Substitute de mâncare

Încercând să scoată de sub mormane de prejudecăți motivele reale pentru care peste tot în lume crește incidența obezității o analiză recentă subliniază următoarele:

  • „Cura de slabire”: reducerea drastică a cantității de mâncare ingerate duce la încetinirea metabolismului și la senzația de foame. Un metabolism mai lent înseamnă inclusiv șanse mai reduse de a „arde” excesul de calorii din organism. Prin contrast, când mâncăm în exces metabolismul ni se accelerează. Deci, și excesul de mâncare și înfometarea au, până la un punct, contra-mecanisme care tind să mențină greutatea corporală neschimbată
  • glucidele procesate introduse în cantități mai mari în alimentație în a doua jumătate a secolului XX ar putea fi de vină. De ce? În parte e de vină simpla poftă – alimentele dulci au o anumită atracție, iar industria alimentară a învățat în ultimele decenii cum să le facă accesibile tuturora. Să ne reamintim, prin contrast, cât de puțin accesibile au fost alimentele dulci, și ce natură au avut ele, pe parcursul majorității istoriei oamenilor: mierea și fructele au fost probabil singura sursă în acest sens. Mierea însă nu putea fi accesibilă în cantități nelimitate tuturora, iar fructele prin complexitatea lor își autoreglează probabil consumul. În schimb azi zahărul sau îndulcitorii derivați din alte surse vegetale, ca și cei pur sintetici, permit accesul la alimente care sunt pur și simplu dulci, fără să aibă nimic altceva pe care organismul să îl „înțeleagă”, în afară glucoză sau un derivat simplu al ei; e o formă de alimentație pe care organismul nu are cum să o înțeleagă, și prin urmare e firesc să se anticipeze dereglări. Dereglări nu datorate zahărului, fructozei, sau glucozei – ci faptului că sunt furnizate organismului în măsură necontrolată și în combinații cu care el nu este obișnuit. Ideea ca alimentele dulci să fie accesibile tuturor sună bine din punct de vedere umanitar și din punct de vedere economic. Se pare însă că din expresia „alimentele dulci” am uitat cât de important este cuvântul „alimentele”.
  • tot în a doua jumătate a secolului XX s-a descoperit și că excesul de lipide nu e bun – mai ales excesul din anumite lipide. Reacția firească a fost să se înlocuiască lipidele din alimentație cu altceva – de exemplu glucide – fie din cele simple, cu gust dulce, fie din cele mai complicate, cum este amidonul. Că e vorba de zahăr sau de amidon, ambele au capacitatea de a pune presiune pe sistemul de reglare a nivelului glucidelor din sânge – inclusiv pe celebra insulină, cu efectele inerente asupra greutății corporale și sănătății
  • Unele experimente arată că ingerând același număr de calorii, sau chiar mai multe, o dietă bazată pe glucide mai complexe (din care organismului îi este mai greu să extragă glucoza) duce la mai puțin câștig în greutate decât o dietă bazată pe glucide simple. Rămâne însă mult de demonstrat în domeniu.

O altă analiză merge pe aceleași direcții, subliniind că:
  • incidența obezității crește de câteva decenii, în toate grupurile de populație studiate
  • se muncește tot mai puțin, deci nu se pune problema că timpul dedicat lucrului ne împiedică să gătim (adică să evităm mâncarea prea ușor accesibilă și probabil mai puțin sănătoasă)
  • nu se pune problema că nu mai facem atâta muncă fizică: obezitatea e în creștere și la grupe de vârstă precum a copiilor, care prin definiție în țările analizate nu sunt (de foarte multă vreme) obligați să muncească
  • nu se pune problema că nu mai facem mișcare în timpul liber: acest parametru era la ultimele analize citate în ușoară creștere
  • nu se pune problema că mâncarea sănătoasă nu e accesibilă: cel puțin în SUA, unde era făcută analiza, se cheltuie pe mâncare în medie mai puțin de 10% din venitul unei persoane – în timp ce în anii 1930 procentul era de 25%
  • consumul prea mic de fructe și legume nu poate fi vinovat: acel consum este de fapt în creștere pe perioada studiată
  • accesibilitatea mâncării ieftine nu este un factor imediat: distanța până la un supermarket nu se corelează cu gradul de obezitate al unei comunități, iar măsura în carea comunitatea consumă fructe și legume nu este afectată de deschiderea unui supermarket în apropiere
  • glucidele s-ar putea într-adevăr să fie responsabile, pe linii descrise și în cealaltă analiză, citată mai sus
  • televizorul, și mai ales aparatele de redare video, s-au dezvoltat cam în același ritm cu creșterea obezității

Pentru a pune sare pe rană în problema dulciurilor, vin și studii asupra îndulcitorilor artificiali. Unul recent sugerează că aceștia afectează organismul în modalități complexe, ce includ modificarea florei bacteriene cu efecte negative pe termen lung asupra nivelului insulinei, și de acolo la creștere în greutate sau chiar simptome de diabet.
Dacă zahărul produs în industria alimentară a adus un excedent de glucide dezechilibrat de accesibile (ca preț și cantitate) în comparație cu ceea ce exista până atunci și deci cu ceea ce era organismul obișnuit să folosească, se poate comenta că îndulcitorii artificiali au și ei o problemă similară prin aceea că oferă nu doar o alternativă disproporționat de ieftină și accesibilă industrial, ci și una cu aura unui renghi pe care îl jucăm organismului. Renghiul ar consta în aceea că în timp ce organismul îmi spune (prin simptome) că dulcele îi face rău (fie că mă îngrașă, fie că e vorba de probleme mai acute de sănătate), eu mă ambiționez să îi demonstrez că există un dulce care nu îi face rău. Studiile citate mai sus sugerează, dimpotrivă, că răspunsul mai logic pe care să-l dau organismului e un scurt „OK” fără alte comentarii și trucuri.


Cele scrise aici gravitează către același subiect: substitute ieftine pentru alimentele cu care organismul este obișnuit (conceput?) să lucreze. Faptul că le avem e excelent din punct de vedere al aparenței unui nivel decent de viață pentru tot mai multă lume. Ele rămân însă substitute, cu toate limitările implicate de acest cuvânt.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nu, Bucureștiul nu fură banii Transilvaniei

Vă e frică de libertate

...cu număr. 67.