O elită agramată

Un liceu de prestigiu din București afișează la ușă, cu semnătura directorului: „Este interzis elevilor apelarea...”. O greșeală gramaticală, de vreme ce „apelarea” este de genul feminin (deci poate fi „interzisă” nu „interzis”). Un altul, din Cluj, pretinde (tot cu un afiș oficial pe ușă) că „accesul părinților în școală este interzis”. Evident că autorii se gândeau doar la anumite ore și anumite situații - dar afișul spune cu totul altceva, și anume ceva absurd (ar fi însemnat că nu se mai pot ține ședințe cu părinții, serbări, audiențe etc).
Coduri, anunțuri, regulamente din diverse unități de învățământ sau din alte părți abundă în virgule puse între subiect și predicat, dezacorduri, sau alte greșeli gramaticale pentru care autorii și-ar pica bacul oricât de profesori și directori sunt ei azi. La fel și în vorbirea liberă a dânșilor, începând cu păcătosul acuzativ (te-ai gândi că în epoca anticorupției am învăța și noi măcar acea parte din gramatică...), și terminând cu celebrele „maximum” și „minimum”.
Desigur, dânșii au cu toții justificări. Cea mai comună e că „nu suntem de specialitate”. Dar oare nu avem toți specialitatea de „cetățeni ai statului român” - și cu atât mai mult dânșii, din funcțiile de răspundere, autoritate, reprezentare, elite...?
Cât de convingător poate fi un profesor agramat, fie el și de chimie? Cât de convingător poate fi un specialist în sanitație/dezinfectanți care nu știe ce e glutaraldehida (sau cum poate ea să pară diluată când de fapt nu e, sau cum trebuie ea depozitată, sau când își pierde ea eficiența)? Cum ne poate apăra identitatea culturală un specialist în științe socio-umane sau umaniste care nu comunică nici coerent nici corect gramatical în limba sa maternă și într-o limbă de circulație internațională?
Ce ne facem cu aceste elite? Ce ne facem cu acești lideri? Sau cu cei care deși știu și vorbi și scrie și face chimie sau istorie sau sociologie, sau știu și aproba autorizații de construcție unde trebuie, sau știu și construi școli în loc de magazine sau în loc de sedii de primărie, uită totul atunci când interesele lor ilegitime o cer? Își închipuie cineva că se vor îmbunătăți singuri? Dacă persistăm în această greșeală, vom avea nu doar țara pe care o merităm, ci, mai rău, țara pe care o vor merita alții.

Nu e vorba de a-i schimba, demite, sau pune la zid. Nu e vorba de scandal și demolare. E vorba în primul rând de a îndrăzni să cerem mai mult de la noi înșine și de la cei din jur.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nu, Bucureștiul nu fură banii Transilvaniei

Vă e frică de libertate

...cu număr. 67.