20% violență, 3% audiență

Câtă violență găsim la televizor? Dincolo de clișeele facile pe care le-a auzit toată lumea, o statistică recentă vine cu valori numerice concrete (date preluate de pe blogul Radu Herjeu): ponderea de timp alocată în buletinele de știri violenței este între 2 și 20%. Cum a comentat și autorul, și cum am comentat și eu aici sau aici, procentele de 20% nu reflectă corect realitatea cotidiană atât cât o știm noi. Spre comparație, tabelul de mai jos reia în paralel datele despre profitabilitate și despre audiență (pe care le-am mai prezentat și aici).

Post
Violență
Audiență
Profit
Prima TV
21 %
3 %
-29 %
Pro TV
19 %
15 %
-5%
Antena 1
16 %
13 %
-9%
Kanal D
10 %
7 %
-24%
B1 TV
8 %
2%
-9%
România TV
4 %
4%
-69%
Realitatea
3 %
2%
-289%
Digi 24
3 %
1 %
-
TVR 1
3 %
4 %
-7%
Antena 3
2 %
7 %
+1%

Unul dintre clișeele facile legate de violența în televiziune este că ea face rating. Datele de mai sus dezmint această ipoteză: televiziunea cu cea mai mare pondere de violență la știri are una dintre cele mai mici audiențe din lotul prezentat (deși, desigur, 3% din telespectatori la nivel național este încă o valoare respectabilă). Mai precis, iată o reprezentare grafică:
Cei obișnuiți cu statisticile vor remarca simplu că o valoare a R2=0,3 înseamnă că datele de pe cele două axe (violență și audiențe) nu se corelează între ele. Și totuși, un ochi mai atent observă că de vină par a fi doar două-trei puncte extreme de pe grafic. Într-adevăr, dacă eliminăm PrimaTV (raport audiență/violență-știri distinct mai mic decât media), dar și Antena3 și TVR1 (raport audiență/violență-știri distinct mai mare decât media), graficul nostru devine:


Cu un R2 aproape de valoarea ideală de 1, într-adevăr o lume fără cele trei posturi de televiziune (PrimaTV, Antena3 și TVR1) ar fi mult mai simplu de raționalizat. Ele însă sunt aici și nu pot fi ignorate. Ele ne îndreptățesc să speculăm că violența de la știri (și poate și din alte părți ale programelor TV) nu e cauza audienței, ci eventual un efect secundar.

Cât despre caracterul „comercial” al televiziunilor, am comentat anterior cum cel puțin datele de pe ultimii doi ani sugerează că avem în realitate la nivel național doar două televiziuni cu adevărat comerciale, în sensul că ar avea profit conform datelor Fiscului: UTV și Antena3. Graficul de mai jos arată de altfel corelația dintre profitabilitate și violența la știri :
Cu un R2 de 0,3 (el devine și mai mic dacă includem televiziunile cu profituri negative mai rele de -50 %), pare că violența nu aduce profit comercial, cel puțin nu în televiziunile din România.
Se poate pune întrebarea dacă în analiza de mai sus e corect să urmărim audiența generală a postului, și nu doar pe cea a știrilor. Din acest motiv, aș cita tocmai lista audiențelor emisiunilor de știri. Dintre cele mai urmărite 10 de emisiuni de știri la nivel național, cinci aparțin ProTV (locul doi la ponderea știrilor cu violență), patru Antena1 (locul trei la violență) și una...Antena3 (ultimul loc la violență). Atât. Dacă extindem lucrurile la cele mai urmărite 30 de emisiuni de știri, regăsim într-adevăr aici cinci emisiuni ProTV, cinci Antena1, două KanalD, cinci RomâniaTV, una de la TVR1 și... zero de la Prima TV (primul loc la violență), și 11 de la Antena3. Nicio corelație clară între conținutul de violență și audiențe.

Îmi rămâne atunci să revin la argumentul pe care l-am mai prezentat aici: violența (fizică ori morală) din presă nu este „ceva ce cere lumea”, nu este un efect al „consumerismului”, sau al „comercialului”. Este pur și simplu manifestarea indolenței unor jurnaliști, care aleg calea ușoară a șocantului pentru a atrage atenția. Există un reflex natural să întoarcem capul de fiecare dată când auzim un zgomot strident în jurul nostru, și la fel poate fi cu știrile stridente. Mai e apoi elementul credibilității: într-o lume în care „toată lumea minte”, și mai ales „se minte poporul cu televizorul”, știrile despre crime și accidente au un teribil element reconfortant pentru psihicul obișnuit cu minciuna publică: atunci când ți se arată live scena unei crime, sau catafalcul, sau mașina în flăcări, ai certitudinea că măcar ceva adevăr există acolo – în timp ce la știrile cu politicieni sau cu noutățile din agricultură nu puteai fi sigur de nimic. Peste toate acestea se pot suprapune alți factori. De exemplu, carisma prezentatorilor; carisma aduce audiență, dar nu vine obligatoriu la pachet cu moralitatea (ci poate dimpotrivă). Vom vedea atunci prezentatori carismatici care cu ceva efort ar putea face audiență cu orice subiect, dar le vor alege pe cele facile. De asemenea, televiziunile profită adesea de testele făcute pe alte piețe, importând câte un format de succes (fie format de emisiune, fie de tehnică, fie de publicitate); el le va aduce succes prin el însuși, chiar dacă (și nu din cauză că) va fi parazitat adesea de violență din cauzele citate mai sus.

Toate acestea nu înseamnă că nu se poate face presă fără a recurge la artificii ieftine. Că nu se poate face audiență din știri decente. Doar că e nevoie de foarte mult efort și probabil de foarte mult talent ca să o faci. Știm asta și din presa științifică, unde lucrurile sunt de mult așezate, chiar dacă încă imperfecte: în lumina reală a reflectoarelor științei nu iese sau nu rezistă nimeni pe bază de soluții facile, zgomotoase, sau lipsite de substanță. Tot din lumea științifică știm și că numărul celor care chiar pot face lucruri bine făcute, și chiar au cu ce, este mult mai mic decât numărul celor care încearcă.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nu, Bucureștiul nu fură banii Transilvaniei

...cu număr. 67.

Vă e frică de libertate