Justiție incomplet făcută, parlament acuzat

Am mai scris acum ceva vreme aici despre subiectul „cărților scrise de deținuți”. Cam toată lumea pare că îl știe și îl citează – de obicei în clișeele servite de presă. Reamintesc esența: deținuții primeau până de curând reduceri de pedepse pentru cărțile ȘTIINȚIFICE pe care le-ar fi scris în închisoare. Zis și făcut, unii deținuți s-au apucat de scris; uneori memorii de călătorie, alteori cărți de popularizare a științei, alteori eseuri la limita științei, alteori pur și simplu plagiate. Aproape deloc cărți științifice. Și totuși, judecătorii care aveau drept de decizie asupra eliberării anticipate a acelor deținuți... au socotit toate acele cărți ca fiind „științifice”, și i-au eliberat în consecință anticipat. Cât de greu le-ar fi fost judecătorilor să solicite puncte de vedere ale unor experți reali? Era răspunderea dânșilor să constate că acelea nu sunt cărți științifice. Desigur, și comunitatea științifică are vina ei – pentru că de prea multă vreme „măsoară” calitatea științifică nu după substanța unei publicații ci după numărul de pagini sau după numele editurii. Pe criteriile aplicate de dânșii, Frații Jderi este cu siguranță o „carte științifică” atâta vreme cât e publicată la o editură „acreditată”.

Apoi însă, după ce justiția nu și-a făcut treaba în problema „cărților științifice”, a demarat blamarea altora (în special a parlamentului) pentru propriul ei eșec. În opinia mea ceea ce au făcut judecătorii în cazul acelor „cărți științifice” este nociv – atât pentru că au permis fraude cât și pentru că au bagatelizat un concept (știința) pe care alte segmente ale societății se luptă din greu să îl impună ca serios. 

Un subiect încă și mai recent: aleșii locali care, deși condamnați de un tribunal „cu suspendare” pentru chestiuni legate de exercitarea funcției, vor să își păstreze mandatul de aleși. Din nou, judecătorii par să găsească de cuviință că pot condamna un primar pentru fraudă din bani publici însă... nu includ în pedeapsă și negarea dreptului de a alege și de a fi ales. Adică, judecătorii (cu procurorii laolaltă, pentru că mai contează probabil și ce anume cer procurorii) afirmă în scris că nu e cazul să i se interzică primarului corupt să rămână primar (eventual tot corupt). Iar apoi i se reproșează parlamentului situația - nu procurorilor și judecătorilor care aveau instrumentele legale pentru a o evita.

În Parlament se spun într-adevăr și se fac lucruri cel puțin criticabile. Nu mai departe de ieri, unul dintre dânșii afirma sincer și cinic: „sigur că nu e etic ce am făcut, dar era totuși datoria Camerei să ne spună că nu avem voie...”. În aceste condiții, sigur că e comod să aruncăm în seama Parlamentului toate vinile posibile. E comod, dar e fals - și prin urmare nu poate duce la progres sustenabil.