Blog Radu Silaghi-Dumitrescu

Un studiu recent arată că băieții de 15-19 ani care nu desfășoară activitate fizică dar petrec mult timp în fața ecranului (TV, calculator, orice altceva) au o densitate a a mineralelor în oaselor mai mică. În schimb, în cazul fetelor din aceeași categorie de vârstă, efectul a fost opus . Studiul a fost realizat într-o țară cu un nivel de trai dintre cele mai bune – Norvegia. E de aceea greu de crezut că „timpul petrecut în fața ecranului” e altceva decât un indicator direct al sedentarismului – adică a ceva ce există dintotdeauna, fără să fie vina lui Tesla, Edison, Marconi și alții. E evident că orice sedentar, într-o societate suficient de tehnologizată, va avea în fața lui vreun ecran. Dar oare oasele lui n-ar fi arătat la fel și fără acel ecran? Dacă în loc de TV ar fi recurs la citit, sau la cusut, sau la jucat cărți, sau la studiat, sau la dormitat, sau...? E poate bine să ne amintim că „ecranul” e un accesoriu al sedentarismului, fără a avea neapărat efecte malefice i...

În Franța legile siguranței naționale spun acum că se pot lua măsuri de supraveghere în masă a cetățenilor, inclusiv asupra unora care nu sunt suspecți de (alte) ilegalități, atâta vreme cât scopul este “defending and promoting … France’s major economic, industrial and scientific interests,” și “preventing interferences with the republican nature of institutions”. Deci, aparent, poți fi urmărit dacă vorbești de autonomie teritorială, sau de regalitate? Sau poți fi urmărit dacă defăimezi sau dacă împiedici cercetarea științifică franceză? Sau dacă defăimezi produsele franceze, poate și dacă refuzi prea ostentativ să le cumperi? Cum ar fi să se aplice la noi așa ceva? În astfel de context mi-au fost adresate recent întrebările „Vă temeți de Big Brother? Vă temeți pentru propria viață privată? Vă temeți pentru ce devine societatea?” (mulțumesc Petre Munteanu, rețeaua România 2.0). Răspunsurile mele sunt: Teama cred că implică un anumit element de impredictibilitate și de d...

Z ilele acestea are loc rectificarea bugetară , unde înțeleg că Educația și Cercetarea primesc 40 de milioane de lei în plus față de bugetul inițial, pentru Institutul Cantacuzino. Un gest decent, greu de criticat. La fel, majoritatea ministerelor primesc câte ceva în plus, ceea ce sună foarte bine. Mai în detaliu aflăm însă că serviciile de siguranță națională (STS, SPP, SIE, SRI) primesc împreună suplimentar aproape 180 de milioane de lei (de mai mult de patru ori decât Cercetarea). Este o sumă care, dacă ar fi fost folosită la Educație+Cercetare, ar fi fost suficientă pentru a asigura finanțarea pe anul acesta a aproape 3000 de proiecte de cercetare de tip „Tinere Echipe” dintre cele depuse la competiția demarată în 2014 – competiție pentru care încă n-au fost anunțate rezultatele. S-ar fi putut mai exact finanța cam TOATE PROIECTELE DEPUSE de tinerii cercetători anul trecut. Adică, finanțare competitivă în sens european pentru toate proiectele de cercetare din țară care impl...

Studii recente arată că atunci când un om se privește îndelung în față cu un câine, ochi în ochi, amândoi produc cantități sporite de hormoni specifici stărilor pozitive de spirit, și sentimentelor de legătură – chiar apropiate de cele mamă-copil. Pare greu de anticipat un alt rezultat pentru un astfel de experiment. A sta față în față nemișcat, la câțiva centimetri mai ales, cu un alt individ, mai ales cu unul din altă specie, e inerent o oarecare dovadă de încredere . Mai exact, înseamnă că nu ți-e teamă că te mușcă, nu ți-e teamă că te lovește sau zgârie, nu ți-e teamă că te scuipă, nu ți-e teamă că te înjură, nu ți-e teamă în general de vreo reacție bruscă necontrolată. Înseamnă se asemenea că nu ți-e silă – de miros, de microbi, de purici, de inferioritatea ta sau de inferioritatea lui, de urâțenia ta sau de urâțenia lui, etc. Iar dacă experiența ochi-în-ochi se repetă, evident că ambii parteneri rămân și cu dovezi concrete care reîntăresc amintirile unei interacțiuni complet...

În diverse clasamente ale coeficientului de inteligență IQ (de exemplu aici , sau aici , sau aici ), România se află printre primele ~25% țări din lume, la fel ca la orice alt indicator (locurile 40-50 din totalul de circa 200 de țări și teritorii, după cum am mai comentat pe acest blog de nenumărate ori – PIB, accidente rutiere, sănătate, violență, mașini de lux, educație, etc). Sigur, tot la fel ca în celelalte clasamente, suntem printre ultimii dintre cei mai buni 25%. Am vrea mai mult, se poate mai mult, trebuie încercat mai mult, dar poate e bine să înțelegem mai exact de unde venim, unde suntem, și ce motivație avem pentru a progresa. Pe de altă parte aceste clasamente IQ inter-țări sunt respinse de unii dintre specialiștii mai pedanți, din motive tehnice. Motivul? Procedura testului IQ implică pentru început stabilirea unei populații-țintă, apoi aplicarea testului pe un eșantion reprezentativ din acea populație, apoi calcularea mediei, apoi atribuirea din oficiu a unui ...

Ultimele două ediții de alegeri prezidențiale din România au fost marcate de două fenomene gemene. În 2009, cu scurt timp înainte de votul final s-au difuzat imagini în care unul dintre candidați ar fi lovit un copil în față cu dosul palmei. Spectaculos, odată subiectul inflamat de reacția unanimă a opiniei publice și a mass-media, el a fost transformat într-o puternică armă în favoarea celui incriminat. Astfel, la început câțiva jurnaliști, apoi un întreg tăvălug, au început să aducă exagerări știrii, transformând palma în pumn, exagerându-i intensitatea, și, mai ales, mutând complet în afara discuției punctele slabe unde candidatul trena – mai ales acela unde era acuzat de inconsecvență (promis salarii mărite la profesori și apoi făcut opusul, etc) sau frivolitate (restaurante, blonde, etc). Noile acuze contracarau dubiul despre cât de „hotărât” era, dar îi ofereau și ocazia de a centra dezbaterea electorală pe calitatea sa de victimă a unor atacuri exagerate - tocmai în co...

Uneori de numele celor care prilejuiesc reformele se leagă mai degrabă noroiul decât partea pozitivă. Oamenii care încearcă să impună mai-noul sau mai-binele sunt, prin elegante scamatorii, făcuți vinovați tocmai pentru imperfecțiunile pe care încearcă să le corecteze. Sigur, în paralel, li se și reproșează că „iar le trebuie reforme”. Iar apoi, dacă reformele încercate ajung să nu aibă succesul scontat din cauză ca au fost făcute doar pe jumătate , cei care le-au înecat sunt primii critici ai inițiatorilor. Există în acest context la noi un curent, pe care l-am văzut activ și în Rusia, de a respinge sistemul universitar Bologna pentru că... lumea e rea . Adică, invocând probleme reale dar care nu au drept origine sistemul Bologna. Citesc în revista Observator Cultural că „ Î ncepînd cu anul universitar 2005-2006, România s-a aliniat, aproape fără nici o dezbatere publică serioasă, la sistemul european de educaţie universitară așa-numit Bologna (în urma acordurilor semnate ...

Studiile științifice aduc tot mai des dovezi că spațiile verzi îmbunătățesc calitatea vieții nu doar prin faptul că reduc poluarea, ci și... „altcumva” - și aici comentariile alunecă spre limita dintre știință și poezie. Spre exemplu, potrivit cercetătorilor de la Stanford , plimbarea în natură reduce riscul de depresie. Potrivit altora , școlile care au spații verzi mai mari/multe au și elevi mai performanți. Și alte și alte statistici. Are sens, dar fără să plasăm merite magice în seama copacilor. Spre exemplu, în studiul citat de la Stanford oamenii au fost invitați să se plimbe fie prin natură fie printr-o zonă cu trafic intens . Oamenilor plimbați prin natură, diverșii parametri măsurați experimental le stăteau mai bine decât celor plimbați prin trafic. Cât din asta era meritul copacilor? Se poate argumenta că ceea ce s-a comparat de fapt a fost mediul zgomotos/stresant cu mediul liniștit , indiferent de natura zgomotului și de natura liniștii. Sau, mediul încărcat de ...

În limbajul modern cu tente demografice sunt definite tot felul de „generații”, într-o cursă pentru cel mai spectaculos și mai pompieristic nume. Veți găsi definite, la o scurtă căutare pe internet, „generația X”, „generația Y”, „generația P”, „generația C”, „generația D” și așa mai departe – probabil cu toate literele, fiecare cu câte un joc de cuvinte interesant. Vă propun aici generația fără nume (deși probabil și această etichetă o găsiți pe undeva deja propusă de altcineva, dacă veți căuta suficient de bine). Generația fără nume nu este neapărat, ca cele X, Y, C, P, etc, una definită după data de naștere. Nici una definită după tehnica la care are acces (spre deosebire de „generația internetului”, de exemplu). Generația fără nume e cea care nu a avut timp să își dea nume, pentru că era prea ocupată să muncească. Membrii ei mai există și azi. Muncesc de dimineața până seara, din copilăria fragedă până când cad de pe picioare de bătrânețe, ca sclavii. Uneori chiar sunt scla...

While we have little interest in cheap superlatives, we have recently stumbled upon one that is perhaps more useless than amusing: the world's most antioxidant-rich distilled alcoholic beverage (in a study that included whiskey, vodka, gin, and tequila) appears to be the Romanian plum brandy from Transylvania („țuica” in Romanian, „palinka” in Hungarian). Its antioxidant content is already similar to that of whiskey even before maturation with/in wood. Unfortunately, we were unable to demonstrate any clear health benefit of the small amounts of antioxidants that may be found in one or even in a few servings of such brandy. Most probably the fresh fruit, or even the traditional preserves, will offer much more health benefits. The research article reporting these data is available here (STUDIA UBB CHEMIA, LX, 2, Tom II, 2015 (p. 355-370), article by Mureșan et al; this journal has an impact factor of ~0.2). Proaspăt publicat: țuica de prune românească - băutura alcoolică disti...

Comunismul din Europa de Est a însemnat, cât pot eu înțelege, o restaurație de facto a feudalismului. Vopsit în roșu și asezonat cu o propagandă în care în special mai-marii sistemului nu credeau, el era în esență o piramidă de putere din care de facto dispăruse anterioara firavă democrație „burgheză”, și care se organiza acum după modelul echilibrului de forțe feudal. Sigur, la alt nivel, cu alte unelte decât pe vremuri – inclusiv industrializarea, inclusiv urbanizarea – dar construit pe aceleași modele de relații de forță între oameni și între grupuri de oameni. Sigur, nu ar fi vorba de o restaurație conștientă, condusă de lideri care se vroiau restaurați: acei lideri dispăruseră printre primii. Mai degrabă de una dictată de legile echilibrului în natură (chimiștii vor aprecia poate o referire la principiul lui Le Chatelier). O societate înscrisă multă vreme în rutina unor relații de tip feudal, cu toate implicațiile a ceea ce înseamnă acest lucru în fiecare detaliu al vieții ...

În România sunt, potrivit statisticilor , 6,5 de paturi de spital la mia de locuitori, ceea ce înseamnă locul 22 în lume. Sigur, asta înseamnă că suntem „pe ultimele locuri” între cele mai bune 25 de țări din lume la acest capitol. Se poate deci și mai bine. Sunt în România 1,9 medici la mia de locuitori – locul 67 în lume, ceva mai jos decât locul ocupat la PIB, ceea ce sugerează că este cu ușurință loc de mai bine. Valoarea acestui indicator este aproximativ constantă din 1985 încoace, după ce crescuse semnificativ în perioada 1975-1985. La aceștia se pot adăuga cei 5,5 asistenți medicali la mia de locuitori – locul 52 în lume. Zilele trecute am văzut pe Facebook o poză care punea în contrast două versiuni ale hărții României: una pe care erau reprezentate locațiile spitalelor, și una cu locațiile bisericilor. Evident că deși avem mai mulți medici și asistenți medicali (ca să nu mai vorbim de farmacii, neindexate aici) decât preoți, harta pare să indice că acordăm un i...

Potrivit datelor oficiale , în România sunt circa 18000 lăcașuri de cult (incluzând biserici, case de rugăciune, sinagogi, moschei, mănăstiri, și altele, ținând de o varietate de religii, toate co-finanțate de stat – dar niciuna oficială de stat). În total, o medie de 0,9 la mia de locuitori . În SUA, potrivit statisticilor , media este 1,0. Procentul oamenilor care afirmă că religia este „importantă” , sau care se declară ca aparținând unei religii creștine, sau care afirmă că „cred în Dumnezeu”, este ușor mai mare în România decât în SUA (în general, la 95% sau mai sus). Avem deci o medie a bisericilor pe cap de locuitor ușor sub cea a SUA (cu atât mai mult cu cât procentual avem mai mulți oameni autodeclarați religioși) – adică mai puține biserici decât o țară pe care în general ne-o cităm ca reper de dezvoltare. Dacă aceasta este realitatea, atunci cei care constant, și dominant în viața publică, afirmă că avem prea multe biserici (sau prea mulți preoți),...

Aproape unanim discursul public din România se plânge de balada Miorița . Mai exact, de fatalismul neproductiv pe care l-ar predica și propaga ea. Jalnic, leneș, laș, ciobanul din baladă nu se pregătește să lupte; nu plănuiește să îi atace el însuși, preventiv, pe băieții răi . Ciobanul nostru pur și simplu se apucă să cânte și să viseze despre ce se va întâmpla după ce dușmanii vor avea succes. Să-i fie rușine, spun criticii recenți. Să-i fie rușine că nu ia sabia, ciomagul, câinii, sau orice, și nu se pregătește să înfrunte provocarea și să-și Schimbe Destinul. Stă și-și plânge de milă, în loc să Acționeze, Creeze, Lupte. Ne dă ciobanul un exemplu rușinos, și ar trebui să desființăm cu totul balada, și să nu ne lăsăm de acum nici copiii, nici copiii copiilor noștri, și nici pe ai altora, s-o mai citească vreodată. Și totuși... unde scrie în balada cu pricina că ciobanul s-a lungit la pământ beat și așteaptă să fie lovit? Niciunde . Ba, dimpotrivă, scrie că el avea și c...

România este, potrivit datelor publice , pe locurile 40-50 din lume (din totalul de circa 200 de țări și teritorii existente în statitsici) în privința finanțării din cercetare – fie că o exprimăm ca valoare absolută (aici suntem de 300-400 de ori mai jos decât SUA sau alte țări), fie ca valoare raportată pe cap de locuitor (circa 65 de dolari pe cap de locuitor pe an, de circa douăzeci de ori mai jos decât țările de pe primul loc), fie ca procentaj din PIB (0,5 % din PIB , față de circa 4% în cele mai dezvoltate țări). Ca de obicei, putem să marcăm mulțumiți prezența între cele mai dezvoltate 25% țări din lume , să marcăm nemulțumiți prezența la coada clasamentului acestor 25% , sau... să căutăm căi sustenabile de a merge mai departe, mai bine, mai sus . Cum am mai arătat anterior , raportarea cheltuielilor pe un domeniu (sănătate, cercetare...) ca procent din PIB ignoră faptul că bugetul de stat reprezintă la rândul său doar un procentaj din PIB – și un procentaj care dif...