O elită agramată
Un liceu de prestigiu din București
afișează
la ușă, cu semnătura directorului: „Este interzis elevilor
apelarea...”. O greșeală gramaticală, de vreme ce „apelarea”
este de genul feminin (deci poate fi „interzisă” nu „interzis”).
Un altul, din Cluj, pretinde (tot cu un afiș oficial pe ușă) că „accesul părinților în școală
este interzis”. Evident că autorii se gândeau doar la anumite ore și anumite situații - dar afișul spune cu totul altceva, și anume ceva absurd (ar fi însemnat că nu se mai pot ține ședințe cu părinții, serbări, audiențe etc).
Coduri, anunțuri, regulamente din
diverse unități de învățământ sau din alte părți abundă în
virgule puse între subiect și predicat, dezacorduri, sau alte
greșeli gramaticale pentru care autorii și-ar pica bacul oricât de profesori și directori sunt ei azi. La fel și
în vorbirea liberă a dânșilor, începând cu păcătosul acuzativ (te-ai gândi că în epoca anticorupției am învăța și noi măcar
acea parte din gramatică...), și terminând cu celebrele „maximum”
și „minimum”.
Desigur, dânșii au cu toții
justificări. Cea mai comună e că „nu suntem de specialitate”.
Dar oare nu avem toți specialitatea de „cetățeni ai statului
român” - și cu atât mai mult dânșii, din funcțiile de
răspundere, autoritate, reprezentare, elite...?
Cât de convingător poate fi un
profesor agramat, fie el și de chimie? Cât de convingător poate fi
un specialist în sanitație/dezinfectanți care nu știe ce e
glutaraldehida (sau cum poate ea să pară diluată când de
fapt nu e, sau cum trebuie ea depozitată, sau când își pierde ea eficiența)? Cum ne poate apăra identitatea culturală un specialist
în științe socio-umane sau umaniste care nu comunică nici coerent
nici corect gramatical în limba sa maternă și într-o limbă de
circulație internațională?
Ce ne facem cu aceste elite? Ce ne
facem cu acești lideri? Sau cu cei care deși știu și vorbi și
scrie și face chimie sau istorie sau sociologie, sau știu și aproba autorizații de construcție unde trebuie, sau știu și construi școli în loc de magazine sau în loc de sedii de primărie, uită totul atunci
când interesele lor ilegitime o cer? Își închipuie cineva că se
vor îmbunătăți singuri? Dacă persistăm în această greșeală,
vom avea nu doar țara pe care o merităm, ci, mai rău, țara
pe care o vor merita alții.
Nu e vorba de a-i schimba, demite, sau
pune la zid. Nu e vorba de scandal și demolare. E vorba în primul
rând de a îndrăzni să cerem mai mult de la noi înșine și de
la cei din jur.
Comentarii
Trimiteți un comentariu