În nemernicia mea...

Acum câteva decade era relativ populară o scenă dintr-un film românesc, ce poate și azi fi revăzută pe youtube: trădătorul de neam Bastus își mărturisește public în umilință păcatul, cu vorbele „În nemernicia mea, ca un câine turbat, am mușcat mâna care m-a crescut”. Vă invit să o (re)vedeți.

Azi văd oameni care, fără să fie nevoie, asumă o atitudine de „Bastus”, încasând umil critici și reproșuri indiferent că sunt meritate sau nemeritate. În finanțarea cercetării, am văzut toamna trecută o competiție pentru tineri a cărei lansare a fost doar un prilej ca autoritatea finanțatoare să încaseze critici, proteste, chemări în judecată, insulte, acuze de mită electorală, etc. În loc de ideea că se încearcă ceva pozitiv pentru cercetători, mediul academic românesc a amplificat mai degrabă opusul – iar oficialii ministerului, în orice comunicare publică despre subiect, rămân, în mare parte nu din vina lor, să poarte pecetea de eterni culpabili a lui Bastus.

Exemplele pot continua, cu diverse decizii de constituiri de comisii, adoptări de normative și standarde, alocări de fonduri, etc, unde imperfecțiunea mai mică sau mai mare a fluxului decizional permite în mod constant oficialilor sistemului să se trezească în hainele lui Bastus, blamați de cea mai activă parte a sistemului și priviți în consecință cu neîncredere de restul.

Bugetul cercetării din România NU a scăzut în ultima vreme. Nimeni nu vorbește însă public despre faptul că de câțiva ani, prin decizii demarate în ministeriatul Funeriu și continuate de oponenții săi politici, jumătate din el este direcționat doar către laserul ELI de la Măgurele. JUMĂTATE. Pentru cei 99% din cercetarea românească care nu lucrează la ELI, aceasta echivalează cu o scădere cu 50% a bugetului lor propriu, chiar dacă cel al cercetării per ansamblu nu a scăzut. Decizia de a proceda astfel cu proiectul ELI are argumentele ei și nu ar trebui criticată din oficiu. Laserul în sine promite a fi o inițiativă generoasă, de potențial succes ieșit din comun – doar că primii ani de investiții înseamnă proiecte de pură infrastructură, nu de cercetare: studii de fezabilitate, construcții, amenajări, etc. Se poate argumenta că de când a demarat proiectul și până acum, o parte bună a fondurilor ar fi putut fi susținute (și) de ministerul specializat în „mari proiecte”. Poate nu e prea târziu nici acum.

În opinia mea cercetătorii români nu ar trebui azi să protesteze doar generic împotriva reducerilor de buget din cercetare (pentru că, încă o dată, bugetul cercetării nu a fost redus), ci să ceară ori mărirea bugetului ori plasarea investițiilor de infrastructură de la Măgurele sub tutela unui alt minister, astfel încât banii din bugetul cercetării, așa cum e el acum, să meargă doar la cercetători. În oricare variantă, decidenții asupra bugetului au ocazia de a mai scăpa de stigmatul lui Bastus.

În loc să devină motiv de dispută între cercetători, presiunea adusă de finanțarea ELI ar putea să îi unească pentru a aduce la minister fondurile potrivite calității infrastructurii și resursei umane deja existente în sistemul de cercetare din România. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nu, Bucureștiul nu fură banii Transilvaniei

...cu număr. 67.

Vă e frică de libertate