Salvați savanții români!
În discursul public este
(cum au observat și alții
și alții)
adesea tentantă epatarea de limbaj prețios și oficios. Orice faptă
decentă (mai ales zilele acestea, cu pericolul gerului la ușă)
riscă să fie prezentată ca o acțiune „salvatoare”. Orice elev
sau student mai răsărit, sau orice profesor mai cu vocație, sau
orice om mai talentat la popularizarea științei, riscă să fie
etichetat „savant” sau „om de știință” sau „geniu”.
Cred că aceste excese fac rău în trei feluri:
- Instilă public ideea că decența, sau simpla calitate de a-ți face meseria de profesor, sau de scriitor pentru publicul non-specialist, sau de student/elev, nu sunt suficiente sau de apreciat: trebuie neapărat să îți asumi și o etichetă zgomotoasă. Fără număr.
- Îi ascund într-un zgomot de fond, luându-le din merite, pe cei (mult mai puțini) care chiar sunt savanți, sau care chiar salvează lucruri.
- Indiferent că „victimele” sunt sau nu savanți sau salvatori, idealizarea publică excesivă le face adesea rău pe termen lung. Până la urmă, se știe de pe vremea lui Midas că poți sufoca sau răni un om la fel de bine aruncând în el cu aur sau aruncând în el cu noroi.
Genul acesta de atitudine
nu e specific României, și nici măcar acestei arii geografice.
Exemple se găsesc peste tot (de exemplu aici,
un profesionist american al fitness-ului confundă un absolvent de
masterat cu un „om de știință”); o găsim oriunde sau la oricine educația
sau nivelul de informare nu țin pasul cu puterea de comunicare.
Comentarii
Trimiteți un comentariu