Puterea oglinzii

Prima săptămână a semestrului aduce la cursurile predate de mine și un scurt test scris, bazat pe lucruri deja cunoscute studenților și esențiale pentru materia pe care începem să o studiem.

Semestrul acesta, ca în altele, cca 75% dintre ei au ales să încerce să copieze (un ochi pe lucrarea vecinului, o întrebare șoptită – sau, la unii, spusă amuzat sub privirea profesorului de la catedră). La final am încercat să le atrag atenția că de la copiatul la un simplu test până la copiatul la un examen, sau la licență, sau la doctorat, și apoi până la deturnat fonduri, sau la trafic de influență, nu este decât o diferență de cantitate. Calitativ, între ceea ce făceau ei în acele zece minute și ceea ce fac oameni publici pe care ei îi consideră odioși, nu este nicio diferență. Parvenitismul, incompetența și corupția care ne contemplă din fotolii de putere ale națiunii nu au ajuns acolo altcumva decât ca reprezentanți ai ceea cei ei, studenții, au fost timp de zece minute la acel curs – și probabil prin extensie ca reprezentanți ai fiecăruia dintre noi. Dacă omul de rând găsește de înțeles copiatul la un test sau ignorarea legilor rutiere (fie și prin telefonul folosit la volan), e ipocrit din partea lui să se aștepte la altceva de la reprezentanții săi oficiali, fie ei aleși democratic sau nu. Nu avem dreptul să pretindem altceva, dacă noi înșine nu suntem altceva.


La testul dat a doua săptămână, fără vreun alt cuvânt sau gest, nu s-a mai copiat. Drumul drept există, și nu e inaccesibil.

Marin Sorescu - Drumul

Gânditor și cu mâinile la spate
Merg pe calea ferată,
Drumul cel mai drept
Cu putință.

Din spatele meu, cu viteză,
Vine un tren
Care n-a auzit nimic despre mine.

Acest tren – martor mi-e Zenon bătrânul –
Nu ma va ajunge niciodată,
Pentru că eu mereu voi avea un avans
Față de lucrurile care nu gândesc.

Sau chiar dacă brutal
Va trece peste mine,
Întotdeauna se va găsi un om
Care să meargă în fața lui
Plin de gânduri
Și cu mâinile la spate.

Ca mine acum
În fața monstrului negru
Care se apropie cu o viteză înspăimântătoare,
Și care nu ma va ajunge
Niciodată.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nu, Bucureștiul nu fură banii Transilvaniei

...cu număr. 67.

Vă e frică de libertate