Pe cai

Un cântec al lui Nicoale Furdui Iancu face apel la istoria relațiilor politice complicate româno-maghiare, aruncând sub titlul „Vai, săracii dușmanii” o replică ironică vecinilor din Ungaria: „să vă dați de pe cal jos”. Replica are ecouri în istorie și în geografie, dar pare nelalocul ei în Uniunea Europeană a anului 2015. Ironic față de replica din cântec pare însă mai degrabă faptul că azi populația de cai a Ungariei e estimată conform unor surse la cca 60000, în timp ce cea a României e de mai mult de 10 ori mai mare, la 760000. De zece ori mai puțin decât SUA, dar undeva în jur de locul 11 în lume. Progresiștii iubitori de animale vor aprecia această situație (ne amintim poate de campania „salvați caii...”), la fel ca cei pasionați de echitație - în timp ce progresiștii iubitori de industrie vor reproșa poate gradul redus de urbanizare și de automatizare a micilor gospodării rurale.

Ne putem atunci întreba cine e mai degrabă pe cal, și cine e cazul să se dea jos, și cui și de ce ar trebui să-i pese de toate acestea. Pe de altă parte o altă statistică (de la The Hague Centre for Strategic Studies), ne arată cine din Europa ține mai mult să se urce pe cal. Mai precis, e vorba de gradul de frustrare al tinerei generații. Datele Centrului de la Haga (vezi figura de mai jos) arată că tocmai Ungaria deține ingratul loc întâi a acest indicator. În schimb România stă la un nivel apropiat de Germania și Elveția, la jumătatea clasamentului în zona mai „calmă”.

Clasamentul frustrării pare încă o șansă de a fi vedete ratată de români (ori în frustrare, ori în calm), spre tristețea unora... Pentru a-i îmbuna, să notăm însă că uneori tocmai faptul de a nu ieși unic în evidență este...un fel de a fi special, după cum ilustrează o anumită varietate a genului de puzzle numit în engleză „odd-one-out” în care obiectul „special” care constituie soluția puzzle-ului e tocmai singurul care are câte ceva în comun cu fiecare dintre toate celelalte.