Blog Radu Silaghi-Dumitrescu

Au spus că cercetarea românească e în cădere liberă. Așa cum am arătat și în altă parte , era un neadevăr. Redau încă o dată aici datele numerice: Linia neagră reprezintă publicațiile științifice din România, iar linia gri pe cele din Ungaria. Despre creșterea remarcabilă din 2005-2009 în România, fără paralel în țările din jur, n-a vorbit nimeni la acea dată – nici cei responsabili de ea, nici cei de la revista  Nature . E drept că mai este mult de crescut (priviți datele din figura de mai sus ținând cont ca România are populația de trei ori mai mare ca Ungaria). Dimpotrivă, am auzit constant că suntem din rău în mai rău . Apoi, odată cu criza economică, lucrurile s-au oprit din creștere – și în România și în alte locuri . Legătura cu criza economică se vede în figura următoare. Datele sunt normalizate pentru a încăpea pe același grafic, și reprezintă evoluția bugetului național (în negru) și respectiv a celui pentru cercetare (în gri).  Trei comentarii: buge

Mitul sună așa: în timp ce „Un singur deţinut consumă din bogăţia naţională 2340 de lei pe lună”...alocația unui copil este de doar câteva zeci de lei, salariul unui profesor începător este de..., etc, etc. Adică se cheltuie mai mult pe un deținut decât pe un profesor , sau pe un copil, etc. Dezinformarea, din câte îmi dau seama, constă în aceea că suma de 2340 RON include toate cheltuielile aferente funcționării; nu intră vreun leu în buzunarul locatarului , și nici nu știm să existe elemente de lux pentru locatarii de rând. Așadar, mai degrabă „în timp ce salariul unui deținut este de zero lei, cel al unui profesor este de...”. Dacă dorim cu adevărat să comparăm cu cheltuielile făcute de stat pe diverși cetățeni, trebuie să luăm și acolo în seamă toate cheltuielile – deci nu doar salariul sau alocația, ci și salariile profesorilor care îl educă, ale celor care întrețin drumurile, ale polițiștilor comunitari, medicilor de familie, etc. O variantă simplistă ar fi să se dividă

Citez din presa foarte recentă, lăsând afară numele persoanelor pentru a ne concentra pe fapte: Anchetatorii sustin ca [...] ar fi initiat “raporturi comerciale (export produse agro-alimentare) si demersuri in vederea [...] comercializarii acestora in spatiul ex-sovietic, [...] in Federatia Rusa si Republica Moldova”. Comerțul privat, și mai ales cel către punctul cardinal greșit, era într-adevăr ceva de înfierat și de procuri și de presă în sistemul stalinist de pe vremuri. La o citire neatentă pare schimbat de atunci doar punctul cardinal pe care îl înfierăm – nu și metodele sau oamenii. Aflăm însă detalii mai clare pe același subiect la alt site de presă (sublinierea din text îmi aparține): [...] este acuzat de procurori [...] de trafic de influenţă şi constituirea unui grup infracţional organizat care făcea exporturi de alimente, via Turcia, ocolind embargoul impus de Rusia ţărilor din Uniunea Europeană. Dar și pe alt site (din nou sublinierea îmi aparține):

Legat de postarea de ieri , despre cum tratăm industria chimică din România, o voce proeminent tăcută în toți acești ani poate fi considerată cea a societății chimiștilor din România (cum în probleme similare se poate spune și de cea a fizicienilor, sau a economiștilor, etc)... Subiecte pe care s-ar fi putut exprima competent, coerent și influent au fost mai multe, de la linșarea combinatului Oltchim la proiectul Roșia Montană, sau la situația chimiei ca una dintre cele mai detestate materii în școli, și altele... Demersuri au fost cu siguranță, dar efecte durabile în publicul larg - nu. Expliația e poate că o parte dintre noi au stat pe margine pentru a evita contactul cu un anumit tip de politică. O altă parte, din credința în sacralitatea propriului turn de fildeș. O altă parte, pentru că nu găsesc timp sub  tăvălugul rutinei zilnice academice . O altă parte, pentru că nu le pasă. O altă parte pentru că le e frică de răspunderea cuvântului asumat public . O altă par

A atras atenția zilele acestea acuza adusă împotriva a doi foști miniștri, că ar fi acordat facilități unui concern cu capital românesc implicat în industria îngrășămintelor chimice. Pur și simplu, pentru permiterea unor prețuri preferențiale la aprovizionarea cu gaze pentru o mare companie cu capital românesc. Fără a se cita foloase necuvenite, fără a se invoca legal vreun element de corupție (deși mediatic eticheta s-a lipit deja). În aceeași perioadă, concernul rusesc de la Alro primea, inclusiv prin diligențe la Cotroceni, exact aceleași facilități. Nimeni (în afară de un mic număr de jurnaliști) nu a găsit de cuviință să acuze pe cineva pentru asta. Din câte am auzit specialiștii vorbind, în industria chimică românească s-au luat destule decizii greșite, și încă se mai iau. Se poate ca mulți oameni, de stat și privați, să merite tragerea la răspundere și chiar mai mult decât atât. Dar așa ? La închisoare pe motiv că ai dat o facilitate capitalului românesc, și la put

Rapoartele de activitate sub formă de „dosare” par să fie medicamentul preferat cu care unii tratează problemele sistemice. De la cel mai mare la cei mai mici de pe lanțul ierarhic, pare (prea) natural a-ți vedea subalternii din nou îngrijorați despre „cum o să iasă” la Importantul Examen. Se pare că zilele acestea universitarii din România au din nou de întocmit fiecare câte un dosar asupra rezultatelor activității lor științifice din ultimii n ani, cu punctaje calculate la virgulă după instrucțiuni distribuite pe ton marțial. Inițiativa are origini generoase și scopul este important – are de-a face cu modalitatea de finanțare a sistemului. Cred că trebuie însă spus (din nou) că: Rezultatele care contează cu adevărat în ochii lumii academice performante de oriunde, dacă e vorba de unele cuantificabile, sunt deja disponibile public pentru oricine vrea să le vadă, în mari baze de date de profil academic și de cercetare (WorldCat, PubMed, Scopus, etc), sau direct în arhi

Avem un imn naţional care vorbeşte despre Preoţi cu crucea-n frunte. Oficialii care ne conduc îşi consfințesc ocuparea postului cu Aşa să-mi ajute Dumnezeu . Sistemul politic şi social de azi stă pe umerii unor oameni care au sfidat represiunea îngenunchind pentru a spune public rugăciuni în Decembrie 1989 şi în alte ocazii. Presa care ne informează nu uită niciodată să marcheze momentele religioase importante din calendar, inclusiv cu transmisii în direct, urări emoţionate etc. Tot ea abundă de ştiri laudative despre individualităţi marcante precum Părintele Arsenie Boca, sfinţii închisorilor, etc. Prin contrast, o anumită parte a discursului public venit pe acelaşi canale ca cele de mai sus reia motive complet opuse, precum cele ale preotului lacom, ale preotului supus puterii banului, ale bisericii supuse unei retrograde puteri politice, ale religiei ca opiu pentru popor, sau ale bisericii ca gaură neagră în bugetul poporului. Când unul dintre revoluţionarii din 1989 face î

Efervescența mediatico-juridică din ultima vreme, și mai ales din ultimele săptămâni, poate fi privită din afară și ca o melodramă a cărei principală învățătură, intenționată ori nu, este că oricine este condamnabil, și că suntem la mila celor care distribuie cătușele . Atât: pur și simplu „oricine” – și nu „orice vinovat”. Subliniind mesajul, între date credibile despre fapte condamnabile găsim sistematic amestecate acuze și implicit sentințe prea ușor contestabile. De la neclaritatea în cazul dr. Mencinicopschi asupra valorii exacte a prejudiciului, sau a beneficiilor lui materiale ori morale, sau a motivației faptei incriminate (celebra telepatie), până la distribuirea publică a conversațiilor cu nepotul de grădiniță în cazul unui alt condamnat din același dosar, până la una dintre recentele cereri de arestare a unui membru al parlamentului pe motiv că „a vorbit” (pe lângă altele mai evident legate de presupuse fapte explicite), la procurori care întrebă oameni cu cine au

Se aplică fiecăruia dintre foștii noștri profesori ... BILE ŞI CERCURI de Marin Sorescu Jonglerul din circ mi-e tată, A fost chemat urgent până-n noapte Și m-a lăsat pe mine Să-i țin locul. Tot ce vezi în jur Nu-s decât bile și cercuri, Mi-a spus, ține bine minte : Bile și cercuri. Copacii sunt niște cercuri verzi, Trebuie să-i învârți pe mână repede, repede, Ca să nu-și piardă dintr-o dată Toate frunzele. Norii sunt cercuri albastre, Îi învârti cu vârful piciorului Și cu o mișcare a inimii. Și femeile sunt niște cercuri, Trebuie intercalate frumos Între nori și fum. Cât privește bilele, Ai grijă să nu-ți scape cea roșie, Că rămâi în întuneric, Și nu arunca prea departe bila neagră De care tot neamul nostru E legat prin jurământ. Jocul e amuzant, Stăpânesc cum pot Lumea mea de bile și cercuri, Dar, uite, e foarte târziu Și jonglerul tată Nu se mai întoarce. My translation: Balls and

Se dă : Noi toți. Se cere : Să se caute în Google cuvântul „profesor”, setând limitele doar la paginile din România (posibil existând și alte setări implicite legate de locația calculatorului, limbă, etc). Să se înțeleagă ce înseamnă rezultatele cele mai populare. Răspuns: În ordinea popularității sau relevanței găsim următoarele rezultate la căutarea Google pentru "profesor" pe paginile din România: definiția din DEX linkuri către secțiunea de imagini Profesor de la un liceu din Ploiești, cercetat fiindcă ar fi luat ...[Mediafax] Managerul Spitalului de Boli Infecțioase Iași, profesor la ...reținut...[Hotnews] Un profesor de la UMF Iași a fost reținut pentru luare de mită ...[Hotnews] Wikipedia portal dedicat profesorilor și părinților Un profesor s-a pus timp de două zile în pielea unui elev ...[Gândul] Proful "de mita". Un profesor de fizica dadea note mici ... - Stiri [ProTV] Motor de căutare job

Iată de Marin Sorescu Iată, lucrurile Sunt tăiate în două, De-o parte ele, De- parte numele lor. E un loc vast între ele, Loc de alergătură De viață. Iată, tu ești tăiat în două. De-o parte tu, De-o parte numele tău. Nu simți câteodată, poate în vis, Poate lângă vis, Că peste fruntea ta Se suprapun alte gânduri, Peste mâinile tale Alte mâini? Cineva te-a înțeles pentru o clipă Făcând numele tău Să treacă prin corpul tău, Sonor și dureros, Ca limba de bronz Prin golul clopotului. Într-o conversație informală, o persoană cu certe merite dintr-un for cu oarecare responsabilități relata o conferință de presă de-a dânșilor punctând tensiunea acelei întâlniri astfel: „...și toate Antenele erau acolo”. Interesat de exactitudine matematică și gramaticală, am încercat să fac inventarul tuturor Antenelor: sunt trei la număr – 1, 2 („Stars”) și 3. Prin contrast, cuvântul „ toate ”, la persoane de nivelul celei de ma

Teorema toleranței generale: popularitatea unui trișor* crește asimptotic cu numărul de ocazii în care a trișat vizibil dar nu a fost sancționat/observat. Teorema toleranței relative: popularitatea unui trișor* crește cu pătratul numărului de ocazii în care din public s-a observat că trișează, dar competitorii și arbitrii l-au tolerat. Teorema sancțiunii generalizate: popularitatea unui trișor* scade exponențial cu numărul de ocazii în care a fost sancționat de arbitri și de competitori. Teorema sancțiunii relative: popularitatea unui trișor* crește cu radicalul numărului de ocazii în care arbitrii dar nu și competitorii l-au sancționat. Teorema toleranței diabolice: un trișor* a cărui popularitate depășește 66% devine eligibil să își scoată definitiv din joc competitorii. Teorema toleranței diabolice generalizate: șansele ca unul dintre cei 66% să îl scoată ei din joc pe trișor* cresc exponențial cu scăderea numărului de jucători rămași în joc. Axioma reduc

Într-o postare anterioară scriam despre cratocrați – cei care, vrând puterea pur și simplu pentru că o vor, se vor deghiza în orice fel de „-crați” este nevoie (democrați, meritocrați, certocrați, aristocrați, tehnocrați, antidemocrați, etc) pentru a se justifica în ochii proprii și în ochii altora. Din câte știm azi, o parte bună, dacă nu majoritatea, elitelor comuniste din România și din alte țări aparțineau acestei categorii. Nicolae și Elena Ceaușescu sunt probabil exemple foarte ilustrative, dar se pot cita dovezi similare pentru predecesorii lor din România și din alte părți, ca și pentru cei care, sub ei fiind, le luau exemplul. Puterea câștigată nemeritat și prea facil pare a fi un stimulent care i-a împins către o euforie a atotștiutorilor. Drumul de la absolvent de clasa a patra la guru al lumii științifice mondiale părea dintr-o dată extrem de scurt pe umerii sistemului represiv, oricum s-ar fi numit el; totul, de la radioactivitatea minereurilor la nutriția umană, la cr

Într-un articol din revista Scientometrics la care am mai făcut referire într-o postare anterioară  c omentam asupra egalitarismului care transpare din anumite încercări de a „măsura” rezultatele cercetătorilor științifici. Insistența de a întreba câte ore ai lucrat la un articol științific sau o carte, calculând coeficienți împărțiți la număr de autori, număr de pagini, eventual și la poziția lui Mercur în zodia lui Peștilor, și impunând barem uniformpentru toată lumea, vine din zona care își asumă a fi preocupată de valorile performanței și „profesionalismului” economiei de piață, dar rezonează în astfel de inițiative cu concepții egalitariste ce aduc aminte mai degrabă de propaganda comunistă. N-am văzut pe nimeni ghidat de astfel de calcule la zecimală în grupurile de cercetare din domeniile pe care le cunosc, în societățile cu adevărat competitive. Iar scuzele tipice, de genul „bine dar în România nu se poate” au drept corolar otrăvit pe dr. Mengele și camerele de gazare.

Pentru culturile estice, mai ales cele istoric legate de ortodoxie, colectivismul e general recunoscut ca trăsătură caracteristică a vieții sociale. E vorba de comunități mici, tradițional implicând legături foarte strânse intre membri, cu interdependente complexe. Evident în România moștenirea latină aduce un plus aparte. Unele dintre trăsăturile actuale ale unor astfel de sisteme sociale pun probleme interesante. Spre exemplu avem legi și regulamente ale căror limite sunt atât de absurde încât se subînțelege tacit că e acceptabil să le încalci câtă vreme o faci cu grijă și fără a sfida ostentativ Autoritatea. Poate fi vorba de artere de trafic unde limita de viteză e stabilită ilogic, și unde prin urmare aproape toată lumea o depășește. Poate fi vorba de mașini parcate pe trotuare sau pe terenuri virane, unde în principiu nu deranjează pe nimeni și sunt tolerate, deși în principiu se comite astfel o contravenție. Astfel de practici pot fi însă regăsite peste tot în societate -

„Universitatea de Drept din București” „Decanul Universității din Craiova” „Universitatea de Medicină din Iași” „doi studenți de la Facultatea de Litere” „prorectorul Universității” Frecvența unor astfel de expresii în discursul public (fie că vin de la instituții cu audiențe notabile, fie că sunt preluate de un număr mare de instituții de presă mai puțin consacrate) e în contrast cu aspirațiile, afișate de aceleași instituții sau persoane, către calitate și reformă în învățământul superior și în cercetare. E important de spus că aparent fără excepție cei care folosesc aceste expresii sunt absolvenți de universitate. Foștii lor profesori, ca și audiența care ar urmări comentariile făcute de aceiași oameni despre diverse aspecte ale sistemului universitar, despre cum să se facă reforme, reorganizări, optimizări, ar trebui poate să se îngrijoreze când îi văd pe respectivii comentatori ignorând elemente atât de simple ale vieții universitare, ca: universit

În 2014 bugetul cercetării științifice din România (excluzând investiția în infrastructura proiectului de laser de la Măgurele, similară ea singură în mărime cu tot restul bugetului cercetării) a fost de cca trei ori mai mic decât cel al serviciilor secrete (SRI, etc). Din câte citesc în presă, în Marea Britanie raportul e cam invers față de România – undeva la aproape 6 miliarde GBP pentru cercetare și respectiv aproape 2 miliarde GBP pentru fondul unic de finanțare al serviciilor secrete (MI5 etc). În valoare absolută, cifrele lor sunt cca 20 de ori mai mari decât ale României, populația fiind doar de cca 3 ori mai mare. Banca mondială spune că România are cca 800 de cercetători la milionul de locuitori. Spre comparație, conform aceleiași surse, Ungaria ar avea 2400, iar Marea Britanie 4000. Coincidență, România are, tot potrivit informațiilor publice, nu doar 800 de cercetători la milionul de locuitori ci și... 800 de „spioni” (angajați ai serviciilor de securitate)

Conform Wikipedia, cratocrația (kratocracy) este „government by those who are strong enough to seize power through force or cunning” - adică puterea celor care...reușesc să o obțină cumva, nu contează cum, de obicei prin forță sau intrigi. Noțiunea este rareori folosită, fiind la prima vedere mai mult un joc de cuvinte – „puterea celor care au putere”. Se poate însă argumenta azi că e actuală, și în feluri nedorite realistă. În interpretarea pe care v-o propun aici, cratocrații simt nevoia să își legitimeze puterea, sau aspirația la putere, prin epatarea de ideologii cu care jonglează după circumstanțe. Necesitatea justificării printr-o ideologie, nu prin valoarea intrinsecă a individului sau a ideilor pe care le propune, e în sine un subiect de discutat în altă parte, și de destui explicat sau comentat. Cratocrații pot începe ca susținători ai libertății de exprimare; în acest context ei vorbesc de transparență, de puterea și relevanța fiecărei voci – până când acea voce îi

 Modul în care teorii la prima vedere ușor (și des) criticabile/criticate ca prea conspiraționiste sau suferind de o manie a persecuției, promovate de ani de zile de către o parte a presei, sunt azi confirmate public de unii dintre cei mai bine definiți oponenți ai aceleiași părți a presei, îmi aduce aminte de... Mania persecuției [de Marin Sorescu ] Tu îmi storci vlaga Şi eu cred că tu Îmi storci vlaga. Tu îmi duci copilul La război Şi eu cred că tu Îmi duci copilul La război. Tu îmi iei zilele Şi eu cred că tu Îmi iei Zilele.