Stăpânii care i-am ales

Avem în trecutul recent câteva perioade de rabat accentuat de la calitate, la nivelul întregii societăți și deci probabil și în învățământ. Au fost poate la început anii '80, când sistemul totalitar înghețase în așa măsură în propria rigiditate încât spiritul competitiv profesional, ca motor important al selectării liderilor potriviți în societate, nu avea cum să nu treacă pe un loc secundar - mult în umbra reumaticelor relații de putere feudală intrinseci Partidului Comunist. Au venit apoi anii '90, când schimbarea de sistem politic a adus ape tulburi, și nu neapărat decizii potrivite, în privința modului în care se investesc resursele morale și financiare ale societății. Încet-încet, am început să notăm că anumite lucruri merg mai greu în învățământ, că s-a pierdut din disciplină, că nu se mai învață...Unii poate am mai observat încet cum manualele de matematică sau de științe sociale par tot mai pline de greșeli de gramatică sau de clișee ilogice. Cum profesorii, dezgustați pe vremuri de propaganda politică obligatorie comunistă din școli, sunt azi dispuși să facă una similară de bună voie și nesiliți de nimeni. Sau, citesc despre o materie școlară cu uz politrucist, pusă zilele acestea pe tapet, că ar pretinde prin manualul său elevilor să rețină că „libertatea nu înseamnă să faci ce vrei, ci ceea ce trebuie”. E (în opinia mea) numai un ultim clișeu sinistru prin platitudine și falsitate, dintr-un lung șir. 
Cine sunt oamenii aceștia, care aprobă și distribuie manuale nepotrivite, subiecte greșite, programe școlare ilogice sau irelevante? Cine decide asupra modului în care copiii noștri sunt antrenați în arta politrucismului? Să fim bine înțeleși, oamenii care fac aceste greșeli suntem noi toți. Fie direct, fie prin aceea că am votat, sau am ales să nu votăm, sau am fost ineficienți în a ne exprima opinia și a convinge că se poate și altcumva. Dacă dânșii azi ne privesc de sus și confundă responsabilitatea oficială cu vreo calitate de stăpân peste turmă, este din cauză că noi le-am facilitat accesul acolo, și noi le tolerăm greșelile, și noi eșuăm în a propune alternative viabile. Da, agramați și ineficienți, dânșii sunt stăpâni. Stăpânii pe care i-am ales. Sau, mai bine cu acuzativul în varianta dânșilor: „stăpânii care i-am ales”.
Cel puțin două lucruri pozitive se pot însă spune pe același subiect. Unul, că pe zi ce trece devenim tot mai acut conștienți de tarele sistemului – ceea ce înseamnă că suntem mai pretențioși și mai responsabili – și poate vom și face mai multe în acest sens. Doi, că suntem liberi să comentăm acele tare fără frică de consecințe. Să sperăm că pe aceste linii se poate merge în continuare – în ciuda autorilor manualului ce vrea să ne definească libertatea ca... absență a libertății (și, eventual albul ca negru, negrul ca alb, și alba-neagra ca antreprenoriat sau leadership).

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nu, Bucureștiul nu fură banii Transilvaniei

...cu număr. 67.

Vă e frică de libertate