Strategie

O știre de acum câteva zile: un cunoscut for de strategie din SUA (Stratfor cred că se cheamă) estima că pentru SUA o prioritate strategică trebuie să fie, printre altele, împiedicarea unei alianțe Germania-Rusia. Observatorul neinițiat și cu un spirit civic prea sensibil poate fi șocat. Din tot ceea ce se întâmplă azi în spațiul dintre Berlin și Moscova (și în Ucraina, și în Balcani, și în alte părți), cu acele conflicte mocnite sau gata să cuprindă continente întregi, cu oameni care își pierd viața, sau casa, sau familia, sau neamul, sau țara, sau idealurile, își poate cineva propune ca prioritate împiedicarea unei păci prea solide? Și...în condițiile în care declarativ toată lumea din zonă vrea acea pace, și în care oamenii de rând o vor concret și nu doar declarativ, cum anume s-ar realiza acel obiectiv strategic de a nu lăsa UE și Rusia să se înțeleagă prea bine? Acel obiectiv de a face să se întâmple exact opusul a ceea ce vor cetățenii din Germania sau cei din Rusia, sau cei dintre cele două țări? Soluțiile care îmi vin în minte n-au nici o legătură cu fundamentul democratic de pe care vorbește Stratfor, ci mai degrabă cu puntea care te obligă să te faci frate cu...oricine trebuie.

Sună foarte logic să presupunem că pe termen lung un conglomerat funcțional UE-Rusia ar reduce SUA la un rol secundar sau chiar terțiar. Stratfor are deci dreptate să fie îngrijorat, în numele contribuabilului american, de această perspectivă. O soluție în Ucraina care să mulțumească prea bine ambele părți ar sfârși prin a nemulțumi, după câteva decenii...alte părți ale lumii. Se poate argumenta că e vorba de gândire strategică, și de capacitatea (chiar povara) de a te ridica deasupra detaliilor mărunte ale zilei pentru a vedea binele real al unei națiuni, sau poate chiar al omenirii. Să mai spunem și că Stratfor nu a militat niciodată explicit pentru altceva decât pace în Ucraina; doar că, puse lângă cea despre obiectivul strategic, acele declarații pot căpăta alte conotații.

N-aș vrea să mă număr printre decidenții obligați să lucreze cu astfel de probleme morale. Pe de altă parte, la dimensiuni mult mai reduse, fiecare avem de luat propriile decizii care făcând bine unora rănesc pe alții. Printre acele decizii se numără și cea de a alege (direct sau prin consimțământ tacit) cine vorbește în numele sau în locul nostru, și în ce fel pune în balanță ceea ce noi considerăm a fi azi binele nostru și ceea ce ei consideră că este bine pentru noi. În ce mă privește, prefer exemplul lui Thoreau: atunci când un naufragiat fură de la altul singura scândură rămasă ca mijloc de supraviețuire în apă, e just ca el să returneze acea scândură victimei chiar dacă asta înseamnă să se condamne singur la înec. Fie amânarea fie grăbirea unui act just înseamnă o nouă nedreptate. E la fel de injust, de exemplu, să lași un hoț nepedepsit, sau să îl pedepsești înainte să fi fost dovedit.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nu, Bucureștiul nu fură banii Transilvaniei

...cu număr. 67.

Vă e frică de libertate