Vârste de aur și zăpezi de altă dată

1806, Istanbul, povestea unui fost domnitor din Țările Române al cărui fiu fugise la ruși cu scopuri militare în minte:

„...și prinzându-l pe vodă i-au pus lanțul de gât și de picior cătuși și obezi de fier și l-au închis în temnița ce-i zice Edicula [...]. Apoi după câteva zile l-au scos și la meidan la loc de priveliște și stând vizirul de față au poruncit la gealați de l-au început a tăia la toate încheieturile, adecă de la degetele mâinilor până la umeri, care sunt șaptesprezece încheieturi la o mână până la umere; asemene și la altă mână iar 17. Și la picioare, iar de la la degete până la încheieturile armurilor de trup, 13 la un picior și 13 la alt picior, care fac cu toate încheieturile 60. Și rămânând numai trupul tăvălindu-se în sânge, i-au tăiat capul. Acest chin au suferit bătrânul Ipsilanti...” (citat după cronicari, redat la pagina 183 în cartea „Sentimentul de insecuritate în societatea românească (1600-1830)” publicată de prof. Toader Nicoară la Editura Accent în 2006).

Era acum 200 de ani, într-una dintre metropolele civilizației acelui timp. Că nu mai practicăm așa ceva, la atât de scurt timp de la acel moment, pare (dacă măsurăm la scara istoriei) un miracol. Pe de altă parte, cei care regretă vârste de aur și zăpezi de altă dată uită probabil că se referă la vremuri când proceduri ca aceea descrisă mai sus, sau fiertul oamenilor de vii în ulei, sau arsul pe rug, sau tăierea cu fierăstrăul, sau trasul pe roată, sau trasul în țeapă, sau crucificarea, erau acte publice firești (practicate inclusiv în Germania până în prima jumătate a secolului XIX – ca să nu mai vorbim de teroriștii islamici din zilele noastre). Că a omorî mii de țărani nevinovați la grămadă cu inamicii, cum a făcut Vlad Țepeș, primind pentru asta felicitările Papei de la Roma, era „în spiritul vremurilor”. Că moartea de foame sau subnutriție (inclusiv scorbut, pelagră, și alte boli cauzate de simpla lipsă a câte vreunei simple vitamine), sau de infecții azi vindecabile cu doar câteva pastile sau preventibile cu un simplu vaccin, era la ordinea zilei. Că puteai fi omorât sau „doar” jefuit pentru simpla vină de a merge sau nu la o anume biserică. Sau că durata medie de viață era undeva către 35 de ani.

De-așa vremi se-nvredniciră cronicarii și rapsozii... Deși le datorăm înaintașilor ceea ce suntem azi, aș argumenta că nu e cazul să îi invidiem necondiționat – cel puțin nu înainte de a cunoaște în detaliu toate datele problemei.