În sfera culturală a cui ne aflăm?

Un articol recent din revista de specialitate PNAS propune câteva hărți ale limbilor moderne din lume, pe baza relațiilor dintre aceste limbi pe trei coordonate: cărți (numărul de traduceri în/din limbile respective), wikipedia (utilizatori care consultă articole în mai mult decât o limbă) și Twitter (asemeni ca în wikipedia). Datele publicate în articol sunt sintetizate într-o aplicație online, care dă reprezentări grafice. Redau aici câteva exemple. Harta bazată pe cărți arată așa:

 

Ea pare să reflecte rezonabil lumea așa cum o știm – cu marii ei poli de putere politică și culturală definind nodurile hărții (anglofoni, hispanici, francofoni, rusofoni, chinezi, indieni, arabi). Româna (notată cu RON pe hartă) se află undeva în centrul unui patrulater definit de engleză, franceză, rusă și spaniolă, relativ aproape și de germană și turcă deși fără legături foarte clare cu ele. O a doua hartă  (vezi mai jos) ne prezintă în detaliu relațiile cele mai importante ale limbii române: la egalitate între ele cele cu franceza și engleza, urmate de un al doilea pluton format din limbile vecinilor – maghiara, sârbo-croata și rusa. Comparativ cu acestea, relațiile noastre cu alte culturi la care ne-am putea raporta fie istoric fie lingvistic - precum germana, italiana, turca sau spaniola - nu par semnificative. Harta aceasta ne spune într-o singură imagine ceea ce știam despre identitatea noastră culturală de mult: o istorie bine ancorată în regiune, și cu deschidere către lumea anglofonă și către cea francofonă. 

Harta bazată pe datele din Wikipedia prezentată mai jos reflectă, prin contrast cu cea bazată pe traduceri din cărți, tendințe culturale sau sociale mai recente. Din cele 6 noduri vizibile de departe în harta bazată pe cărți, par să rămână acum mai puține. Polul indian e foarte aproape de cel englez (firesc, India fiind anglofonă), iar chineza și araba par ceva mai apropiate de un cluster definit de limbile europene. Între ele, româna își păstrează legătura majoră cu engleza, dar se plasează într-un nod la intersecția germanei, italienei, francezei, maghiarei și rusei – ceea ce pare să reflecte fidel actualul destin de membru de la granița estică a UE.

Harta bazată pe Twitter (prezentată mai jos) e mult mai săracă în informație, poate și din cauza specificului mai modern și mai dinamic al rețelei - ceea ce înseamnă utilizatori mai puțin diverși cultural. Tocmai acest specific poate justifica situația românei pe hartă: conectată egal la doar două limbi – engleza și spaniola. Aceasta este în concordanță cu proeminența englezei ca principală limbă internațională (cam toate limbile sunt conectate la ea pe această hartă) cât și în concordanță cu semnificativa comunitate română din Spania și cu inerentele (de aici și din alte părți) afinități cu lumea culturală latino-americană - toate însă ca elemente foarte recente ale istoriei culturale/sociale.

Se poate argumenta că hărțile de mai sus vorbesc despre cultura română ca una complet independentă (adică neaflată în sfera unică de control a unei singure mari culturi), conectată istoric la trei mari puteri culturale europene (Anglia, Franța și Rusia) și la culturile vecine maghiară și sârbă, cu o integrare de dată recentă și înspre celelalte limbi europene (germană, italiană și, încă și mai recent dar și mai notabil, spaniolă).

Specialiștii din domeniul umanioarelor se vor întreba probabil la ce a folosit studiul atâta vreme ce nu ne spune nimic nou ci doar redă în imagini derivate matematic și colorate pastelat... ceea ce știam de mult din munca specialiștilor filologi, istorici, psihologi sau de alt fel. La această întrebare nu am desigur răspuns, decât poate unul în glumă: iată, umanioarele sunt doar o formă mai alambicată de matematică... sau reciproc.