Cei 90%

O analiză dintr-un articol recent din revista de specialitate Scientometrics relevă că, pentru o universitate reprezentativă pentru cele de vârf din România, 10% dintre angajați sunt cei care generează 95% din producția științifică reflectată în fluxul principal de informație de profil (reviste indexate în cele mai selective baze de date, cărți ajunse într-un număr mare de biblioteci internaționale). Procentul celor care fac acest lucru la nivele direct competitive cu cele mai bine apreciate universități din lume e încă și mai mic, de cca 2% - ei generând în schimb cca 40% din producția științifică mai sus descrisă. Prin complementaritate, 90% dintre angajați publică în medie un articol sau o carte de impact notabil o dată în carieră (o medie de 0,02/an). Valoarea de 2% nu ar trebui neapărat să mire. Cei interesați au remarcat poate că la multe criterii după care oamenii sunt inegali, aici și oriunde altundeva în lume, începând cu distribuția averilor, mergând la IQ și la multe altele, există modalități similare de distribuție a „vârfurilor” (poate voi reveni pe acest subiect).

Eforturile de reformă a mediului universitar în ultimii ani par să se fi concentrat pe stabilirea de criterii pentru identificarea celor 2%, sau a celor 10%, foarte adesea cu ierarhizarea lor în clasamente. Se poate însă argumenta că criteriile care discern adesea eficient la acest nivel al „vârfurilor” nu au aplicabilitate pentru cei 90% - alta decât, în cel mai bun caz, de deziderat. Dimpotrivă, ele generează riscul amăgirii și, mult mai grav, al autoamăgirii în privința performanței (Daniel David și colegii din think-tank-ul național de profil foloseau, cred recent, termenul de „dopaj” pentru a descrie o parte din aceste situații).


Presupunând însă că cei 2-10% au fost corect identificați, și resursele de cercetare (materiale, putere de decizie, ori altceva) se pot direcționa în mai mare proporție către ei, rămân 90% din membrii sistemului pentru care cele de mai sus (criteriile și clasamentele țintite către cei 2-10%) nu propun nimic sustenabil. Să încerce deci ei pur și simplu să fie ca ceilalți 10%? Sau mai bine să dispară cu totul? Primul răspuns e atât de vag încât, lăsat acolo, poate cel mult servi drept scuză pentru eșecul celor care l-au propus; nu anticipez prea mult succes pentru o campanie care unei majorități convinse sau conștiente de merite proprii (adesea existente) i se adresează cu mesajul că de fapt n-a înțeles nimic, că e inferioară, și că e momentul să ia lecții de la colegi până atunci profund antipatici și ale căror merite nu erau unanim apreciate/înțelese. Al doilea răspuns e parțial prea dur (ceea ce l-ar face greu de acceptat chiar și de majoritatea celor care altfel clamează „dreapta” din punct de vedere politic) și cu siguranță fals: ar muta o masă de oameni dintr-o parte a sistemului social în ...altă parte, unde problemele de fond vor rămâne. Aș argumenta însă că tocmai la nivelul celor 90-98% din membrii sistemului este cel mai mult loc de îmbunătățit lucrurile: spre exemplu, dacă aici s-ar trece de la o medie de o publicație de impact notabil la 50 de ani la o medie de o publicație de impact notabil la 5 ani, impactul ar fi enorm, având în vedere masa de oameni implicată. Pe de altă parte, cum pe același criteriu al volumului brut cei 90% sunt și beneficiarii majorității eforturilor administrative și materiale (inclusiv bugetare) din prezent, măsurile reale luate asupra lor ar antrena nu doar rezultate mai notabile și mai rapid observabile (fie ele pozitive sau negative), dar și..infinit mai multă răspundere, viziune, muncă de implementare, de convingere, centrate în general pe efortul de a valoriza ceea ce are de oferit cu adevărat la acest moment setul de oameni disponibil în prezent în diversitatea lui, pe alocuri în superioritatea lui – fără a pierde din ochi țelurile generoase și ambițioase pe care altfel le auzim menționate adesea de ani buni. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nu, Bucureștiul nu fură banii Transilvaniei

...cu număr. 67.

Vă e frică de libertate