Individualiști
Specialiștii în
psihologie și sociologie (al căror simplu
fan sunt) definesc în relație cu
societățile sau culturile o axă individualism-colectivism. Pe
această axă se pot atribui inclusiv coeficienți numerici, și
întocmi clasamente ale individualismului sau colectivismului. Poate
paradoxal, unii
comentează că „individualismul” este de fapt tocmai premiza ca
individul să poată face conștient alegeri pentru binele comun
major al colectivității, astfel încât marile eforturi colective
sunt mai degrabă posibile în societăți individualiste. Prin
contrast în acel mod de interpretare, societățile colectiviste
sunt blocate într-o logică „de clan”, de mici
comunități, în care marile proiecte sunt mai rar văzute.
O hartă
care reprezintă grafic scorul individualism-colectivism ne prezintă
realitatea la care ne așteptam, cu culturile anglo-saxone puternic
individualiste, în timp ce latinii și slavii tind spre colectivism.
Interesant pentru Europa de Est, Ungaria este un pol al
individualismului, mult peste toate țările din jur – dar în
special la polul opus față de România. Țara noastră, alături de
restul Balcanilor și de Portugalia, reprezintă cele mai
colectiviste zone. Asemeni contrastului imens Ungaria-România,
există unul și în Italia – Sudul fiind apropiat de situația
României în timp ce Nordul e apropiat de situația statelor
anglo-saxone sau a Ungariei. Unii
merg până la a propune explicații genetice. Cazul Italiei poate să
fie folosit drept contraargument până la un punct. Putem eventual
să remarcăm, la nivel european, și cât de bine se potrivesc
aceste scoruri
cu situația economică actuală, și cu centrele de putere politică
din ultimele sute de ani. Oare ceea ce măsoară psihologii sau
sociologii ca „individualism” sunt cauzele,
sau simplele simptome,
ale acestei situații economice? Nu măsoară ei oare mai degrabă în
acele teste un simplu parametru legat de eficiența
organizării politice sau economice din ultimele câteva generații?
Personal înclin (cu tot respectul de simplu
fan pentru specialiștii din domeniu)
către cea de-a doua explicație.
Comentarii
Trimiteți un comentariu