Problema e că au vorbit

Comentând iminenta executare/închidere a unui post de televiziune incomod, un prieten spune pe Facebook (citez din memorie): „problema e că au apucat să își expună punctul de vedere public. Trebuiau închiși înainte să deschidă gura.”

În același spirit, citez tot din memorie dintr-o agenție de știri pe aceeași temă, care folosea formularea în context negativ: „... a fost blocată de o serie de procese deschise în instanţă de firmele vizate de decizie.”

Cele două citate au ceva în comun: ele neagă libertăți. Libertatea de exprimare, sau dreptul la acces la justiție. O entitate privată în conflict de idei sau de documente cu statul trebuie, spun dânșii, să tacă și să nu își permită să apeleze la tribunal; ea trebuie pur și simplu să tacă și să stea cuminte la închisoare. La limită, în general alții nu au dreptul la opinie sau dreptul la recurs în fața mea. Sună profund stalinist? Probabil. Însă atunci e de spus, pe baza lucrurilor pe care le vedem azi, că Stalin nu a fost o pacoste pe capul popoarelor est-europene. El nu a fost un invadator sinistru al altor nații sau a propriei nații. El nu a fost un tiran pe care neșansa, tancurile, sau complotul l-au adus stăpân peste noi. El nu a fost un accident nefericit al istoriei. Nu, el a fost o manifestare organică a noastră. Stalin am fost noi... și suntem în continuare. Și, vorba citatului post de televiziune, nu ne oprim.