Blog Radu Silaghi-Dumitrescu

Statul incompetent Să ai în față o decizie a CCR care îți cere să semnezi un document – iar tu să zâmbești săptămâni în șir cu subînțeles și să tragi demonstrativ de timp cu replici despre „să citim, să înțelegem”... Să îți scrie CNATDCU „plagiat” și „n-ar trebui publicat niciunde” iar tu să pozezi în victimă sau să negi evidența... Să faci alba-neagra cu protocoale  secrete de „de colaborare dar de fapt nu ci de cooperare” și cu „echipe care nu-s mixte ci comune”.... Să lupți împotriva abuzului cu alte abuzuri... Să sancționezi greșelile, plagiatele sau hoțiile altora - dar să închizi ochii la ale celor pe care îi percepi ca aliați... Să căpușezi instituțiile de educație și cultură cu pseudointelectuali specialiști în „apărare, intelligence, management” ale căror plagiate și locuri comune nu le citește nimeni, dar care se închipuie atotștiutori în orice și dau tonul unor campanii dezgustătoare de dezbinare sau dezinformare sau discreditare a ideii de democrație de la pupit...

Sunteți chemați în stradă, iar eu insultat și amenințat, din cauza a "8 modificări [la Codul de procedura penala] care te vor afecta direct". În realitate, sunt 8 minciuni. Iată: "1. Procurorii NU MAI POT PUBLICA informatii despre dosarele aflate in faza de urmarire penala." În realitate nici după legea actuală procurorii nu pot publica astfel de informații, deoarece conform Codului de procedura penala "faza de urmărire penala este nepublica". E adevărat că sfidând legea procurorii dădeau comunicate detaliate cu fapte și acte din dosar, ca apoi să nu mai spună nimic despre achitări ori clasări - manipulând opinia publică. Așadar, acum s-a instituit la art. 4 din CPP ca "(3) În cursul urmăririi penale şi al judecării cauzei sunt interzise comunicările publice, declaraţiile publice precum şi furnizarea de alte informaţii, direct sau indirect, provenind de la autorităţi publice referitoare la faptele şi persoanele ce fac obiectul acestor proceduri. P...

În aprilie 1961, la doar câteva luni de la momentul la care devenise președinte al SUA, John F. Kennedy se adresa reprezentaților presei americane într-un discurs de atunci celebru ca fiind „despre societăți secrete”. În ultima vreme circulă și la noi interpretări conspiraționiste ale acestui discurs. Pentru cei care sunt tentați de astfel de interpretări, dar și pentru cei interesați de controlul presei democratice, propun aici o sumarizare a pasajelor importante. Discursul începe prin a atrage presei atenția că ea poartă o răspundere foarte grea „în aceste zile”. El dă, semi-ironic, exemplul unui obscur corespondent de presă din secolul XIX, pe nume Karl Marx. Marx, ca angajat al unui ziar american, avea probleme financiare serioase din cauza salariului de mizerie (cu efecte asupra sănătății și familiei) – iar angajatorii au ignorat acele probleme în ciuda cererilor repetate și explicite ale lui Marx. În cele din urmă Marx și-a dat demisia de la ziar și a ajuns să scrie celebrul...

E vorba de teroristul american de la Charlottesville , care acum câteva zile, ca participant la o manifestație a dreptei naționaliste/rasiste din SUA , a devenit atât de iritat de grupurile de contra-manifestanți liberali încât a intrat cu mașina în ei, omorând o persoană și rănind mai multe altele – exact în același stil în care teroriștii musulmani o fac de multă vreme în alte părți. Victima se numea Heather D. Heyer, era localnică și avea 32 de ani. În SUA se practică încă pedeapsa cu moartea. E greu de argumentat (dar cred că încă posibil) că teroristul în cauză nu o merită. Așa cum cred că e greu de argumentat același lucru pentru orice terorist – fie dintre cei care folosesc violența fie dintre cei care, pozând în cercetători și specialiști într-un domeniu pe care de fapt nu îl înțeleg, pretind că au argumente științifice împotriva medicinei în orice formă (fie împotriva medicamentelor în general, fie împotriva vaccinării în general, fie în alt fel) incitând astfel la moarte...

Pe scurt: seria de articole și comunicate din ultima vreme, de la Nature, Science, European University Association și altele, reflectă câteva aspecte explicit criticabile ale cercetării din România (sub-finanțarea cronică, ineficiența administrativă, impredictibilitatea, excese de instituționalism în alegerea evaluatorilor de proiecte – ca de exemplu cerința de a lucra în țară și de a avea „autorizație de evaluator” de la angajator). Dincolo de aceste realități, articolele conțin și neadevăruri sau dezinformări interesate politic. Nu am de criticat discutarea problemelor sistemice ale României în revista Nature sau în altă parte. Nu am de negat acele probleme sistemice, nici greșelile recente. Am în schimb o problemă cu inventarea de probleme și cu denigrarea unor oameni sau a unor instituții sau a societății în general... pe post de ofrande pe altarul unor clișeele politice pe care ni le servesc alții. Rectorii europeni (respectiv European University Association) se declară „d...

Cât de mult ne-au încetinit cei 45 de ani de regim comunist? Dar cei 25 de ani de post-comunism? Dar perioada interbelică? Dar monarhia constituțională? Graficul de mai jos (conform datelor Madison Project) arată raportul dintre PIB-ul pe cap de locuitor al României și cel al țărilor vestice, respectiv cel al țărilor est-europene. La 1870 România se încadra exact în media est-europeană, în rând cu Polonia, Ungaria sau Cehia – și a rămas acolo până înainte de primul război mondial. Aparent, distrugerile provocate de război și criza economică din perioada interbelică ne-au afectat mult mai mult decât au afectat restul Estului european: am căzut la cca 50% față de vecinii noștri! După aceea, perioada comunistă pare să fi marcat o ușoară recuperare, către 70%. Apoi, o cădere dramatică în perioada 1985-2000 (cu o scurtă pauză între 1992 și 1996). Din 2000 încoace, reîncepe recuperarea. Remarcabil, tendința în raport cu Vestul Europei este exact aceeași. Între 1870 și 1914 decalajul din...

La începutul lui 2017 Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice a fost separat în două Ministere. O petiție circulă de ceva vreme împotriva acelei separări ( Ministerul Cercetării și Inovării de cel al Educației ), plus pe alte două subiecte mai vag definite - adunând ~1000 de semnatari. Mai nou, petiția are și rezumat-afiș, în care scrie mai pe scurt că „ suntem singura țară din Europa în care Educația și Cercetarea au fost separate ”. Această afirmație este neadevărată , după cum se poate verifica printr-o scurtă incursiune pe Wikipedia; iată realitatea: Ministere separate pentru Educație și respectiv Cercetare/Inovare (cu observația că "minister" poate avea înțeles divers în unele țări) se găsesc în Europa la UE (Comisia Europeană): Education, Culture, Youth and Sport și respectiv Research, Science and Innovation Marea Britanie: Education și respectiv Business, Energy and Industrial Strategy Austria: Education și respectiv Science, Researc...

Cunoscută din zona sud-europeană, omerta e definită ca „ interdicția categorică de cooperare cu autoritățile statului sau recurgerea la serviciile sale, chiar și atunci când cineva a fost victima unei infracțiuni ”. Definiția de mai sus e în opinia mea înșelătoare, de vreme ce sursa citată ne spune de asemenea că originea termenului e probabil în vremuri când nu exista un „stat” în accepțiunea modernă a termenului. Cu acest caveat, putem discuta despre o omertă aparent diferită în societatea românească: „ interdicția categorică de cooperare cu opinia publică sau recurgerea la serviciile sale, chiar și atunci când cineva a fost victima unei infracțiuni ”. Desigur, într-o țară neaflată sub strictă dictatură  (eventual externă) „statul” nu este altceva decât o manifestare a „opiniei publice”. La fel ca în mafiile siciliene, în România (inclusiv, sau cu atat mai mult in mediul academic) „nu e bine să te expui”. Nu e bine să te mânjești apărând presă . Nu e bine să te mânjești...

S-au făcut multe lucruri bune în România ultimilor ani. Mulți dintre noi simt însă că se poate mai mult - și că «timpul a expirat». Nu se mai poate mima atât – nici interesul, nici șantierul, nici reforma, nici progresul. În opinia multor cetățeni, responsabilii care au gestionat aceste întârzieri cronice trebuie - simplu și decent - să fie înlocuiți cu oameni mai eficienți. Pe de altă parte și noi, restul... dacă ni se pare suficient să criticăm de pe margine o dată la patru ani, sau chiar și o dată pe zi, atunci avem țara pe care o merităm . Sau, pe care în curând o vor merita alții . Echipa ALDE Cluj m-a propus candidat pe locul 1 pe lista de Senat pentru alegerile parlamentare. Pentru mine ziua de 11 decembrie nu va fi despre funcții, fotolii, imagine sau bani. Indiferent de alegerea pe care o vom face, va fi o ocazie pentru fiecare dintre noi să demonstrăm că ne merităm țara. Noi, nu alții.

Hillary Clinton, probabilul viitor președinte al SUA, a fost membră atât a Partidului Republican cât și a celui Democrat. După standardele din discursul public românesc, este „o traseistă”. Sigur, schimbarea de partid a avut loc acum 50 de ani... Hiilary Clinton a fost investigată de către FBI, procurori și Parlamentul SUA. Soțul dânsei  a fost  de asemenea investigat de procurori. După standardele din discursul public românesc, este „o penală”. Ba chiar „o famiglie de penali”. Sigur, acuzațiile împotriva dnei Clinton au fost respinse și nu a existat niciodată vreo sentință, iar prezumția de vinovăție a funcționat... Hillary Clinton și soțul ei sunt implicați într-o fundație ale cărei încrengături financiare duc până la o afacere în urma căreia Rusia a devenit proprietara unui procent semnificativ din zăcămintele de uraniu din SUA. După standardele din discursul public românesc, dna Clinton este „vândută rușilor”. Sigur, nu e clar dacă dânsa chiar are vreo legătură ...

Sondajele de opinie din România arată, comparativ cu alte țări, o neîncredere manifestă în instituțiile democratice ale statului român și o încredere remarcabilă în cele ale Uniunii Europene . Astfel, conform Eurobarometrelor (o să iau aici ca referință Eurobarometrul Special 307, publicat în 2009) suntem printre ultimii din Europa din punct de vedere al încrederii în autoritățile „naționale”, și primii în cele europene. În privința încrederii în autoritățile locale și regionale, nu mai ieșim în evidență între europeni, nici cu neîncrederea nici cu încrederea. Aceste date se potrivesc cu ceea ce scoteam în evidență în cartea dedicată miturilor și locurilor comune despre „cum sunt românii” în comparație cu alte câteva popoare din zona europeană (vezi aici ), adică: [În sondajele de opinie, legat de presă] România are cel mai mare scor la „neîncredere totală” - 27% mai mult decât dublu față de Ucraina și Germania. Idem, pentru sindicat, poliție, tribunale, guvern, partide politice,...

Cred că atunci când o instituție a statului realizează ceva demn de anunțat public, din bani publici, e datoria ei să anunțe astfel de lucruri clar și răspicat. Inclusiv pe Facebook dacă e cazul. Cred însă că este imoral (și posibil ilegal, dacă ne luăm după rechizitoriile procurorilor în unele cazuri recente precum cel al Primarului Craiovei) ca anunțurile să aibă ca sursă primară pagina de Facebook (fie ea și „oficială”) a persoanei politice care ocupă temporar funcția de șef în instituția respectivă – în loc să vină de pe pagina sau dintr-un comunicat al Instituției . Mă bucur să văd „poze de la inaugurarea etc-etc”, sau anunțarea „deschiderii noii etc-etc” – dar moral e ca ele să existe, ca sursă primară, pe pagina sau într-un comunicat al instituției care le-a făcut posibile din banul public . Abia apoi devine logic și moral ca și „coordinatorul” evenimentului (Directorul, Primarul, Ministrul, Prefectul. Președintele etc) să popularizeze  personal (pe internet sau alt...

Ni se dă în România de exemplu în mod repetat fostul președinte al Uruguayului, Jose Mujica: dânsul nu are avere, stătea la coadă la doctor în rând cu cetățenii, nu umbla cu limuzina, nu stătea în reședințe oficiale scumpe, e un om simplu etc. Toate acestea sună bine, însă ele vin la pachet cu un CV mai complex. Chiar dacă azi e mai centrist, dl Mujica a luptat în tinerețe în forțe armate marxiste de inspirație cubanez-comunistă, care încercau să răstoarne prin atacuri armate ordinea statului de drept din Uruguay. A participat la astfel de lupte, a deschis focul asupra oamenilor legii. Oare fanii dânsului din România sunt la fel de marxiști? Ar deschide dânșii focul împotriva oamenilor legii din România? Sunt interesați și dânșii de răsturnarea statului de drept? Dacă da, eu personal mă opun.

În continuarea datelor  World Values Survey (WVS) prezentate în postarea anterioară ( extrase din cartea "Crimă la sugestia unei oi vorbitoare", disponibilă   aici ) , să comparăm datele României cu cele ale altor trei țări - Germania, Ucraina și Turcia în privința măsurii în care aceste popoare au încredere în prieteni, străini, instituții, asociații etc.  Prietenii sunt „importanți” pentru peste 95% dintre respondenți în toate cele patru țări. O diferență notabilă este în categoria „foarte important”, unde România are doar ~20%, adică semnificativ mai puțin decât cei 50-60% din Germania și Turcia, și ~45% din Ucraina; diferența se regăsește la categoria „nu foarte important”. Această diferență poate fi pusă în oglindă cu una în sens invers din cazul familiei (simetric mai multă încredere în România decât în Germania) . Suplimentar față de Germania și Turcia, România nu are un trecut recent de soliditate administrativă ca centru de putere independentă. De aceea,...