Cât valorați?

Cât valorează un om? Cam un milion până la 40 de milioane de euro de persoană – atât ar costa pe piața neagră organele unui individ dacă ar fi folosite pentru transplant, expoziții sau scopuri similare. Destui alegători români se poate să se simtă vânduți ieftin în acest context: unii se vând pe plase sau găleți distribuite în campania electorală, alții încă și mai ieftin – cu un strop de oxitocină și adrenalină stoarse de vreo campanie de presă nici-măcar-ingenioasă, suficientă doar cât să te hotărăști că acel corupt îți place și e de-al tău (orice ar însemna „al tău” - reformist, anticorupt, patriarhal, comunist, anticomunist, privatizator, etatist, liberal, conservator, ecologist, corporatist, rural, urban, tânăr, matur, înțelept, vulgar, curat, murdar, etc).
Dacă ar fi să luăm doar valoarea elementelor chimice care compun un om de greutate și compoziție chimică medie, prețul materiei prime per individ se spune că ar fi vreo sută și ceva de euro. Cam tot atât ar costa și energia electrică pe care o produce corpul omenesc într-un an.
Cele de mai sus par glume; cu siguranță omul și sufletul său nu au preț și nu trebuie reduși la un simplu număr. Suntem însă estimați numeric în nenumărate feluri zilnic, cu sau fără voința noastră. Algoritmii numerici care ne aproximează mai mult sau mai puțin corect se găsesc peste tot în jurul nostru. În procedurile de stabilire a prețurilor la bunuri comerciale, în cele care controlează împrumutul la bănci sau costul asigurării auto, în algoritmi de selectare a candidaților pentru un post (oamenii din mediul academic sunt deja prea-familiari cu „numărul de lucrări”, „factorul de impact”, „numărul de citări”, „indicele h” și alte derivate similare), în rețele de socializare (pornind doar de la numărul de like, share, follower sau similare, și mergând la lucruri mult mai complexe). Multora dintre acestea ne supunem voluntar, multora complet involuntar sau inconștient.
Recent, China plusează pe piața algoritmilor și propune să introducă un indicator al valorii unui cetățean. După criterii deja operaționale în sistemul bancar/financiar, se propune a acorda sau lua puncte cetățeanului în funcție de faptele bune sau rele pe care le face. Genul acesta de scoruri ar ajunge să decidă unde/dacă ai voie să trăiești, cu cine ai voie să te împrietenești, dacă ai sau nu voie să ai mașină (și, de ce fel să fie acea mașină), unde și cât ai voie să te educi, etc.
Sigur că poate da fiori prospectul că undeva cineva, într-o manieră complet obscură și netransparentă, hotărăște asupra vieții și morții tale în cele mai mici detalii și cu mult înainte. Nu pot fi niciodată zero șansele ca algoritmii să pedepsească nemeritat sau să recompenseze nejustificat, mai ales când butoanele de control sunt în mâinile cuiva care nu este supus controlului democratic și nici măcar controlului mediului științific. Orice dictator din lume, sau orice administrator în căutare de unelte pentru abuzurile sale, va cheltui oricât și orice (timp, efort, influență, bani) pentru a impune un sistem de algoritmi numerici. De ce? Pentru că, odată instalat la butoanele algoritmilor, dictatorul capătă nu atât o putere pe care probabil ar fi obținut-o oricum și pe căile tradiționale (cu mitraliera, tancul, sau mita), ci ceva mai mult – ceva după care orice dictator și orice administrator incompetent tânjește: un alibi pentru a permite subalternilor să devină de bună-voie supuși. Cetățenii refuză des să se supună vreunui individ venal și incompetent, dar ar avea mai puține obiecții în fața unui impersonal și matematic (deci inerent lipsit de subiectivism) „algoritm”. Mai puțini își vor pune întrebarea cine definește și mai ales cine aplică acel algoritm "obiectiv".

Altfel, să fim bine înțeleși: algoritmii sunt aici, printre noi, și controlează totul dintotdeauna – de la viața socială a bacteriilor la numărul de prieteni, sau la șansele de a lovi mingea la o miuță pe maidan, sau la examenul de admitere la facultate, sau la pensie. Nu le-am spus întotdeauna pe nume, și n-am avut dintotdeauna nevoie de aplicații și smartphone-uri și servere ca să îi implementăm. Pericolul nu este să existe algoritmi, ci să abuzăm de ei neînțelegând ce facem sau lăsându-i în puterea vreunei elite autoproclamate și incompetente care crezând că înțelege nu face altceva decât, vorba lui Blaga, să strivească și să ucidă; nu cu mintea, ci cu incompetența.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Nu, Bucureștiul nu fură banii Transilvaniei

...cu număr. 67.

Vă e frică de libertate