Blog Radu Silaghi-Dumitrescu

Pe scurt: seria de articole și comunicate din ultima vreme, de la Nature, Science, European University Association și altele, reflectă câteva aspecte explicit criticabile ale cercetării din România (sub-finanțarea cronică, ineficiența administrativă, impredictibilitatea, excese de instituționalism în alegerea evaluatorilor de proiecte – ca de exemplu cerința de a lucra în țară și de a avea „autorizație de evaluator” de la angajator). Dincolo de aceste realități, articolele conțin și neadevăruri sau dezinformări interesate politic. Nu am de criticat discutarea problemelor sistemice ale României în revista Nature sau în altă parte. Nu am de negat acele probleme sistemice, nici greșelile recente. Am în schimb o problemă cu inventarea de probleme și cu denigrarea unor oameni sau a unor instituții sau a societății în general... pe post de ofrande pe altarul unor clișeele politice pe care ni le servesc alții. Rectorii europeni (respectiv European University Association) se declară „d...

Tumbele populiste pe marginea „definirii familiei tradiționale”, cu care politicieni din toate partidele au încercat să mai eludeze răspunderea de a prezenta programe coerente și oameni competenți, par să aducă tot mai în atenția publică termenul de „progresist”. De asemenea, și dezbaterile despre vaccinare. Adepții vaccinării obligatorii se etichetează sau sunt etichetați „progresiști”, pe motiv că în opinia lor vaccinul (ca tehnică modernă/recentă) ține de progres. Oponenții „tradiționalismului” legat de familie – de asemenea „progresiști”, pe motiv că vor să schimbe ceva existent, iar orice schimbare ar însemna progres. Generația Facebook – de asemenea „progresiști” pentru că folosesc o tehnologie nouă, nu una veche. Promotorii drepturilor omului - „progresiști” pentru că însuși conceptul de „all men are created equal” e relativ recent. Cei care acceptă imigranți - „progresiști” pentru că invocă drepturile omului. Cei îngrijorați de încălzirea globală - „progresiști”, pentru că ...

Cui ar trebui să-i pese ce aștept eu de la un parlamentar, dincolo de lucrurile la care oricum îl obligă legea? În principiu, cred că aproape nimănui. Pe de altă parte, nu se poate să așteptăm în tăcere de la  ceilalți să facă lucrurile la care  noi  sperăm sau de care noi avem nevoie ...  fără ca noi să le fi spus/cerut explicit. E ca și când le-am pretinde niște imposibile abilități telepatice .  Așadar, printre lucrurile pe care le aștept de la un parlamentar se numără și următoarele: 1. În acțiunile sale trebuie să reflecte puncte de vedere ale celor care l-au ales – atât cele majoritare cât și cele punctuale sau minoritare, în manieră echilibrată și ignorând propriile sale interese sau prejudecăți individuale.  2. Să sprijine și să propună măsuri de sporire sustenabilă a eficienței eșafodajului social din România, prin schimbări asumate și/sau asumabile cât mai aproape de consens, de către întreaga comunitate. Astfel de măsuri trebuie inclusi...

Sondajele de opinie din România arată, comparativ cu alte țări, o neîncredere manifestă în instituțiile democratice ale statului român și o încredere remarcabilă în cele ale Uniunii Europene . Astfel, conform Eurobarometrelor (o să iau aici ca referință Eurobarometrul Special 307, publicat în 2009) suntem printre ultimii din Europa din punct de vedere al încrederii în autoritățile „naționale”, și primii în cele europene. În privința încrederii în autoritățile locale și regionale, nu mai ieșim în evidență între europeni, nici cu neîncrederea nici cu încrederea. Aceste date se potrivesc cu ceea ce scoteam în evidență în cartea dedicată miturilor și locurilor comune despre „cum sunt românii” în comparație cu alte câteva popoare din zona europeană (vezi aici ), adică: [În sondajele de opinie, legat de presă] România are cel mai mare scor la „neîncredere totală” - 27% mai mult decât dublu față de Ucraina și Germania. Idem, pentru sindicat, poliție, tribunale, guvern, partide politice,...

Câteva întrebări, și răspunsurile mele. Îi mulțumesc lui Petru Munteanu (de la revista Foreign Policy Romania) pentru  ocazia de a răspunde . 1. Republică prezidențială sau Republică parlamentară, ce ați vota la un asemenea referendum? Probabil aș face uz de dreptul (presupunându-l încă existent la acea dată) de a refuza votul. De prea multă vreme când nu ne place ce vedem în oglindă plasăm vina pe oricine altcineva decât pe noi înșine: e vina oglinzii, a luminii, a vecinilor, a „sistemului” etc. Dacă ceva se poate îmbunătăți, este grija cu care alegem persoanele care ocupă și pe cele care interacționează instituțional cu funcția respectivă; implicit avem de lucru la propriile capacități și caractere și – în opinia mea esențial în cadrul unei democrații – la capacitatea de a-i convinge (nu învinge) pe cei din jur, sau de a fi convinși (nu învinși), cu argumente raționale și cu fapte concrete. În principiu, o țară are nevoie de o președinție mai curând ce...