Drumul spre iad e pavat de oameni care vor să salveze lumea cu forța
E vorba de teroristul american de la Charlottesville , care acum câteva zile, ca participant la o manifestație a dreptei naționaliste/rasiste din SUA , a devenit atât de iritat de grupurile de contra-manifestanți liberali încât a intrat cu mașina în ei, omorând o persoană și rănind mai multe altele – exact în același stil în care teroriștii musulmani o fac de multă vreme în alte părți. Victima se numea Heather D. Heyer, era localnică și avea 32 de ani. În SUA se practică încă pedeapsa cu moartea. E greu de argumentat (dar cred că încă posibil) că teroristul în cauză nu o merită. Așa cum cred că e greu de argumentat același lucru pentru orice terorist – fie dintre cei care folosesc violența fie dintre cei care, pozând în cercetători și specialiști într-un domeniu pe care de fapt nu îl înțeleg, pretind că au argumente științifice împotriva medicinei în orice formă (fie împotriva medicamentelor în general, fie împotriva vaccinării în general, fie în alt fel) incitând astfel la moarte...