Un exercițiu de credință: situația lui Sorin Oprescu

Conform faptelor publice, necontestate de apărare, primarul Bucureștiului Sorin Oprescu a fost surprins având în posesie bani marcați ca „mită”. De aici, urmează vorbe. De exemplu, vorbe din partea presei că mita e probată de filmări și flagrant – dar aceste vorbe sunt contrazise de șeful DNA. Vorbe din partea apărării, că banii i-au fost puși în mână legitim fără să știe că sursa lor e murdară. Vorbe din partea acuzării, că dimpotrivă, el i-a solicitat ca mită. Vorbe, de asemenea din partea martorilor acuzării, că s-a mai dat mită și în trecut. Nu este însă pe piața de idei niciun alt fapt demonstrat, sau acceptat de ambele părți, care să explice traseul banilor marcați găsiți asupra primarului.
În acest context, fără alte fapte sau dovezi certe, îți rămâne doar să crezi și să nu cercetezi una dintre cele două variante (sau, stând neutru, să fii de acord tacit cu opinia majoritară). Fie varianta celor care spun că a fost mită (cu precedentul lor fals în privința flagrantului, dar și cu avantajul de a avea alături o parte a instituțiilor statului), fie a lui Sorin Oprescu (cu precedentul lui de a fi făcut politică alături de personaje recunoscute ca negative - deci principiile simple de statistică ne pot spune că „sigur e și el mânjit cumva”).
Măsura dezechilibrată în care toată lumea merge aici pe mâna acuzării, în absența dovezilor și numai pe baza declarațiilor, aduce aminte de vremea lui Stalin - cu atât mai mult cu cât instituțiile de forță ale statului român par mai interesate să apese pe accelerație decât să stimuleze echilibrul rațional în astfel de dezbateri "pe vorbe". O situație dezolantă în sine, dar dezolantă și prin eflorescența de scandal scoasă la suprafață: iată ce mulți bani gestiona el (un motiv să îl urâm... dacă suntem staliniști adevărați), cum avea viață personală (diferită de a noastră, deci tot motiv să îl urâm), cum avea un spital în Austria (sau poate nu el ci fiul, și nu un spital ci altceva, dar ceva tot avea), cum are milioane în conturi (sau poate nu), și așa mai departe.

Tabloul (nici nu mai contează dacă adevărat sau nu) de procese publice în care prioritatea pare a fi demonstrarea faptului că oricine poate fi zdrobit (fizic și moral), mai ales fără dovezi „dincolo de orice dubiu rezonabil”, ar putea să ridice semne de întrebare pentru orice observator interesat de un drum democratic al României, și să bucure orice observator interesat de un drum în direcția opusă. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nu, Bucureștiul nu fură banii Transilvaniei

...cu număr. 67.

Vă e frică de libertate