Cratocrație

Conform Wikipedia, cratocrația (kratocracy) este „government by those who are strong enough to seize power through force or cunning” - adică puterea celor care...reușesc să o obțină cumva, nu contează cum, de obicei prin forță sau intrigi. Noțiunea este rareori folosită, fiind la prima vedere mai mult un joc de cuvinte – „puterea celor care au putere”. Se poate însă argumenta azi că e actuală, și în feluri nedorite realistă.

În interpretarea pe care v-o propun aici, cratocrații simt nevoia să își legitimeze puterea, sau aspirația la putere, prin epatarea de ideologii cu care jonglează după circumstanțe. Necesitatea justificării printr-o ideologie, nu prin valoarea intrinsecă a individului sau a ideilor pe care le propune, e în sine un subiect de discutat în altă parte, și de destui explicat sau comentat.

Cratocrații pot începe ca susținători ai libertății de exprimare; în acest context ei vorbesc de transparență, de puterea și relevanța fiecărei voci – până când acea voce îi contrazice. Cum s-ar zice, „Je suis Charlie”, dar numai cu cei ce nu mă contrazic...

La acel moment cratocrații vor contracara invocând puterea colectivității sau chiar a poporului, a votului majoritar, până la momentul la care acea putere le vine împotrivă.

Atunci, acuză că poporul a fost indus în eroare, sau că nu înțelege, sau...În orice caz, ceva se invocă pentru a justifica faptul ca ei sunt totuși cei care ar trebui să fie luați în seamă, să aibă puterea, să fie ascultați, etc.

Se recurge apoi la meritocrație, spunându-se că nu toți merităm la fel. Doar că la un moment dat unii dintre cratocrații noștri constată că cineva care i-a contrazis, sau îi supără, sau are culoarea nepotrivită, sau are vecinii nepotriviți, etc, s-ar califica prea în față pe baza criteriilor de merit pe care tocmai ce le-au asumat. Ce vor face? Redefinesc rapid criteriile de merit, orpilați de impostura victimei. Dacă inițial criteriul de merit era numărul de cărți scrise, se invocă fervent și imperios alte adevărate, reale de data aceasta, criterii - numărul de cititori, sau de autori, sau de pagini, sau, sau de critici per metru cub, sau de hamburgeri consumați de cititorii celui de-al treilea capitol din fiecare a cincea carte...Criteriile se schimbă cu prestanța și promptitudinea unui jucător de alba-neagra, la fel ca și pragul între normalitate, mediocritate, performanță, geniu, elită, sau impostură.

Cratocrații sunt anticomuniști prin definiție, dar vor aplica precepte de forță ale regimului comunist – începând cu „cine nu e cu noi..”.

Cratocrații nu au probleme în a-și schimba orientarea politică afișată pe ecuson: vor migra de la stânga la dreapta și înapoi, și de la autoritarism la libertarianism și înapoi, cu eleganța și rafinamentul pe care evident că numai ei le pot deține.

Soarele cratocraților va răsări de la vest, până când își vor aduce aminte că vestul „l-a ucis pe Dumnezeu” și e consumerist (fără neapărat ca schimbarea să fie însoțită de state de funcții în monede de la est de România). Apoi de la nord, apoi....

Cratocrații vor rezona negativ la ororile propagandei și prigoanei antireligioase comunisto-staliniste, dar vor prelua, în cuvinte prea puțin modificate, toată propaganda comunisto-stalinistă despre opiul pentru popor și tagma jefuitoare preoțească.

Cratocrații vor cocheta (și apoi dimpotrivă) cu ideea de tehnocrație, vor milita (sau nu) împotriva birocrației, gerontocrației, cleptocrației, oligocrației/oligarhiei, teocrației etc. Toate însă se rezumă simplu la o voință – a lor, de a avea puterea – și la un crez – al lor, în nimic altceva decât propriile și meschinele pohte ce-au pohtit.