România urmașilor lui Țepeș

Parcă pe nesimțite, România se reconfigurează și reinventează ca una dintre cele mai corecte țări din lume. Acum ceva vreme subliniam și eu că una dintre caracteristicile sistemului social de la noi este un număr atipic de mare de membri ai „serviciilor de informații” - deci un accent atipic de mare pus de către societate pe impunerea legii și pe supravegherea ei. Întrebam atunci dacă nu se întrevăd posibilități de a capitaliza această situație, și nu doar, cum e la modă, să ne plângem de ea. Dacă ne uităm la câteva dintre legile care au făcut recent valuri la noi, precum cele „big brother” sau cea a fumatului, sau la subtilitățile de legislație în baza cărora cad azi oameni publici jos din scaunele de putere (cu plagiatul, cu problema coloanei oficiale, cu judecăți despre ce este aceea o carte științifică, și altele), sau la grija cu care numărăm banii pentru ajutorul social și impozităm orice fel de venit - toate semnificativ mai dure decât ceea ce se vede în multe alte țări din zonă sau din alte părți - se pare că avem unul dintre cele mai dure sisteme legislative. Ce să mai vină Țepeș înapoi? S-ar ascunde timid în fața elanului nostru public pro-lege. Cea mai recentă (și foarte sonoră) adiție la acest tablou este preluarea de către presa internațională (de exemplu New York Times) a știrii despre cum torționarul Vișinescu, la 90 de ani, merge fără discuții 20 de ani la închisoare pentru crime de acum o jumătate de secol. Toate acestea pictează imaginea unei țări care nu iartă, nu uită, și nu permite greșeli. Cu totul altă imagine decât cea care circulă de multă vreme în clișeele de exprimare publică de la noi. Cât de adânci sunt fundațiile acestei aparente noi construcții, și cât de durabilă e ea? Rămâne de discutat.