Voci tăcute

Legat de postarea de ieri, despre cum tratăm industria chimică din România, o voce proeminent tăcută în toți acești ani poate fi considerată cea a societății chimiștilor din România (cum în probleme similare se poate spune și de cea a fizicienilor, sau a economiștilor, etc)... Subiecte pe care s-ar fi putut exprima competent, coerent și influent au fost mai multe, de la linșarea combinatului Oltchim la proiectul Roșia Montană, sau la situația chimiei ca una dintre cele mai detestate materii în școli, și altele... Demersuri au fost cu siguranță, dar efecte durabile în publicul larg - nu.

Expliația e poate că o parte dintre noi au stat pe margine pentru a evita contactul cu un anumit tip de politică.
O altă parte, din credința în sacralitatea propriului turn de fildeș.
O altă parte, pentru că nu găsesc timp sub tăvălugul rutinei zilnice academice.
O altă parte, pentru că nu le pasă.
O altă parte pentru că le e frică de răspunderea cuvântului asumat public.
O altă parte, pentru că prețul lor, în simpozioane și facilități, a fost bine plătit.
O altă parte, pentru că nu se pricep.
O altă parte, pe motiv de consemn.
Foarte mulți, pentru că nu găsesc o inițiativă credibilă și puternică la care să se ralieze.
O altă parte, tocmai nestând pe margine, s-au pierdut.

Acum ceva ani am cunoscut cazul unui decan care a avut curajul să anuleze un seminar de câteva zile (generos în sine ca idee) pe motiv că sponsorul era o companie controversată, împotriva unui proiect al căreia câțiva chimiști de frunte luaseră deja ferm poziție, alături de Academia Română. Nu are relevanță cine avea dreptate în acel conflict, dar are, cred, relevanță faptul că am avut și oameni ca el.
Câțiva ani mai târziu, i-am văzut la un eveniment festiv într-o sală plină de elite pe cei rămași în urma sa, aclamând aproape unanim drept Mecena un om de afaceri cu probleme de moralitate probabil mai mari decât ale companiei mai sus citate. La rândul său, patron de industrie chimică. Sigur, e de asemenea greu de găsit linia de demarcație dintre fariseism și aprecierea decentă a unui gest decent al cuiva cunoscut mai mult pentru alt tip de gesturi. 

Cum spuneam și altă dată, dacă fiecare are țara pe care o merită, riscăm ca pe a noastră să o merite alții.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nu, Bucureștiul nu fură banii Transilvaniei

...cu număr. 67.

Vă e frică de libertate