Tortură, ștreang și gloanțe - le meritați?

În presa din SUA face valuri recent cazul unui adolescent de 17 ani din New York, pe nume Kalief Browder, ținut trei ani în arest preventiv în așteptarea procesului – reținut în tot acest timp fără nicio dovadă materială, în baza unei simple plângeri privind furtul unei genți. Abuzurile fizice și psihice (torturile) suferite în închisoare pe parcursul celor trei ani au contribuit, se crede, la câteva tentative de suicid ale adolescentului în acel interval. La capătul a trei ani de așteptare (legea nu permitea mai mult de 6 luni, dar... cele 6 luni sunt măsurate de judecătorii americani în moduri inventive), adolescentul acum ajuns la 20 de ani a fost eliberat din lipsă de probe. La scurtă vreme de la eliberare, a devenit evident că dobândise probleme psihice serioase; în cele din urmă, după circa doi ani și mai multe tentative de suicid în diverse maniere, s-a spânzurat.

Adolescentul a avut ocazii repetate de a evita sau scurta șederea în închisoare: putea plăti o cauțiune de 3000 de dolari (dar familia sa nu avea această sumă), sau își putea recunoaște vinovăția pentru a primi o pedeapsă redusă printr-o procedură accelerată. În fapt, după circa doi ani de închisoare, oferta pe care a primit-o a fost ca recunoscându-și fapta să primească o pedeapsă egală cu timpul deja petrecut ca arestat preventiv - deci să fie, în fapt, eliberat pe loc. Nu a acceptat această soluție, insistând că e nevinovat și că justiția trebuie să își urmeze cursul spre dreptate.

Altundeva în SUA, un cântăreț country, Randy Howard, a fost tot recent împușcat de vânătorii de recompense, care îl urmăreau pentru că nu respectase condițiile cauțiunii.

Să insistăm, cazurile de mai sus nu sunt singulare, deși sunt excepții.

Societatea americană tratează astfel de situații serios. Se vorbește în urma lor de reforme, de schimbări, și de dat seamă – fiind sub lupă toate ramurile sistemului, de la poliție la procurori, judecători, penitenciar, sau autorități locale.

Sună familiar? Vi se pare că ați auzit de lucruri similare, chiar dacă ușor diferite, întâmplându-se la noi? E firesc să fi auzit – dacă până și în SUA se întâmplă așa ceva. Întrebarea e, ce reacție se cuvine în astfel de cazuri?

Revelația că nici victimele nu erau fără de pată (da, Kalief Browder avea un anturaj nu tocmai cuminte și probabil avea păcatele lui; da, Randy Howard a deschis focul asupra altor oameni, ceea ce mulți dintre noi nu ar face), sau simpla tăcere, sau simpla ignorare a astfel de cazuri, nu au cum să însemne, din partea fiecăruia dintre noi, altceva decât o înscriere pe lista de așteptare pentru a suferi abuzuri similare – poate mai aproape sau poate mai departe de numele lui Kalief Browder și Randy Howard.