Câte Ferrari aveți?

Una din tarele societății noastre, ca și a celei din Republica Moldova, este potrivit multora – inclusiv unor colegi din străinătate care mi-au atras atenția asupra acestui lucru – proporția neașteptată de mașini de lux de la noi. O proporție percepută în contrast dramatic cu starea economiei, și cu starea societății în general. Nu am auzit pe cineva să nu fie de acord cu aceste observații – iar legătura cu banii nemunciți și cu corupția urmează logic în aceste raționamente.

Dar să abordăm totuși problema cu date numerice exacte. Este disponibilă aici lista cu numărul de mașini Ferrari vândute în 2012 în lume. România este pe locul 28 – nu printre primele ci mai degrabă aproape de locurile unde se află în general la multe alte capitole – fie că e vorba de PIB, fotbal sau mărimea populației (să ținem în plus cont că lista de aici conține doar 40 de țări, lăsând în afară unele destul de puternice precum Israel, Africa de Sud, Mexic, Ucraina, India, etc). Stăm de exemplu ceva mai sus pe „lista Ferrari” decât Polonia, o țară mai mare decât a noastră, însă chiar și așa situația e poate neașteptat de puțin spectaculoasă în raport cu percepția publică a fenomenului în România.

Tabelul de mai jos arată același clasament al vânzărilor Ferrari din 2012, raportat acum la dimensiunea populației. Din nou România este în jur de locul 30. Nu e cazul să insistăm pe diferențe la zecimale, dar putem să notăm că cele 0,6 mașini Ferrari vândute la milionul de locuitori în România sunt totuși de circa 100 de ori mai puține decât ceea ce se vede în unele dintre cele mai bogate țări (Monaco, Luxemburg, Liechtenstein, Elveția), și de circa 5-10 de ori mai puține decât în țările din Europa de Vest, sau SUA, sau Japonia, și de asemenea semnificativ mai puține chiar decât în țări ca Estonia. E adevărat, avem pe aproape Norvegia și Polonia, două economii mai puternice decât a noastră, și stăm de două ori mai bine decât Ungaria – însă totul la valori numerice poate prea mici pentru a permite comparații care să aibă sens, mai ales că până la urmă e vorba de vânzarea unei singure mărci de mașină de lux, într-un singur an: valorile procentuale se pot schimba semnificativ de la an la an în special în țările cu vânzări mai mici precum cele din Europa de Est, plus că există preferințe diferite între mărci pe diverse piețe.

Număr	Țara	Mașini	Populație(milioane)	mașini/1000000 locuitori
1	Monaco	62	0.04	1640.2
2	Liechtenstein	3	0.04	80.3
3	Luxembourg	27	0.56	48.0
4	Switzerland	361	8.24	43.8
5	Hong Kong	182	7.26	25.1
6	Singapore	80	5.47	14.6
7	UK	674	64.80	10.4
8	Germany	774	81.08	9.5
9	Belgium	88	11.24	7.8
10	Sweden	64	9.78	6.5
11	USA	1800	321.28	5.6
12	Canada	200	35.75	5.6
13	Austria	46	8.60	5.3
14	France	291	66.14	4.4
15	Australia	98	23.89	4.1
16	Italy	248	60.79	4.1
17	Japan	517	126.88	4.1
18	Czech Rep	40	10.54	3.8
19	New Zealand	16	4.59	3.5
20	UAE	29	9.58	3.0
21	Denmark	13	5.67	2.3
22	Puerto Rico	8	3.55	2.3
23	Netherlands	31	16.91	1.8
24	Estonia	2	1.31	1.5
25	Spain	65	46.46	1.4
26	Chile	21	18.01	1.2
27	Portugal	10	10.48	1.0
28	Norway	4	5.18	0.8
29	Romania	12	19.94	0.6
30	Latvia	1	1.98	0.5
31	China	602	1370.59	0.4
32	Hungary	3	9.85	0.3
33	Russia	44	146.27	0.3
34	Poland	11	38.48	0.3
35	Turkey	21	77.70	0.3
36	Croatia	1	4.27	0.2
37	Brazil	46	204.51	0.2
38	Peru	3	31.15	0.1
39	Greece	1	10.82	0.1
40	Argentina	3	43.13	0.1

Tabelul următor face calculul raportat la PIB, deci la banii prezenți oficial în economie. Între societăți cu priorități și preferințe similare, raportul mașini de lux / PIB ar trebui să fie similar. Tabelul ne arată unele diferențe semnificative, de mai multe ordine de mărime. Cel mai aparte caz este Monaco, cu de 10-100 ori mai multe mașini de lux decât orice altă țară- ceea ce era probabil de așteptat. În rest, majoritatea țărilor dezvoltate din UE (Marea Britanie, Italia, Franța, Suedia, Austria, etc), dar și SUA sau Canada, au valori similare la acest indice – între 1 și 2,5. România rămâne și aici în jur de locul 30, cu un indice de 0,6 – apropiat de cel al Spaniei și depășindu-le ușor pe cele ale Olandei, Norvegiei, dar și ale mai multor țări est-europene (notabil, nu și Cehia, care se regăsește între primele țări, alături de Germania și Belgia). În orice caz, nici raportat la numărul de locuitori, nici raportat la PIB, nu pare să avem o anomalie notabilă la capitolul mașini de lux, în raport cu majoritatea economiilor.

Număr	Țara	GDP (milioane USD, ONU, 2013)	10000*Mașini/milioane USD GDP
1	Monaco	6559	94.5
2	Hong Kong	274027	6.6
3	Liechtenstein	5647	5.3
4	Switzerland	685434	5.3
5	Luxembourg	60131	4.5
6	Singapore	295744	2.7
7	UK	2678455	2.5
8	Germany	3730261	2.1
9	Czech Rep	208796	1.9
10	Belgium	524806	1.7
11	Italy	2149485	1.2
12	Sweden	579680	1.1
13	Canada	1838964	1.1
14	Austria	428322	1.1
15	USA	16768050	1.1
16	Japan	4898532	1.1
17	France	2806432	1.0
18	New Zealand	189025	0.8
19	Estonia	24880	0.8
20	Puerto Rico	105149	0.8
21	Chile	277043	0.8
22	UAE	402340	0.7
23	China	9181204	0.7
24	Australia	1531282	0.6
25	Romania	192094	0.6
26	Spain	1393040	0.5
27	Portugal	227324	0.4
28	Denmark	336701	0.4
29	Netherlands	853539	0.4
30	Latvia	30886	0.3
31	Turkey	822149	0.3
32	Hungary	133424	0.2
33	Russia	2096774	0.2
34	Poland	525863	0.2
35	Brazil	2243854	0.2
36	Croatia	57869	0.2
37	Peru	200269	0.1
38	Norway	522349	0.1
39	Argentina	611726	0.0
40	Greece	242230	0.0

Și totuși, îmi va atrage atenția colegul din străinătate pe care l-am mai pomenit, se vede cu ochiul liber pe stradă sau la mall că ceva nu e în regulă. Răspunsul pe care îl propun este că tocmai acolo se vede cu ochiul liber, și tocmai acolo este problema - pe unele străzi, și la unele mall-uri. Se poate aprecia că unele persoane care au atins brusc statutul de lux sunt de fapt blocate încă afectiv și cultural în păturile de jos sau medii ale societății, de unde provin. Genul acesta nu își va găsi ușor locul potrivit în societate, și nici locul de parcare adecvat pentru mașina de lux. Va epata (conștient sau nu) probabil acolo și atunci când nu e cazul, acolo și atunci când elita mai așezată a altor țări nu ar face-o. De aceea, luxul său va sări în ochii semenilor în manieră disproporționată, atrăgând atenția și uneori invidia - fie cu motiv fie fără. Cu atât mai mult vor face acest lucru oameni care au trecut prea facil de-a lungul vieții de la statutul de contrabandist mărunt la statutul de puternic al zilei (fie în afaceri, fie în politică, fie în alt fel). Până la urmă, 25 de ani nu au cum să fie suficienți ca să scuturi toate păturile unei societăți pentru a cerne complet și eficient un gen de elită care până în 1989 nu exista – aceea a oamenilor ajunși bogați și puternici prin mijloace democratice, pașnice, sustenabile și legale. Evident că cei fără Ferrari, rămași să se plimbe cu troleibuzul, vor simți aceste lucruri foarte acut, chiar dacă nu le vor gândi până la capăt. Mai ales că e înghesuială în autobuz, balamuc mare...

Halebarda – de Marin Sorescu

Înghesuială în troleibuz,

Balamuc mare,

Oameni cu pachete în brate,

Cu microbi

Și, cum stau eu pe scaun,

În spatele meu,

Un moș cu o cazma-

Naiba știe la ce-i trebuie s-o care acasă.

O ține de coadă ca pe-o halebardă

La ușa cortului împărătesc.

E bătrân moșul de când lumea,

Are o pată mare pe ochiul drept,

Îi mai tremură și mâna pe deasupra.

“Ăsta acum o să-mi scape cazmaua în cap-

Ma gândesc, lua-l-ar dracu!”

El e un moșulică simpatic de altfel,

Politicos,

Vorbăreț chiar.

Zice:” Nici o grija, țin cu strășnicie de afurisita asta de cazma.”

Și cu toate astea, din când în când o scapă: poc,poc, poc!

Trei sferturi din pasageri au fost deja bubuiți.

Moșul continuă să scape cazmaua,

S-o blesteme și să-și ceară scuze.

“Sunt neputincios, păcatele mele,

Dar n-aveți nici o grijă,

Vă rog frumos să nu vă alarmați,

Afurisita asta de cazma n-o să-mi mai scape

Acum și-n vecii vecilor.

Nu vedeți ce strâns o țin?”

Și tocmai atunci- pleosc!

Drumul e plin de gropi,

Hurducăturile sunt hurducături.

Și șoferul ăsta nici nu observă,

El își face cursa și ce să-l intereseze:

Duce pasagerii vii sau pasagerii morți- tot aia!

Altfel nu-mi explic de ce nu oprește niciodată

În nici o stație,

De ce nu face o halta,

Am putea să-l dăm jos pe criminalul ăsta ramolit,

Mai ales că, după câte observ,

i-a cam lichidat pe toți,

și acum s-a proțăpit chiar în spatele meu

cu halebarda lui –

“Șofer, hei șofer!”

Dar te mai poate auzi cineva?

Autobuzul merge, poate are plan să meargă până la capăt.

Hurducăturile se întețesc,

Moșul a și intrat în vorbă cu mine,

E din ce în ce mai politicos

Și începem să discutăm despre vreme.

The halberd – by Marin Sorescu [my translation]

It's so crowded on this bus,

A terrible hubbbub,

People holding all sorts of packages,

With microbes

And then, as I sit and watch,

Behind me,

There's this old man with a spade -

Why the heck would he need to carry home a spade.

He holds it like a halberd

At the entrance of a royal tent.

He's old, as old as they ever came,

He has a large cataract on his right eye,

An then on top of that his hand keeps trembling like another thing.

“He's going to drop that spade on my head any moment now -

I'm thinking, damn him!”

Otherwise, he's quite a jolly old man,

Polite,

And even chatty.

Says he: ”No worries, I'm holding on real-tight to this damn spade.”

And yet neverteless, every now and then, he drops it: bang, bang, bang!

Three quarters of the passangers have by now already been taken down.

The old man keeps dropping the spade,

And then cursing it, and then apologizing all over.

“I'm completely helpless, so I am, oh my,

But don't worry,

Please, no wories at all,

This damned spade will never slip from my hands again

Now and forever after.

Can't you see how tight I'm holding on to it?”

An then all of a sudden – bang again!

The road is litteerd with potholes,

You can't avoid all the bumping and shaking in the bus.

And then the driver seems to take no notice at all,

He's got a bus to drive to the destination no matter what:

It makes no difference whether the passangers are alive or dead!

Otherwise, I couldn't explain why he would never pull over

At any bus stop,

At any station,

So that we can get rid of this decrepit old criminal,

Especially now that, as far as I can tell,

he has pretty much wiped out everyone else on the bus,

and has fixed himself right next to me

with his halberd –

“Driver, hey, driver!”

But then again can anyone hear anything at all here?

The bus rides on, maybe it's scheduled to go all the way to the end of the line.

The road gets ever bumpier,

The old man is by now chatting with me,

The more polite as we go on

And we start talking about the weather.