe că îi folosește să ceară. Probabil ambele puncte de vedere sunt corecte. Dar ar fi important să subliniem că acel buget al cercetării, mic cum este el, insuficient cum este el, este în ultimii ani redirecționat în parte tocmai și către mediul privat. E vorba fie de mici companii care participă la proiectele de cercetare finanțate de stat (sigur, ele mai aduc și o co-finanțare, dar dacă facem bilanțul sunt consumatori ai bugetului de stat), sau de mari companii care execută proiecte de infrastructură majoră (vezi de exemplu comentariul de aici). Deci, în loc să vedem mediul privat pășind în arenă pentru a susține cercetarea după modelul din SUA sau din alte țări mai dezvoltate, cu ponderi ce o depășesc pe a statului, îl vedem din anumite puncte de vedere făcând opusul (vezi însă de exemplu și aici).

Intelectualitatea română (în care cercetătorii se integrează) se declară de multă vreme, în sondaje sau la vot, de dreapta. Mai mult, țara întreagă a avut pe ultimii ~20 de ani în 75% din timp președinți de dreapta, și guverne de dreapta (dacă astfel le socotim pe cele CDR, Tăriceanu, Boc, Ungureanu ). Cum se face atunci că cercetarea de la noi e încă blocată în sistemul de stat? Cum se face că soluțiile le așteptăm de la guvern, sau de la schimbarea lui cu un alt partid? Cum se face că banii îi așteptăm doar de acolo (sau de la UE, care e tot același lucru, de vreme ce banii UE sunt contribuiți de guvernele membre)? Chiar și dacă s-ar dubla bugetul cercetării din România, am rămâne pe același loc ~40 la nivel mondial, și pe aceeași poziție (cu două tăișuri) de lider la... procentul de cercetători guvernamentali.



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nu, Bucureștiul nu fură banii Transilvaniei

Vă e frică de libertate

...cu număr. 67.