Universitatea nu e pentru oricine

E un loc comun, acela de a ne plânge că în ziua de azi sunt prea multe universități, că diplomele fiind așa de multe și de accesibile nu mai înseamnă nimic. Că de fapt universitatea nu ar trebui să fie pentru oricine. Aș insista să separăm cele două aspecte – cantitatea și calitatea.

În privința cantității, este complet neadevărat că avem prea multe universități, sau prea mulți studenți. Față de media UE, avem mai puțin. Iar media UE este semnificativ sub SUA (ironic poate, în condițiile în care destui europeni tind să aibă un complex de superioritate culturală față de americani). Iată datele, reprezentate ca procent de absolvenți de învățământ superior raportat la totalul forței de muncă (sursa trendeconomy.com):

Datele de mai sus arată că am avea nevoie de o creștere semnificativă a numărului de persoane care au absolvit universitatea.

Datele colectate de Banca Mondială (+ o extrapolare pe 2012-2013 de aici) arată că România a făcut într-adevăr eforturi dramatice pentru a se alinia tendințelor actuale. Cum se vede în graficul de mai jos, în 1990 doar 7% dintre absolvenții de liceu ajungeau, măcar în următorii 5 ani, să se înscrie la facultate (o analiză numerică detaliată a specialiștilor se poate găsi și aici). Procentul a sărit în anii 2000 până la cca 50%, adică aproape de media UE. Acest efort și progres notabil al societății, ca altele care sunt firești, trece aproape universal necomentat și nerecunoscut. Desigur, fiind el atât de brusc nu avea cum să fie și complet sustenabil sau funcțional – astfel încât avem acele probleme de calitate pe care le putem de asemenea discuta.

Acest al doilea grafic sugerează că de fapt la nivelul de școlarizare „terțiară” (așa cum este definit de sistemul ISCED, adică facultatea dar nu și cursurile postliceale de specializare) suntem în prezent aproape aliniați mediei UE – cu observația că o parte semnificativă a forței de muncă actuale a fost educată înaintea acestei ajustări (ceea ce explică parțial de ce suntem încă atât de jos în primul grafic din această postare, în comparație cu media UE, Bulgaria, etc), și că o bună parte a pieței private universitare, care ajunsese să asigure o proporție notabilă de studenți, s-a prăbușit sub imperiul crizei financiare după 2009. Pentru o aliniere reală am avea nevoie de mai mulți studenți (ceea ce s-ar putea sau nu să însemne mai mulți profesori și mai multe universități), dar și ca atât studenții, cât și profesorii lor, cât și cei care finanțează, să aibă mai clar în minte ce este, ce finalitate/utilitate are, și cu ce cost uman/social/financiar se face, toată această „educație superioară”.

Revin la argumentul din titlu, care spune că universitatea nu e pentru oricine. Cred că dimpotrivă, în ziua de azi ea chiar începe să fie pentru oricine. Tot astfel, era o vreme când a învăța să scrii era un lucru deosebit, nu oricui accesibil. Scribii din antichitate erau persoane importante, pentru că știau să scrie. Lucrurile însă s-au schimbat de pe vremea scribilor până pe vremea lui scribd.com. În țările avansate tehnologic, azi universitatea e la fel de accesibilă și necesară pe cât erau acum 50 de ani clasele primare. Standardul de competitivitate s-a mișcat tot mai departe, spre studiile de doctorat și dincolo de ele.

Vorba că universitatea nu e pentru oricine are însă un adevăr fundamental în ea, greșită cum este: întotdeauna e inerent să existe un procent foarte mic de oameni diferiți semnificativ de ceilalți după un criteriu sau altul. Doar 1% vor fi foarte bogați. Doar 1% vor alerga foarte repede. Doar 1% vor fi foarte pasionați de x sau de y. Doar 1% vor scrie cele mai multe articole științifice. Doar 1% vor avea o anumită culoare mai rară de păr. Și așa mai departe. Desigur, adesea odată încadrat într-un 1% ești tentat să implici superioritatea – când de fapt în mare măsură ești acolo ca simplă consecință a unor principii statistice naturale: există această probabilitate imanentă ca tu să fii diferit de ceilalți după careva criterii – iar numărul de ani petrecuți în școală, sau notele obținute acolo, s-ar putea să fie unul dintre ele. E bine să-ți aduci aminte că asta nu te face universal superior, că nu te face automat „elită”: punând grila potrivită, oricine este „elită” dintr-un punct de vedere sau altul.