Trăim în România, și asta le ocupă tot timpul

Postarea mea din 17 martie despre reforma morală făcută de pe conturi online false pare să se fi coordonat cu știrea, venită de la DNA, că un fost partid de guvernământ interesat manifest de statul de drept și domnia legii ar fi plătit cu bani murdari un ...”grup de persoane, pentru care foloseau titulatura «postaci» şi al căror rol era de a posta comentarii sub identităţi fictive pe paginile de internet ale unor ziare sau portaluri de ştiri”. Probabil acel partid nu e singurul cu astfel de practici. Ajungi să te întrebi dacă nu cumva spațiul nostru virtual e chiar dominat (dacă nu numeric cel puțin ca influență) de indivizi care au ca profesie minciuna. Pe de altă parte, efortul și inventivitatea investite în a ne minți online sunt totuși, într-un mod indirect, o formă de respect. La urma urmelor, puteau să încerce să meargă înainte și fără să aibă nevoie de vreo opinie favorabilă pe care să ne-o smulgă mincinoșii lor de profesie online.

Revenind la un ton mai serios, oameni ca Henry David Thoreau (SUA, sec. XIX) argumentau că dacă un naufragiat fură de la altul singura scândură rămasă ca mijloc de supraviețuire în apă, e just ca el să returneze acea scândură victimei chiar dacă asta înseamnă să se condamne singur la înec. Tot astfel, o națiune trebuie să renunțe la practici manifest injuste (și el dădea ca exemplu sclavia din SUA secolului XIX, sau tentația de a duce război cu vecinii) chiar dacă asta ar însemna sfârșitul acelei națiuni.

Faptul că nu le ajunge să mintă și să fure de la tribuna de partid, de la tribuna de ONG, de la tribuna universitară, de la tribuna de stat sau de la cea de "privat", și au nevoie să ne invadeze și calculatoarele personale, mă face să încerc, iertat să-mi fie, o parafrază după un clasic încă în viață: Trăim în România, și asta le ocupă tot timpul.