Vinovăția și Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei

După ce acum o lună îmi exprimam protestul (tot pe acest blog) față de faptul că Muzeul de Istorie din Cluj (mai exact, colecția principală a lui) stă de vreun deceniu închis „pentru renovare”, lucrurile s-au precipitat. Nu din cauza postării mele (decât cel mult pe bază de efect de fluture), ci din cauză că prim-ministrul a venit în vizită la muzeu, au demarat dezvăluiri în presă, s-a invocat numele DNA, și s-au găsit vinovați. Această ultimă parte este pentru mine tristă și dezarmantă – chiar dacă poate de așteptat. Să fi fost atât de simplu, că doi administratori și-un contabil pot închide istoria Transilvaniei în beci timp de un deceniu, doar așa? Așa de simplu?
Nu, nu cred că x și y sunt singurii răspunzători de această stare de lucruri. Se prea poate sa existe un x și un y care au fost neglijenți, sau un z care a fost corupt, sau un a și un b care au fost rău-voitori... Dar nimic din ce au făcut ei n-ar fi fost posibil dacă sistemul nu era sufocat de o birocrație fadă la suflet, de specialiști în vorbe goale, de administratori și politruci care privesc cetățeanul și cetatea ca pe niște supuși nu ca pe angajatori. Și, mai ales, fără mulții cetățeni care nu iau atitudine informată și la obiect; nu e vorba de mitinguri și blesteme, nici de votul din 4 în 4 ani – ci de toate acele amănunte zilnice pe lângă care nu ar trebui să trecem atât de ușor. Nu e nevoie de MBA, PhD, BSc, MD, SMART, GANTT, SWOT, TRSSA, PCA, DFT sau CH3COOH ca să vezi că nu se poate ca un muzeu să stea un deceniu închis „pentru renovare”.
Sau, ba se poate – așa ne-a spus sistemul în toți acești ani. Ne-a spus că e bine. Ne-a spus că vibrăm de cultură și de istorie. Și ne-am mândrit pe bază de like și share cu marile atracții culturale ale Clujului, făcându-ne că nici măcar n-am știut vreodată că aici a existat un muzeu de istorie cum puține orașe din Europa au, și care acoperea o regiune de o istorie specială cum nimeni în Europa nu are.

Personal, aș vrea să aud mai puțin despre „vinovați”, și mai mult despre data la care se deschide muzeul. Se poate? Eu cred că da!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nu, Bucureștiul nu fură banii Transilvaniei

...cu număr. 67.

Vă e frică de libertate