Voci tăcute
Legat de
postarea
de ieri, despre cum tratăm industria chimică din România, o
voce proeminent tăcută în toți acești ani poate fi considerată cea a societății chimiștilor
din România (cum în probleme similare se poate spune și de cea a
fizicienilor, sau a economiștilor, etc)... Subiecte pe care s-ar fi putut exprima
competent, coerent și influent au fost mai multe, de la linșarea
combinatului Oltchim la proiectul Roșia Montană, sau la situația
chimiei ca una dintre cele mai detestate materii în școli, și
altele... Demersuri au fost cu siguranță, dar efecte durabile în publicul larg - nu.
Expliația e poate că o parte dintre noi au stat pe margine pentru a evita contactul cu un
anumit tip de politică.
O altă parte, din credința în sacralitatea propriului turn de fildeș.
O altă parte, pentru că nu găsesc timp sub tăvălugul rutinei zilnice academice.
O altă
parte, pentru că nu le pasă.
O altă
parte pentru că le e frică de răspunderea
cuvântului asumat public.
O altă
parte, pentru că prețul lor, în simpozioane și facilități, a
fost bine plătit.
O altă
parte, pentru că nu se pricep.
O altă
parte, pe motiv de consemn.
Foarte
mulți, pentru că nu găsesc o inițiativă credibilă și puternică la care să
se ralieze.
O altă parte, tocmai nestând pe margine, s-au pierdut.
Acum ceva
ani am cunoscut cazul unui decan care a avut curajul să anuleze un
seminar de câteva zile (generos în sine ca idee) pe motiv că
sponsorul era o companie controversată, împotriva unui proiect al
căreia câțiva chimiști de frunte luaseră deja ferm poziție, alături de
Academia Română. Nu are relevanță cine avea dreptate în acel
conflict, dar are, cred, relevanță faptul că am avut și oameni ca el.
Câțiva ani
mai târziu, i-am văzut la un eveniment festiv într-o sală plină
de elite pe cei rămași în urma sa, aclamând aproape unanim
drept Mecena un om de afaceri cu probleme de moralitate probabil mai
mari decât ale companiei mai sus citate. La rândul său, patron de
industrie chimică. Sigur, e de asemenea greu de găsit linia de demarcație dintre fariseism și aprecierea decentă a unui gest decent al cuiva cunoscut mai mult pentru alt tip de gesturi.
Cum spuneam și altă
dată, dacă fiecare are țara pe care o merită, riscăm ca pe a
noastră să o merite alții.
Comentarii
Trimiteți un comentariu