Puterea oglinzii
Prima săptămână
a semestrului aduce la cursurile predate de mine și un scurt test
scris, bazat pe lucruri deja cunoscute studenților și esențiale
pentru materia pe care începem să o studiem.
Semestrul acesta, ca
în altele, cca 75% dintre ei au ales să încerce să copieze (un
ochi pe lucrarea vecinului, o întrebare șoptită – sau, la unii,
spusă
amuzat sub privirea profesorului de la catedră). La final am
încercat să le atrag atenția că de la copiatul la un simplu test
până la copiatul la un examen, sau la licență, sau la doctorat, și apoi până la deturnat fonduri, sau la trafic de influență, nu este decât
o diferență de cantitate. Calitativ, între ceea ce făceau ei în
acele zece minute și ceea ce fac oameni publici pe care ei îi
consideră odioși, nu este nicio diferență. Parvenitismul, incompetența și corupția care ne contemplă din
fotolii de putere ale națiunii nu au ajuns acolo altcumva decât ca reprezentanți ai ceea cei ei, studenții, au fost
timp de zece minute la acel curs – și probabil prin extensie ca
reprezentanți ai fiecăruia dintre noi. Dacă omul de rând găsește de înțeles copiatul la un test sau ignorarea legilor rutiere (fie și prin telefonul folosit la volan), e ipocrit din partea lui să se aștepte la altceva de la reprezentanții săi oficiali, fie ei aleși democratic sau nu. Nu avem dreptul să pretindem
altceva,
dacă noi înșine nu suntem altceva.
La testul dat a doua
săptămână, fără vreun alt cuvânt sau gest, nu s-a mai copiat. Drumul drept există, și nu e inaccesibil.
Marin Sorescu -
Drumul
Gânditor și cu
mâinile la spate
Merg pe calea
ferată,
Drumul cel mai
drept
Cu putință.
Din spatele meu,
cu viteză,
Vine un tren
Care n-a auzit
nimic despre mine.
Acest tren –
martor mi-e Zenon bătrânul –
Nu ma va ajunge
niciodată,
Pentru că eu
mereu voi avea un avans
Față de
lucrurile care nu gândesc.
Sau chiar dacă
brutal
Va trece peste
mine,
Întotdeauna se
va găsi un om
Care să meargă
în fața lui
Plin de gânduri
Și cu mâinile
la spate.
Ca mine acum
În fața
monstrului negru
Care se apropie
cu o viteză înspăimântătoare,
Și care nu ma va
ajunge
Niciodată.
Comentarii
Trimiteți un comentariu