Alb-negri

Au spus că cercetarea românească e în cădere liberă. Așa cum am arătat și în altă parte, era un neadevăr. Redau încă o dată aici datele numerice:

Linia neagră reprezintă publicațiile științifice din România, iar linia gri pe cele din Ungaria. Despre creșterea remarcabilă din 2005-2009 în România, fără paralel în țările din jur, n-a vorbit nimeni la acea dată – nici cei responsabili de ea, nici cei de la revista Nature. E drept că mai este mult de crescut (priviți datele din figura de mai sus ținând cont ca România are populația de trei ori mai mare ca Ungaria). Dimpotrivă, am auzit constant că suntem din rău în mai rău. Apoi, odată cu criza economică, lucrurile s-au oprit din creștere – și în România și în alte locuri.

Legătura cu criza economică se vede în figura următoare. Datele sunt normalizate pentru a încăpea pe același grafic, și reprezintă evoluția bugetului național (în negru) și respectiv a celui pentru cercetare (în gri). 

Trei comentarii:

1. bugetul cercetării urmează îndeaproape PIB-ul, iar producția științifică în lucrări le urmează pe ambele – simplu, direct, și indiferent cine a fost la cârma sistemului
2. criza economică a adus o scădere în toate trei (PIB, buget cercetare, producție științifică), dar în 2012 lucrurile se redresaseră deja și nu exista deci o bază numerică pentru a invoca o „cădere liberă”
3. bugetul cercetării a crescut cu trei ordine de mărime de la începutul anilor 90. De cca 1000 de ori! Nimeni nu vorbește despre asta – sau, când o face, vă pot spune din proprie experiență că este ori ignorat ori cenzurat. Anii 1999-2004 au adus o creștere de cca 10 ori, iar 2005-2009 una de încă 10 ori – iar ca valoare absolută de departe cea mai mare. Toate forțele politice principale din acești ani, de la CDR la PSD, PNL și PDL, au contribuit la acele creșteri în bugetul și în rezultatele cercetării. În acest context e dezarmantă omerta la care pare să recurgă piața publică de idei din România pentru a evita să privească în față astfel de fapte pozitive. 

E bine să vedem lucrurile negru pe alb, dar tonurile intermediare sunt cele din care e alcătuită viața. În toți acești ani s-au întâmplat și lucruri bune și rele, în cercetare și în afara ei. Față în față cu creșterile de care am vorbit, au apărut și profesorii universitari ale căror rezultate în cercetare conform criteriilor naționale se întind pe zeci de pagini dar nu includ nimic în fluxul principal de informație de la nivel internațional, și în general nimic care să fie citit de altcineva decât de o mână de oameni, majoritatea subalterni sau amici. Cei care însă, încercând să critice ceea ce este de criticat, exagerează trecând totul în alb și negru, pierd din credibilitate și ajung poate să ajute tocmai cauza pe care aparent o atacă. În ce mă privește, cred că exercițiul unei critici credibile și care să dea rezultate sustenabile începe cu asumarea părților pozitive pe care le are obiectul criticii. În rest, să nu fiu înțeles greșit în privința alb-negrului: haide „U”!