Din păcate, infractorul a fost prins

Niște traficanți de droguri din Anglia au fost dovediți vinovați în justiție inclusiv pe baza unor mesaje de email pe care ei le-au scris dar nu le-au trimis niciodată. Serverele de email au autosalvat acele mesaje, și acolo se găseau indicii clare despre infracțiunile puse la cale.

E (vorba presei) HALUCINANT modul în care știrea de mai sus vine împachetată în unele instituții de presă. De exemplu, cu un titlu ca „Decizie incredibilă a autorităților! A făcut asta pe email și a primit 20 de ani de închisoare”. Te trec fiori pe șira spinării – să fi primit cineva 20 de ani de închisoare pentru un email? Nu, i-a primit pentru trafic de droguri. Mai departe, în același articol, autorii spun: „Nimeni nu se aștepta însă ca până și niște emailuri [...] să fie [...] dovezi la proces. Din păcate, exact asta a pățit [numele infractorului]”. Din păcate?

Sau, o altă știre: „Veste tristă pentru [...]. Fiul său a fost trimis în judecată”. Citim în știre că fiul în cauză „a agresat o tânără de 19 ani, în văzul a zeci de oameni, într-un local din Petroşani, în noaptea Învierii”. Iar noi, prin instituția de presă liberă, ar trebui să reținem asta despre agresor? Că trimiterea sa în judecată e o „veste tristă”?

O bună parte din presă pare că ne consideră pe toți infractori. Fie ne-o spune pe față, în clișeele rasiste cunoscute (leneși, corupți, indisciplinați, nerecunoscători, să vină nemții să ne disciplineze etc), fie, iată, ne prezintă știri așteptându-se să simțim empatie pentru infractori. Dimpotrivă, în vasta lor majoritate oamenii pe care îi cunosc eu nu sunt infractori. Am scris aici cum nici analizele sociologice nu susțin clișeele rasiste despre români – ci dimpotrivă îi listează ca mai preocupați de muncă și disciplină și independență decât de exemplu germanii. E cam greu însă să îți găsești drumul între oficinele care îți scuipă în față cu dispreț că ești neam de infractor... și cele care îți spun același lucru dar mângâindu-te prietenos pe creștet.