Pur și simplu se poate

În țara în care muzeele de istorie ale Transilvaniei și Banatului din Cluj sau Timișoara stau esențialmente închise de ani de zile „pentru renovare”, în țara în care Cazinoul de la Constanța se ruinează de ani de zile în așteptarea unei renovări și readministrări, în țara în care administrația ne obișnuiește cu „nu știm, nu se poate, să vedeți procedurile nu ne lasă, să vedeți lumea e rea, să vedeți se fură, să vedeți se abuză, să vedeți că e pe rol, să vedeți că tocmai s-a declarat prioritate, s-a declanșat o licitație, s-a contestat o licitație”... în această țară se întâmplă un experiment remarcabil la Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice. Se declanșează competiții exact așa cum, și atunci când, au fost promise. Se livrează fonduri cercetătorilor mult mai repede decât în orice alt an, adică mult mai la timp, atunci când este nevoie de ele. Când se revizuiesc proceduri, metoda este simplă, clară, transparentă și de efect. Într-o țară de ostatici ai lui „nu știm exact, urmează să...” vedem de la Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice un model de „pur și simplu se poate”. O parte dintre colegii mei sunt oripilați de ritmul rapid în care se întâmplă lucrurile, de termenele limită scurte pentru depunerea de CV-uri în cutare comisie sau pentru pregătirea unor proiecte la competiții – cum a fost recent la CNATDCU sau la proiectele de dezvoltare instituțională. Obișnuiți cu competiții care durau mai mult de un an de zile cu zeci de amânări și dubii, dânșii au o reacție de respingere când termenele se înșiră în fluxul normal al secolului XXI. Cred că MENCȘ este prin aceste măsuri, și prin acest ritm alert de lucru, pur și simplu un exemplu de normalitate de care avem nevoie ca de aer. Un exemplu care ne arată că, punând scuzele și amânările și dezorientarea la o parte, se pot da soluții și se poate construi instituțional; că pur și simplu se poate.