Anti-capitalismul, acest opiu pentru popor

Propaganda „anti-capitalistă” din Europa de Est obișnuia să folosească termenul „opiu pentru popor” referindu-se la religie ca la un set de mituri bun doar să amețească oamenii ca să fie mai supuși și mai productivi.

Azi, în lumea „liberă de comunism” pare încă să persiste „anti-capitalismul”. O manifestare a lui ar fi furtul de proprietate intelectuală. E după unii la ordinea zilei să încerci un joc piratat, să vezi un film „de pe net” (adică fără să cumperi bilet sau abonament), sau, dacă ești mai superior, să citești o carte piratată. Zilele acestea face valuri în presă modul în care unii cercetători științifici fac și ei același lucru (adică piratare), cu articolele științifice publicate în cele mai de calitate, și prin urmare cele mai scumpe, reviste din lume. Argumentul hoților de proprietate intelectuală, din mediul științific sau din afara lui, e că știința, arta, sau cultura sunt bunuri ale umanității și nu trebuie îngrădite prin taxe ce lasă pe dinafară țările mai sărace sau oamenii mai săraci. Lăcomia excesivă a unor firme sau edituri poate fi un argument rezonabil al celor care aleg să contracareze prin furt. Pe de altă parte, revistele acelea „scumpe” n-au căzut din cer pe capul proprietarilor din Germania, Anglia, sau SUA. Ele sunt rezultatul unor decenii multe, dacă nu secole, de cultivare (cu costuri semnificative) a unui mediu competitiv în privința creației și a modului în care ea este diseminată. O revistă „mare” este mare în primul rând datorită deceniilor de eforturi zilnice în selectarea de conținut potrivit, eforturi care au costat pe cineva, undeva – atât la editură cât și în mediul social din jurul ei. E nedrept ca dacă nu ai participat deloc la acele eforturi, nici tu nici instituția ta nici țara ta, să apari brusc la momentul când totul e gata și să pretinzi „acces egal”. Ceea ce faci prin acea pretenție aparent egalitaristă, este să ceri subminarea unui edificiu de relații sociale și profesionale complexe, construit și optimizat cu greu pentru accesul umanității la mai mult adevăr și la unelte de dezvoltare sau supraviețuire mai eficiente. Ceea ce faci prin fluturarea acelui mit egalitarist, este să furnizezi un fel de „opiu pentru popor”, care, ca opiul adevărat, nu doar că amețește ci și otrăvește.

Un alt exemplu pare să fie, potrivit unor comentatori, sistemul de taxi „low-cost” sau „ride-sharing” de tip Uber. Pornit și extins spectaculos în țările vestice ca o formă mai organizată a tradiționalului „autostop”, a unei culturi mai libere de tutela „afaceriștilor”, genul acesta de sistem a evoluat până la crearea, pentru gestionarea lui, a unor corporații multinaționale valorând foarte mulți bani. Fluturând public stindardul „celor mulți care își fac singuri dreptate”, al „puterii rețelelor sociale”, al unei „economii non-capitaliste”, se pare că unele dintre aceste companii fac exact opusul – adică una dintre cele mai dure forme de capitalism, în care șoferii ajung de facto să fie niște angajați fără contribuții la asigurări sociale și de sănătate, fără contribuții la fond de pensii, fără drept de a avea sindicat, și altele. Ele exploatează infrastructura rutieră publică fără însă a plăti taxele pe care le plătește un transportator comercial clasic. Una dintre aceste companii  "revoluționare" a fost surprinsă în multiple ipostaze degradante. De exemplu, folosind un soft care urmărește locațiile tuturor angajaților/mașinilor, și prezentându-l la petrecerile interne ale managementului ca un element de amuzament nu mult diferit de atitudinea unui vizitator la grădina zoologică. De exemplu, campanii mincinoase de presă cu nimic diferite de cele ale mafiei sau ale comuniștilor. De exemplu, creșteri absurde de prețuri impuse de companie în zonele afectate de evenimente tragice. De exemplu, tactici de sabotare a competitorilor – distribuind propriilor angajați cartele telefonice ca să dea comenzi false șoferilor firmei rivale, pentru a îi împiedica să preia vreo comandă reală. Nimic din toate acestea nu are vreo legătură cu „sharing” - ci exact cu opusul. Clienților, și angajaților, li se vinde în fapt un mit toxic – un fel de „opiu pentru popor” util doar pentru a buzunări mai eficient cetățeanul.

Egalitarismul și libertarianismul de paradă al inițiativelor de genul descris mai sus, azi sau acum o sută de ani, nu sunt la urma urmei decât niște unelte utile în efortul de a pune stăpânire pe resurse sau pe roade pentru care alții au muncit. Sunt o unealtă pentru cei care pescuiesc în ape tulburi, numai bună pentru scos la suprafață (și la putere) un Stalin, un Hitler, sau alții ca ei.