...cu număr. 65.

Profesorul Ioan Silaghi-Dumitrescu, membru corespondent al Academiei Române, ar fi împlinit azi 65 de ani. A fost dintre aceia pe care faptul că are picioarele pe pământ nu-i împiedică să poată merge, la propriu sau la figurat, oriunde e nevoie sau oriunde se cade. A creat de la zero lucruri, așa cum i se cuvine oricărui om. Căile i s-au întretăiat cu cele ale unor personalități notabile ale științei, și cu domenii de cunoaștere dintre cele mai spectaculoase – astfel încât unii spun că a pornit de jos („de la țară”, din satul Botiz) și a ajuns foarte sus – la porțile Academiei Române, la universități din Germania, Franța, Anglia, SUA... El v-ar fi spus poate totuși că locul de unde a pornit era deja suficient de sus încât de la acea înălțime, a câmpului de la marginea orașului Satu-Mare, să poată plana către alte locuri înalte – fie că a fost vulcanul Popocatepetl, ori Center for Computational and Quantum Chemistry de la University of Georgia, ori Universitatea din Heidelberg, ori cupola Academiei Române. Munca nu i-a fost niciodată povară – dar vorbele despre muncă i-au fost.

Pentru o lume în care epigoni dezorientați își canibalizează mentorii pe altarul propriului ego, în care cohorte care se lasă conduse de impostori se luptă între ele în numele moralei, unde colaboratorii poliției politice sau ai contrabandiștilor fac paradă de etică, unde gloria se măsoară în lauri de plastic cumpărați de la evazioniști, profesorul Ioan Silaghi-Dumitrescu inspiră teamă instinctivă - iar amintirea sa aduce pași jenați către colțuri. Acolo unde azi ne căutăm valorile cu lupa și șublerul, sau cu etichete pompoase („românul care a revoluționat...”, „cercetare de Nobel...”, „geniul care a uimit”, „inventatorul care a câștigat”, „centrul de excelență”, „tinerii care redefinesc”, și alte expresii care în esență nu sunt diferite de acel plebeian „fără număr” pe care ironia face ca „elitele” să îl deplângă zgomotos și narcisist), dânsul ne-ar fi spus că acea excelență care încă necesită întrebări, măsurători, etichete sau parade, nu e excelență. Ar fi făcut-o jenat însă de obsesiile celor care sub scuza dezideratului de supraom ne îndeamnă în fapt spre subuman – pentru că a fi simplu om, așa cum a fost profesorul Ioan Silaghi-Dumitrescu, e foarte greu.